joi

25 aprilie, 2024

15 martie, 2020

Toate celebrările liturgice din Săptămâna Paştelui vor avea loc fără credincioşi în Piaţa Sf. Petru, din cauza coronavirusului, a anunţat duminică Vaticanul, citat de AFP și Agerpres.

„Din cauza actualei urgenţe de sănătate internaţionale, toate sărbătorile liturgice din Săptămâna Sfântă se vor desfăşura fără prezenţa fizică a credincioşilor”, a scris într-un comunicat de presă Prefectura Casei Pontificale.

Slujbele, patru zile de evenimente majore în Săptămâna Mare, de la Joia Mare până la Slujba Învierii din duminica Paștelui, atrag anual zeci de micii de oameni în Roma și la Vatican, în Piața Sfântul Petru.


În acelaşi comunicat, Vaticanul precizează că „până pe 12 aprilie, audienţele generale ale Sfântului Părinte şi recitările rugăciunii ‘Angelus’ vor putea fi văzute doar prin streaming pe site-ul oficial Vatican News”.

Potrivit bilanţului publicat sâmbătă seară, numărul deceselor provocate de Covid-19 în Italia, de departe cea mai afectată ţară din Europa, a ajuns la 1.441. Peste 21.000 de italieni au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus, dintre care 3.500 în ultimele 24 de ore.


Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: