Intrarea în lupta electorală i-a deschis lui Vasile Blaga apetitul pentru periodizări istorice mai mult sau mai puţin ştiinţifice referitoare la ciclurile de dezvoltare ale unui partid. Simţul istoric este ceva destul de rar la un politician roman, prin urmare merită salutat.
Pe data de 13 aprilie, la ceas de seară, într-o întâlnire cu membrii organizaţiei din sectorul 6 al Capitalei, vameşul-istoric a declarat : « În 91 l-am schimbat pe Iliescu, şi bine am făcut. În 2001 l-am schimbat pe Roman şi l-am pus pe Băsescu. În 2011 trebuie să-l schimbăm pe Boc ». Cu alte cuvinte, din 10 in 10 ani în PDL are loc o revoluţie care este sinonima cu o reformă. Din 10 în 10 ani schimbarea preşedintelui este sinonima cu renaşterea partidului. În aceeaşi logică, membrii partidului trebuie să înteleaga că schimbarea lui Emil Boc o reformă ce va conduce partidul pe cele mai înalte culmi electorale.
Nu ştiu cum gândesc membrii de partid, însă din postura de votant găsesc această idee a lui Vasile Blaga absolut jignitoare la adresa electoratului, întrucât ea se reduce, în esenţa la vorba « alte măşti, aceeaşi piesă ». Vasile Blaga se iluzionează ca schimbând preşedintele partidului, vom avea de-a face, vorba unui susţinător de-al lui, cu o « rupere de ritm ». Care ritm şi cine sa îl rupă ? Fostul ministru de interne care a fugit de nişte poliţişti care aruncau chipiile in aer?
Partea cea mai hilară a periodizării făcute de Vasile Blaga este ca ea îl exclude tocmai pe el, unul dintre cei mai vechi membri care au fost înscrişi şi în FSN. In viziunea lui Blaga, reforma în PDL se declină ca restauraţie a unei conduceri alcătuite din vechii membri care, nu-i aşa, au « cicatrice dobândite în lupte », au o aversiune la bloguri, dezbat doar în interior şi odată luata decizia, nu o schimbă nici în caz de atac nuclear.
La fel de hilară, dacă nu ar fi perfect edificatoare în privinţa manierei în care Vasile Blaga înţelege sa fie preşedinte de partid, este si declaraţia dată tot pe 13 aprilie referitor la deputatul Edmond Tălmăcean, dansator la televizor : « Partidul lui Tălmăcean te îngrozeşte. Nu-l vedeţi pe omul ăsta? Într-o seară cântă, în alta dansează. Nu va mai dansa cu Blaga preşedinte! ».
Unii deja s-au entuziasmat în fata atitudinii cazone si admiră maniera militară în care Blaga promite sa conducă partidul. Insă atât aceştia, cit si Blaga însuşi, uită un lucru : că parlamentarii nu mai sunt aleşi pe liste, ci uninominal (fie el şi uninominal compensat, sau, mai pe româneşte, à la Hrebenciuc-Olteanu). Ce i-ar face Vasile Blaga unuia ca Tălmăcean care ar îndrăzni să danseze a doua zi după ce s-ar schimba preşedintele partidului ? L-ar da afara din partid pe motiv de ţopăiala ? Ei aş, are nevoie de votul lui în Parlament. Ar da ordin să nu mai fie pus candidat în colegiul lui la noile alegeri ? Aiurea, dacă omul e capabil sa îşi învingă adversarii politici, ar fi primul care l-ar sprijini pe deputatul-dansator, ca să aibă un vot în plus la formarea Guvernului.
Vasile Blaga nu conştientizează că anul 1991 nu mai poate fi o referinţă în politica anului 2011. Nu mai este suficient, nici măcar în PDL, să susţii că simpla schimbare a conducătorului în funcţie e sinonim cu reforma. Şi nici ameninţările pe faţă la adresa propriilor colegi din partid nu mai au acoperire.
Ce promite Vasile Blaga, daca ajunge preşedinte al PDL ? Pumni în masă la şedinţe, palme date colegilor în spatele camerelor, dezbatere doar în Biroul Permanent, discurs mobilizator la adresa unui nucleu dur de susţinători şi, evident, după alegeri, în numele celor maxim 7-12 procente obţinute cu ajutorul primarilor, deschiderea de negocieri cu PSD si PNL.
Vasile Blaga este sinonim cu revenirea la vechiul statut de partid-balama al PD-ului de pe vremea lui Petre Roman.
Restauratio in integrum.
Un răspuns