sâmbătă

27 aprilie, 2024

15 octombrie, 2020

În Europa, pandemia de coronavirus înaintează accelerat și mai multe state, inclusiv România, anunță la câteva zile noi recorduri ale numărului de cazuri la 24 de ore.

În Franța, numărul cazurilor de Covid-19 a crescut cu 40% într-o săptămână, iar Cehia, cu 10,7 milioane de locuitori a trecut vineri de plafonul de 8.000 de cazuri noi, pentru ca joi să raporteze recordul de aproape 10.000 de noi infectări.

În aceste condiții, în aproape toată Europa sunt introduse peste noapte noi restricții și crește îngrijorarea că sistemul sanitar ar putea ceda sub presiunea pandemiei.


Toate acestea se întâmplă, scrie Reuters, pentru că majoritatea națiunilor europene au relaxat măsurile restrictive în timpul verii, pentru a permite revigorarea economiilor care se îndreaptă deja către recesiuni fără precedent și se confruntă cu pierderile de locuri de muncă după primul val al pandemiei.

„Europa se împotmolește în fața celui de-al doilea val al pandemiei. Guvernele sunt copleșite și se confruntă cu scenarii de coșmar chiar înainte de debutul ierni”, mai scrie Reuters.

Situația pe țări

Franța reintroduce starea de urgență

Administraţia de la Paris a anunţat, miercuri, reinstituirea stării de urgenţă sanitară pe teritoriul întregii Franţei începând din 17 octombrie, dar preşedintele Emmanuel Macron a dat asigurări că autorităţile nu au pierdut controlul asupra epidemiei de coronavirus.

„În contextul propagării pe teritoriul naţional, epidemia de Covid-19 reprezintă o catastrofă sanitară care pune în pericol, prin natura şi gravitatea sa, sănătatea populaţiei. Se justifică decretarea stării de urgenţă sanitară, pentru a putea fi aplicate măsuri proporţionate cu riscurile medicale”, a comunicat Guvernul Jean Castex.


Franţa anulase starea de urgenţă sanitară în iulie.

„Nu am pierdut controlul. Suntem într-o situaţie preocupantă, care arată că nu putem fi inactivi, dar nici nu trebuie să intrăm în panică. Am tras învăţăminte din primul val epidemic. Am avut 30.000 de victime, iar de atunci încă 2.000 de victime suplimentare. Virusul revine. Suntem în ceea ce adesea este numit drept al doilea val epidemic, iar acest lucru este în întreaga Europă”, a explicat Emmanuel Macron.

„Dar nu am pierdut controlul. Însă serviciile de urgenţă, serviciile spitaliceşti sunt într-o situaţie mai preocupantă decât înainte”, a explicat preşedintele Franţei.

De asemenea, vor fi impuse, pentru patru săptămâni, restricţii de circulaţie între orele 21:00 şi 6:00 în regiunea Ile-de-France, inclusiv în Paris, şi în alte metropole – Grenoble, Lille, Lyon, Aix-Marseille, Rouen, Toulouse şi Montpellier.  „Interdicţiile de circulaţie pe timp de noapte sunt o măsură pertinentă. Ar fi disproporţionat să reintroducem restricţii totale pe întreg teritoriul ţării”, a argumentat Emmanuel Macron.

„Restricţiile vor dura patru săptămâni şi vom merge la Parlament pentru a le prelungi până la 1 decembrie. Şase săptămâni este intervalul de timp care ni se pare util”, a mai declarat şeful statului francez, citat de Agerpres.

Cei care încalcă restricţiile de circulaţie vor fi amendați cu 135 de euro.

Cehia a raportat joi aproape 10.000 cazuri noi

După ce vineri,9 octombrie, Cehia a anunțat depășirea pragului de 8.000 cazuri noi, miercuri a raportat 9.544 de noi teste pozitive în ultimele 24 de ore.

Țara cu 10.7 milioane de locuitori a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de cazuri, acesta dublându-se numai în luna octombrie.

În total, din martie, Cehia a confirmat 139.290 de cazuri (dintre care sunt active 77.217, mai multe decât totalul înregistrat în primele trei luni de epidemie) și 1,172 decese, până acum. Un număr de 518 pacienți cu Covid-19 sunt internați în stare gravă.

Autoritățile au reintrodus starea de urgență începând de la 1 octombrie, iar miercurea aceasta au înăsprit restricțiile.

Restaurantele și barurile din toată țara, cinematografele, grădinile zoologice, sălile de fitness şi muzeele s-au închis, iar consumul de alcool în locuri publice a fost interzis.

Guvernul ceh este criticat pentru măsurile haotice luate până acum, care au făcut ca situația să fie scăpată de sub control.

Italia a depășit recordul de cazuri noi înregistrat în primul val

Italia a înregistrat, miercuri, recordul de îmbolnăviri de la începutul pandemiei – 7.332 de persoane confirmate.

Cel mai ridicat număr anterior, raportat în primăvară, a fost de 6.557 cazuri zilnice.

De asemenea, miercuri au fost raportate 43 de decese Covid-19.

În total, țara înregistrează 36.289 de decese și 372.799 de infectări.

Restricții suplimentare au fost anunțate, marți, de prim-ministrul italian Giuseppe Conte, iar starea de urgență a fost din nou prelungită până la 31 ianuarie.

Germania ar putea ajunge la peste 19.000 cazuri pe zi, dacă se păstrează trendul

Germania (peste 83 milioane locuitori), care a control foarte bine epidemia, a anunțat joi noul record de infectări noi – 6.638. Anteriorul a fost înregistrat în martie – 6.294  cazuri în 24 ore.

Bilanțul total ajunge astfel la 341.223 de oameni infectați de la debutul pandemiei, cu 9.710 decese.

Trendul ascendent din ultimele zile a determinat-o pe Angela Merkel să anunțe miercuri noi restricții și să avertizeze că s-ar putea ajunge la 19.200 de îmbolnăviri pe zi, dacă tendința se menține.

„Sunt convinsă că ceea ce vom face acum va determina modul în care vom traversa această pandemie”, a comentat cancelarul german.

„Putem vedea că rata de contaminare creşte şi că în anumite regiuni este foarte ridicată”, a adăugat ea. „Este motivul pentru care trebuie să împiedicăm o creştere necontrolată sau exponenţială”, a spus Angela Merkel.

Noile restricții:

  • Numărul participanţilor la evenimente private va fi limitat de exemplu în regiunile care înregistrează peste 35 de noi contaminări la 100.000 de locuitori în şapte zile. În aceste regiuni, portul măştii va fi obligatoriu peste tot unde oamenii sunt apropiaţi unii de ceilalţi mai mult timp.
  • Adunările vor fi limitate la 25 de persoane în instituţiile publice şi la 15 în sălile private.

Dacă pragul de 50 de noi contaminări la 100.000 de locuitori este depăşit, vor fi impuse reguli şi mai severe, ca limitarea reuniunilor private la maxim 10 persoane din două familii şi închiderea restaurantelor la orele 23.00.

Numărul cazurilor de Covid-19 din Marea Britanie a crescut cu 40% într-o săptămână

În Marea Britanie anunță o creștere a cazurilor noi de infectare cu coronavirus cu 40% într-o săptămână, iar miercuri a raportat 19.724 de infecţii noi şi 137 de decese, în ultimele 24 de ore.

Acesta ridică numărul total de cazuri în Regatul Unit la 654.644.

O parte din creșterea bruscă a cazurilor din septembrie și octombrie poate fi atribuită reluării testării masive, în toamnă fiind efectuate mult mai multe decât în ​​timpul primului val din primăvară.

În anumite părţi din Anglia au fost impuse restricţii noi în cadrul sistemului de carantină locală, pe trei niveluri.

Irlanda interzice vizitele

Cetăţenii irlandezi nu vor mai avea dreptul să se viziteze unii pe ceilalţi, iar regiunile de la frontiera cu Irlanda de Nord vor fi supuse unor noi restricţii severe.

În Irlanda, țară cu aproape cinci milioane de locuitori,  1.835 de persoane au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei.

„Traversăm vremuri foarte dificile, iar lucrurile efectiv se pot înrăutăţi înainte de a se ameliora”, a avertizat miercuri premierul.

Alte măsuri noi:

  • magazinele neesenţiale, precum şi centrele de distracţii, piscinele şi sălile de sport vor fi închise în comitatele de frontieră Donegal, Monaghan şi Cavan, unde trăiesc circa 300.000 de persoane.
  • cu excepţia „muncitorilor esenţiali”, populația trebuie „să lucreze de acasă”

Mai devreme, Irlanda de Nord (sub două milioane locuitori) anunţase pentru o lună măsurile cele mai restrictive din Regatul Unit în faţa unei „creşteri foarte îngrijorătoare a numărului de cazuri şi de spitalizări”:

  • barurile şi restaurantele vor trebui să închidă cu începere de vineri
  • închiderea școlilor pentru două săptămâni
  • vacanţele şcolare vor fi extinse la două săptămâni
  • magazinele nu vor mai putea vinde alcool după orele 20.00
  • adunările cu mai mult de 15 persoane, cu excepţia evenimentelor sportive autorizate, vor fi interzise.

Miercuri, au fost înregistrate 1.095 de noi cazuri de contaminare în 24 de ore, noul record.

Scoția a închis deja toate barurile și cluburile.

Polonia a raportat azi un nou record de cazuri de coronavirus, 6.526 și 116 decese.

Bulgaria a înregistrat în ultimele 24 de ore 785 de noi cazuri de COVID-19, un nivel zilnic record.

OMS, îngrijorată de situația din Europa: Nu putem avea pe termen nedeterminat o izolare ca cea din martie

Evoluţia pandemiei este ”foarte preocupantă”, chiar dacă situaţia nu este similară cu cea din perioada martie-aprilie, a avertizat joi biroul regional european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

”Numărul de cazuri zilnice creşte, spitalizările, de asemenea. Covid-19 este de acum cea de-a cincea cauză de deces, iar pragul de 1.000 de decese zilnice a fost atins”, a afirmat directorul biroului regional pentru Europa al OMS, Hans Kluge, citat de Agerpres.

”Dacă înregistrăm de două până la de trei ori mai multe cazuri zilnice în comparaţie cu vârful lui aprilie, observăm totuşi de cinci ori mai puţine decese”, a remarcat acesta.

Această diferenţă se explică, potrivit OMS, printr-o strategie de depistare mai completă decât în primăvară şi un număr mai ridicat de cazuri la tineri şi la persoane mai puţin vulnerabile.

Niveluri de mortalitate ”de patru până la cinci ori mai mari decât cele din aprilie” s-ar putea produce ”până în ianuarie”, dacă sunt aplicate ”strategii prelungite de relaxare” a restricţiilor.

Nu se pune însă problema de a generaliza din nou izolarea la domiciliu, deocamdată, în opinia OMS.

”Situaţia nu ar fi sustenabilă. Nu putem avea pe termen nedeterminat o izolare ca cea din martie, care a fost o încetare a activităţii. Presiunea şi pagubele colaterale asupra oamenilor ar fi prea ridicate”, a spus acesta.

În special, ”trebuie luate toate măsurile pentru a menţine şcolile deschise”, a susţinut responsabilul agenţiei ONU.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: