luni

22 aprilie, 2024

28 iulie, 2015

streletPreşedintele moldovean Nicolae Timofti a semnat luni seara decretul de numire a lui Valeriu Streleţ în funcţia de premier, după ce a fost propus de către Partidul Liberal-Democrat din Republica Moldova (PLDM), relatează postul Radio Europa Liberă.

Propunerea iniţială a PLDM a fost Maia Sandu, propunere la care s-a renunţat din cauza disensiunilor cu Partidul Democrat (PDM) şi Partidul Liberal (PLM).

Valeriu  Streleţ, în vârstă de 45 de ani, este cofondator şi deputat al PLDM. El a fost însărcinat să formeze un Cabinet şi să prezinte un program de guvernare în Parlament în următoarele 15 zile, a declarat şeful statului moldovean.


Parlamentul de la Chişinău urmează să se pronunţe în legătură cu noul guvern pe 31 iulie.

Candidatura lui Streleţ a fost convenită de către partidele din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE3, la putere) şi prezentată preşedintelui luni după-amiază.

Coaliţia la putere a încercat să ajungă la un acord asupra unei candidaturi, după ce Chiril Gaburici a demisionat din funcţia de premier pe 12 iunie.

„Consider că el (Streleţ) va îndeplini această datorie importantă în stat, mai ales în condiţiile dificile în care ne aflăm cu toţii. Sper că îşi va forma o echipă bună”, a declarat Nicolae Timofti, citat de Unimedia.


Preşedintele Republicii Moldova a subliniat că ţara se confruntă cu o serie de probleme a căror soluţionare este urgentă şi necesară: „Eu cred că politicienii noştri au înţeles multe lucruri, şi anume că trebuie să fim uniţi ca să ieşim cu bine din aceste probleme cu care ne confruntăm”.

Valeriu Streleţ a prezentat priorităţile asupra cărora Cabinetul pe care-l va forma se va axa, în cazul în care va primi vorul de învestire.

„Principalele priorităţi ţin de restabilirea (relaţiilor) cu partenerii de dezvoltare, să restabilim un acord cu FMI. Alt aspect va viza cooperarea cu partenerii europeni în vederea unei activităţi eficiente a misiunii europene în justiţie, stabilită prin Acordul Alianţei, vital necesară pentru a reseta o serie de instituţii care trebuie să fie independente şi funcţionale”, a declarat Valeriu Streleţ, citat de Unimedia.

Sectorul financiar-bancar se va bucura, de asemenea, de o atenţie deosebită, a anunţat cel propus pentru poziţia de premier al Moldovei. „Urmează să fie investigată megrafrauda din acest sector şi recuperarea resurselor care au fost extrase din sectorul bancar”, a spus Valeriu Streleţ, adăugând că „alt bloc de probleme sunt cele sociale, şi anume preţurile la energia electrică, la gaze”.

„Am acceptat (nominalizarea) pentru că sunt om de partid. Sunt în politică din 1993 şi în Parlament din 2009. Ştiu ce înseamnă rolul partidului şi încrederea din partea colegilor. Am acceptat votul colegilor mei pentru a exercita pe viitor această muncă deloc simplă în condiţiile actuale”, a spus cel însărcinat cu formarea guvernului de la Chişinău.

Valeriu Streleţ a anunţat că începând de marţi demarează consultări cu privire la programul de guvernare şi componenţa noului Cabinet.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: