Analiză

România și deficitul excesiv – ce este, ce riscăm, ce putem face

România a mai încălcat regula de deficit buget bugetar de maxim 3% din PIB în perioada de preaderare 1998 – 2001 și după aderare 2008… Mai mult

12.02.2020

Analiză

Salariul mediu net a urcat la aproape 700 de euro, productivitatea muncii industriale la -1,2%

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna decembrie 2019 a ajuns la 5.465 lei, cu 5,2% mai mare faţă de luna… Mai mult

11.02.2020

La obiect

Index necruțător la Capitalul Uman: la doar 60% din potențialul său de productivitate va ajunge, în medie, un tânăr român la maturitate

În medie, un copil născut în România, în 2017, va atinge la 18 ani doar 60% din potențialul său de productivitate, în condițiile actuale ale… Mai mult

11.02.2020

Chestiunea

Economia subterană – 21% din PIB, varianta de lucru a INS

La nu mai puțin de 21% PIB se ridică în România așa numita ”economie neobservată”. E vorba de activitățile economice care – într-un fel sau… Mai mult

10.02.2020

Cronicile

Valentin Naumescu / Noul Pact ruso-german asupra Estului Europei. Mai este America dispusă să-l oprească?

de Valentin Naumescu 1.4.2014

Ne place sau nu, prima şi cea mai evidentă dintre definiţiile geopolitice care s-au dat Europei Centrale şi de Est, de-a lungul istoriei moderne, a fost cea de „regiune cuprinsă între Germania şi Rusia”.

Multe se pot schimba în economie, în ştiinţele sociale şi în politica internaţională, dar geografia nu. Localizarea şi vecinătăţile statale nu ţi le poţi alege, chiar dacă Preşedintele Putin pare hotărât astăzi să ne demonstreze contrariul, precum Hitler şi Stalin odinioară, ca într-un celebru banc. Vom şti însă întotdeauna, în această parte a lumii, că la vest îi avem pe germani şi la răsărit pe ruşi. Că unii ne vând VW şi alţii gaz. Şi că uneori titanii se confruntă, alteori se înţeleg. Dar ceea ce este sigur e că sunt şi vor rămâne aici pentru totdeauna, cu interesele şi discursurile lor tradiţional duplicitare şi esenţialmente egoiste, şi că nu se poate face abstracţie nici de unii, nici de ceilalţi. Şi mai ştim că doar America şi NATO pot oferi acestor mici naţiuni, făcute sandviş între germani şi ruşi, o altfel de perspectivă de securitate.

Inevitabil, „destinul” (deşi nu agreez acest termen fatalist) sau evoluţiile Europei Centrale şi de Est în ultimii 100 de ani au fost profund marcate de poziţionarea acesteia între cele două mari blocuri de interese precum şi, implicit, de relaţia dinamică, ambivalentă şi oarecum contradictorie, de tipul love and hate, de interes reciproc şi totodată incompatibilitate a sistemelor de organizare, de atracţie economică şi ciocnire militară, între cele două imperii cu vocaţie expansionistă.

Puţine au fost în istorie şansele reale ale Europei Centrale de a se sustrage acestui joc ipocrit al influenţelor Est-Vest şi acestui rol nefericit de „monedă de schimb”, şi de a se elibera cu adevărat din strânsoarea politică, economică şi conceptuală a acestui spaţiu meschin. Prea de puţine ori au ales est-europenii pentru ei înşişi, de cele mai multe ori au ales alţii pentru ei iar trădarea regiunii (fără ghilimele!) s-a repetat în răstimpuri, cu cinismul de rigoare al marilor puteri înfăşurat în catifeaua discursurilor cu mari mize geostrategice.

Înainte de a încerca să înţelegem ce se întâmplă acum prin retrasarea faliilor de influenţă pe continent, sub ochii noştri, să revedem succint cum a variat definiţia Europei de Est, din 1945 până astăzi. O definiţie încărcată întotdeauna de semnificaţii politice.

Imediat după „acordul procentajelor”, însoţit sau nu de legenda înţelegerii consemnate pe şerveţelele de la cină, chiar demontată fiind de istorici (ce minunată perspectivă, să fii servit pe tavă, ca naţiune, unuia sau celuilalt dintre boierii lumii!), „Europa de Est” a devenit eticheta nefericită a lumii comuniste, abandonată pe orbita Uniunii Sovietice. Opt state au constituit, până în 1989, „Europa de Est”: R.D.G., Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia şi Albania.

Începutul anilor ‘90 a schimbat această macro-definiţie rezultată din abordările Războiului Rece, o definiţie rigidă, mai degrabă ideologică decât geografică (Praga, de exemplu, este mai la vest decât Viena), neatentă la nuanţe, nedreaptă prin consecinţele asupra a cel puţin trei generaţii, stigmatizantă pe termen lung. Noul concept, cel de „Europa Centrală şi de Est” (ECE), a fost introdus şi acceptat rapid pentru a evidenţia două lucruri subtile, ambele instrumentate politic: pe de o parte, revendicarea unui grup de state privind apartenenţa istorică la identitatea culturală central-europeană (Grupul de la Vişegrad) şi diferenţierea care ar fi trebuit menţinută faţă de ţările considerate mai înapoiate, cu un start mai greoi al tranziţiei postcomuniste (România, Bulgaria, Iugoslavia care începea să se destrame, Albania), pe de altă parte pentru că apăruse noua categorie a republicilor fost sovietice, care îşi proclamaseră independenţa: Ucraina, Belarus, Republica Moldova etc., cu un set de problematici specifice şi cu legături mult mai puternice, pe toate planurile, cu Federaţia Rusă. Era aşadar perioada în care eseul lui Milan Kundera, „Tragedia Europei Centrale” (publicat prima dată în 1984, în Statele Unite), în care acesta demonstra că ţările din regiune sunt mult mai apropiate cultural de spaţiul occidental decât de cel răsăritean, devenise teza de referinţă a guvernelor europene şi a organizaţiilor internaţionale. Nimeni nu mai dorea să fie din Europa de Est, toate aceste naţiuni îşi găseau cu fervoare argumente istorice, culturale, geografice, pentru a fi parte a Europei Centrale. La un moment dat, în presa vremii, am citit cu satisfacţie că, în sfârşit, geografii noştri ne-au salvat: centrul absolut al Europei a fost calculat şi localizat pe teritoriul României, în Maramureş! Eram astfel, şi noi, demonstrat ştiinţific, central-europeni.

În fine, lărgirile succesive ale Alianţei Nord-Atlantice cu 12 state şi ale Uniunii Europene cu 11 state, petrecute între 1999 şi 2013, fiecare proces politic cu câte trei momente de extindere distincte, au modificat din nou definiţia „regiunii cuprinse între Germania şi Rusia”. Tot ceea ce aparţine în prezent, din fosta Europă de Est comunistă, sistemului politic, militar, economic şi strategic euro-atlantic este acum „Europa Centrală”. Politica post-Război Rece a corectat astfel, parţial, nedreptatea istorică de după 1945. Ceea ce a rămas însă între Occidentul extins şi Rusia a redevenit „Europa de Est” sau, mai tehnic spus, „vecinătatea estică a Uniunii Europene”, adică republicile care au aparţinut cândva URSS. Aici însă Rusia a spus Stop (sau Niet, dacă vreţi), iar Germania a replicat compliantă: Jawohl!

Asistăm la un nou moment tare, crucial, al istoriei tensionate a acestei regiuni. Încordarea post-Vilnius arată că sunt din nou puse în discuţie delimitarea geopolitică, definiţia de jure şi de facto şi perspectivele strategice ale zonei. Rusia vrea „respect” până la frontierele Uniunii Sovietice din 1991, iar Germania nu vrea perturbarea ordinii economice actuale pe continent, care i-a fost şi îi este atât de benefică. Ceea ce vor est-europenii pare să conteze, din nou, prea puţin.

Prin toate vocile oficiale care îi aparţin (ministrul Economiei, comisarul german pentru Energie, ministrul de Externe etc.), Berlinul transmite semnalul politic că nu doreşte să dea o replică serioasă agresiunii Rusiei în Estul Europei. Declaraţii derutante precum: „nu există alternative realiste la gazul din Rusia” (normal, după ce Nabucco West a fost compromis iar E.On are 15% din proiectul alternativ câştigător, Trans Adriatic Pipeline), sau „Parteneriatul Estic trebuie flexibilizat” şi acomodat cu interesele Rusiei în regiune, respectiv lipsa oricăror sancţiuni reale impuse de Uniunea Europeană unui stat care a anexat o parte din teritoriul unui membru asociat al Uniunii Europene (puteţi crede că aşa ceva este posibil?!), toate trădează Noul Pact ruso-german asupra Estului Europei. Nu întâmplător, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, le-a reamintit public germanilor că Rusia a fost de acord cu unificarea germană din 1990, împotriva reluctanţei franco-britanice. Deci, nu uitaţi că ne datoraţi ceva…

În faţa acestor evidenţe, prin care Berlinul ne spune clar, în subtext, să o lăsăm mai moale cu riposta împotriva Rusiei, că nu e sustenabilă şi, oricum, „pe germani să nu contăm”, ce-ar trebui să facă micile naţiuni din regiune?

În principiu, sunt două căi de urmat, niciuna sigură de finalitatea şi beneficiile ei: fie se apucă fiecare să-şi negocieze cu Moscova o soartă mai bună, pe cont propriu (ungurii şi bulgarii au început deja), fie reinventăm NATO pentru salvarea noii Europe de Est, cu precizarea că NATO poate face multe dar gaz tot nu livrează. Pentru a doua metodă de securizare a regiunii este nevoie însă, în primul rând, de resursele şi disponibilitatea politică, economică şi militară a Statelor Unite, incertă la această oră.

Pentru moment, semnalele politice, deşi timide, par să sugereze o anumită revenire a interesului strategic al Americii pentru noua „Europă de Est”. Chiar dacă aceasta se limitează la un mic transfer de militari (600 deocamdată, după unele informaţii neconfirmate) la frontiera răsăriteană a Alianţei, la consolidarea puţinelor baze şi facilităţi militare din ţările de graniţă şi la propunerea unor exerciţii şi manevre comune cu trupe din state non-NATO precum Republica Moldova, Armenia sau Azerbaijan, posibil şi Ucraina, o schimbare a tonului la Washington, fie şi simbolică, există. Personal, sunt însă sceptic faţă de posibilitatea ca guvernele de la Erevan sau Baku, de exemplu, să rişte mânia lui Putin, când au atât de puţine şanse ca germanii să fie de acord cu extinderea NATO spre Est. Ucrainenii ştiu cel mai bine această lecţie, au fost atât de aproape de o „evadare” din închisoarea geostrategică a Estului în 2008, la Summitul NATO de la Bucureşti…

Este de urmărit relaţia economică Berlin-Moscova în anii următori. Berlinul doreşte deja calmarea şi stabilizarea situaţiei pe teren, chiar cu „politica faptului împlinit” din Crimeea, pentru a nu periclita interesele marilor companii germane conectate cu piaţa şi resursele Rusiei. „Diplomaţia gazului” va avea în continuare un loc central pe scena politicii europene, dar este posibil să apară noi actori şi noi scenarii. Este de urmărit şi revenirea Americii în Europa, acum sau în viitoarea administraţie prezidenţială. Pentru moment, demonstraţia de forţă a Moscovei în Europa de Est rămâne fără un răspuns adecvat, o imensă frustrare şi o umilinţă pentru Ucraina, semn că Occientul în general şi Germania în particular nu identifică niciun interes în a sacrifica ceva din bunăstarea lor, pentru a combate eficace discursul asertiv, revendicativ şi revizionist al Rusiei de astăzi.

***
Valentin Naumescu este conferenţiar universitar doctor la facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 1.4.2014

3 comentarii

  1. Doru
    4.4.2014, 9:27 pm

    Articol foarte precis. Situatia nu e chiar asa de dramatica, NATO n-a fost desfiintat. Politica externa sanatoasa e o politica interna sanatoasa(suna mai bine gindit decit pe hirtie 🙂 ). Intre razboaie eram vecini cu polonezii si cehii, si eram mult mai relevanti decit ei. Din pacate economia facuta praf de Ceashka si Iliescu mai ales, isi spune cuvintul. Rusia de fapt e o tara economic irelevanta, daca nu aduni gazul si petrolul e cam de puterea economica a Portugaliei. Cind a fost ultima data cind ati cumparat ceva Made in Rossia? Ca nu cred ca se gasesc Kalashnikoave in Obor.

  2. Doru
    4.4.2014, 9:40 pm

    Poate dl Naumescu ar elabora pe tema celor mai expuse tari la agresiunea germano-rusa. Personal cred ca cei din grupul de la Visegrad(ei au si disparut primii in al doilea razboi) sint cei mai expusi. Deocamdata polonezii sint cei mai cu nasul pe sus, desi geografic sint probabil cei mai vulnerabili. Cum spunea un amic neamtz – Polonia nici macar nu au fost o tara!!

  3. Doru
    7.4.2014, 4:52 pm

    Chiar asa? Pe aceeasi tema A. Plesu a avut o biiguiala penibila intr-un ziar si a fost comentat numai cu “Maestre ce intelighent sunteti”. Iar articolul asta pertinent nu stirneste nici o reactie?

Lăsați un comentariu


Europa

Polonia a depășit Portugalia la PIB per capita raportat la puterea standard de cumpărare – date FMI

Iulian Soare

Noile cifre publicate de Fondul Monetar Internaţional arată că Produsul Intern Brut per capita raportat la puterea standard de cumpărare în Polonia a crescut în… Mai mult

Stiri

Administrația Trump cere Congresului 2,5 miliarde dolari pentru lupta împotriva coronavirus

Razvan Diaconu

Administraţia Trump a cerut Congresului fonduri de 2,5 miliarde de dolari pentru a lupta împotriva răspândirii rapide a coronavirusului, din această sumă peste 1 miliard… Mai mult

Stiri

Primarul Gabriela Firea anunță: Vinieta Oxigen dispare înainte de a intra în vigoare

Vladimir Ionescu

Gabriela Firea a anunțat marți dimineața că Primaria Capitalei renunță la taxa Oxigen, care ar fi impus taxe mașinilor poluante și ar fi interzis circulația… Mai mult

Stiri

Covid-19 / Trei universități din România și-au suspendat cursurile; 1.000 de români sunt în izolare acasă; nedeclararea riscului va fi pedepsită

Vladimir Ionescu

Patru universități din România care au un număr mare de studenți străini au decis măsuri speciale pentru a evita o epidemie cu noul coronavirus, trei… Mai mult

Stiri

Nouă condiție europeană pentru un acord comercial UE – UK: mențineți interdicția la importul de carne de pui cu clor

Victor Bratu

Uniunea Europeană cere Marii Britanii să mențină interdicția asupra importurilor de carne de pui cu clor – aceasta este ultima din lista de condiții pentru… Mai mult

Stiri

Curs de schimb EUR/RON 4,89, inflație 4,04% – anticipații pe orizont 12 luni în indicatorii CFA Romania

Vladimir Ionescu

In luna ianuarie 2020, Indicatorul de Incredere Macroeconomica al Asociatiei CFA Society Romania a crescut fata de luna anterioara cu 2,2 puncte pana la valoarea… Mai mult

Stiri

CSAT convocat miercuri pentru coronavirus. Klaus Iohannis: Mass-media și politicienii să evite senzaționalul

Vladimir Ionescu

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că va convoca miercuri Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), pentru discutarea strategiei de prevenire a unei epidemii… Mai mult