fbpx

La obiect

Date INS pe S1 / Economia a revine, +1,6% față de S1 2019, dar pe o structură mai slabă: -5,2% la industrie, cu expandarea comerțului. Prețul – adâncirea deficitelor externe

INS a confirmat creșterea PIB pe al doilea trimestru din 2021: a crescut cu 13% în termeni reali și cu 13,6% pe seria ajustată sezonier… Mai mult

07.09.2021

La obiect

Valul 4 ante portas: la ce se așteaptă autoritățile și experții și ce măsuri pregătesc

Peste o săptămână începe noul an școlar, pe fondul unei rate de vaccinare anti-Covid de numai 35% din populația adultă, în condițiile în care valul… Mai mult

07.09.2021

Digital

Digitalizarea Sănătății a pornit din Vest: 3 județe au cloud comun și caută soluții eHealth

Trei Direcții Județene de Sănătate Publică din vestul țării – Arad, Timiș și Hunedoara – au reușit în 30 de zile, cu ajutorul STS, să… Mai mult

07.09.2021

Evenimentul

Miniștrii USR-PLUS și-au anunțat demisiile – guvernul Cîțu s-a rupt sub privirile președintelui Iohannis

Miniștrii USR PLUS au anunțat luni seară, cu demisiile în mâini, decizia de a se retrage din Guvernul Cîțu, mișcarea fiind aprobată de Biroul Politic… Mai mult

06.09.2021

Valentin Naumescu / Brexit, Frexit, Grexit, Nexit. Mai poate fi oprită dezintegrarea europeană?

de Valentin Naumescu 13.1.2017

Puncte cheie:

  • Geert Wilders şi Partidul Libertăţii din Olanda (PVV), de extremă dreapta, vor câştiga alegerile generale din 15 martie a.c. (greu de crezut că avansul lor, altminteri în creştere, mai poate fi anulat) şi, dacă vor avea majoritatea absolută să formeze guvernul, lucru posibil cu ajutorul centriştilor, vor organiza un referendum de ieşire a Olandei din Uniunea Europeană – „Nexit”1, cu şanse reale de reuşită (a se vedea respingerea cinică, în referendumul din aprilie anul trecut, a Tratatului de Asociere UE-Ucraina, pe o temă relativ minoră legată de UE, care nu afecta nicidecum viaţa olandezilor, dar care a fost percepută de votanţi ca pe o bună ocazie de a-şi spune părerea despre Uniunea Europeană);

  • Nu numai perspectiva Nexit-ului, dar şi Frexit-ul sau Grexit-ul (re)încep să facă valuri în Europa. Marine Le Pen şi Frontul Naţional în Franţa2, cu mari şanse la intrarea în turul al doilea al prezidenţialelor din primăvară, respectiv Alexis Tsipras, Syriza şi Uniunea Patronatului din Industrie în Grecia3, agită în 2017, din motive diferite, spiritul unei ieşiri a ţărilor lor de sub „povara” Uniunii Europene, vânzându-le conaţionalilor iluzia că toate greutăţile şi problemele lor ar înceta dacă ar dispărea transferul parţial de suveranitate către instituţiile de la Bruxelles;

  • Culmea este că şi în categoria marilor beneficiari ai Uniunii Europene, ai marilor răsfăţaţi ai fondurilor europene din ultimii 30-35 de ani, ai celor mai puţin performanţi membri ai Clubului, există unii care se cred nedreptăţiţi, fiind suficient să observăm cum tocmai grecii (!) cred, în proporţie de 53%, că au greşit când au aderat la euro şi ar fi acum tentaţi de ideea Grexitului4. Ar fi vrut probabil să rămână în continuare necontrolaţi cu drahma lor, ca în anii ‘80-‘90, dar să primească pe mai departe saci de bani de la Bruxelles şi, dacă se poate, să nici nu-şi fiscalizeze veniturile;

  • Naţiunea şi statul naţional sunt idei politice simple, mult mai uşor de promovat publicului alegător decât raţiunea de a fi a Uniunii Europene, mai ales atunci când pare că „Uniunea Europeană nu are ce să ne mai dea” (cazul contributorilor neţi la bugetul UE), ba mai mult, prin însăşi filozofia existenţei ei (desfiinţarea frontierelor interne, libertatea de mişcare, solidaritatea statelor şi naţiunilor membre, bugetul constituit după puterile fiecăruia, fondurile structurale dirijate către cei cu nevoi mai mari) a ajuns să pară că atentează la bunăstarea statelor şi naţiunilor cele mai bogate, „doar” pentru a primi, dezvolta sau ajuta pe cei mai ghinionişti sau mai puţin capabili;

  • Ultrasimplificând discuţia, se vede că 70 de ani de integrare nu au reuşit să şteargă clivajul între statul naţional „democratic” şi Uniunea Europeană „elitistă”, între ideea că statul naţional este constructul de bază, ideal, suficient vieţii oamenilor atâta timp cât se bazează pe votul lor (asumpţie falsă, în opinia mea, căci votul e necesar dar nu suficient pentru ca lucrurile să meargă în direcţia corectă), idee artificial opusă unei Uniuni Europene construită, ce-i drept, de sus în jos, pe baza viziunii politice a unor elite care au încercat să schimbe cursul conflictual al istoriei continentului, creând însă un Proiect care nu a scăpat nici până astăzi de eticheta „deficitului democratic”;

  • Acesta este motivul pentru care, în situaţii de criză, cei care îşi doresc cel mai tare şi mai „pe scurtătură” puterea fac apel la naţiune şi la statul naţional şi se dezic de Uniunea Europeană, un mecanism altminteri facil, la îndemâna mediocrităţii de emisie şi de recepţie din viaţa politică de pretutindeni, prin care se identifică un vinovat al înrăutăţirii lucrurilor şi, fără să se lucreze prea mult pe cifre şi soluţii, se lasă a se înţelege că recâştigarea deplinei suveranităţi a statului naţional şi măsurile protecţioniste îi vor feri pe oameni de criză, de imigranţi, de şomaj, de război, de boli, de terorism, de poluare etc.;

  • Este pe cale să devină la modă” să ceri referendum pentru ieşirea sau rămânerea în Uniunea Europeană, după succesul aparent al taberei pro-Brexit, deşi instrumentul referendumului, mai ales pe o temă intens speculată şi insuficient explicată, are toate şansele să se transforme într-o unealtă pentru sinucigaşi politici şi incendiatori de carieră, dar şi, din păcate, pentru distrugerea certă, „democratică”, a Uniunii Europene. Inclusiv din această perspectivă supranaţională, ca şi din altele, se pare că paradigma democratică, intrată pe mâna pescuitorilor în ape tulburi, tinde să îşi atingă limitele;

  • Uniunea nu va rezista referendumurilor, dacă se intră pe această pantă nocivă şi iluzorie. Poporul este astfel chemat să se pronunţe pe o chestiune emoţională în care este nevoie, de fapt, de responsabilitatea politică a celor deja aleşi, de soluţiile lor concrete, ei fiind, în fond, cei care dispun de toate detaliile şi informaţiile legate de consecinţele dezintegrării Uniunii Europene. Aşa cum s-a văzut ulterior în cazul Brexitului, mulţi nu ştiau exact pentru ce votează sau mizau pe schimbări şi beneficii economico-sociale iluzorii, „retrase” a doua zi după referendum chiar de liderii opţiunii de ieşire.

*

Brexitul, Frexitul, Grexitul şi Nexitul, şi câte or mai fi fiind în mintea unora, afirmate sau în pregătire, fac partea în mod evident din aceeaşi categorie politică şi culturală, din aceeşi tristă, naivă resurecţie naţionalistă. Contrarevoluţia paradigmei naţionale, protecţioniste şi identitare, în faţa celei europene, liberale şi integratoare, prima întărită de forţa votului primar, la firul ierbii (în timp ce „votul european” e prea sus şi prea abstract, în Consiliul European, în Comisie sau în Parlamentul European), îndreaptă lucrurile spre o inevitabilă întoarcere în istoria conflictuală a continentului nostru.

Ciudat cum niciun alt concept de mobilizare a maselor în afara celui naţional/etnic nu a reuşit să prindă mai bine rădăcini în culturile din Europa, deşi în ultimii 200 de ani, de la războaiele napoleoniene încoace, marea majoritate a conflictelor armate au avut la bază tocmai „considerente legate de interesele naţionale” sau varianta lor rudimentară, identitatea etnică. Nici confruntările religioase (cândva dominante, în Europa premodernă), nici cele ideologice, rasiale, sociale sau economice nu au fost mai intense, mai sângeroase şi mai devastatoare în epoca modernă, decât cele pe baze naţionale. Nu există formă de identificare colectivă care să fi provocat în Europa pasiuni mai mari şi să descarce energii mai puternice, reale sau ipocrite, decât „idealul naţional”, exprimat în diferitele sale versiuni şi platforme politice. Oricât s-au străduit intelectualii şi oamenii de stat ai generaţiilor de după 1945 să creeze o identitate europeană funcţională, strădaniile lor s-au lovit de zidurile principiului naţionalităţilor şi al statelor suverane, iar culturile şi interesele politice prevalente au rămas de esenţă naţională. Ideea naţionalismului, în sine, nu ar fi produce probabil nimănui nicio daună dacă ar fi vorba de comunităţi aflate pe insule izolate, dar suntem conştienţi că în Europa naţionalismele ajung întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, să se ciocnească, statele şi naţiunile având tentaţia să intre în competiţie pentru putere unele cu altele.

Tiparul destrămării ţesutului liberal al ordinii globale, despre care se scrie atât de mult în această perioadă, se reproduce, la scară mai mică, şi în Europa. Am început, ca un vapor uriaş care întoarce în larg, mişcarea de rotaţie, de revenire la tentaţia politicilor identitare, conservatoare, protecţioniste, autoritariste, revanşarde, emoţionale. Începem să navigăm cu frenezie în direcţia opusă integrării, toleranţei şi libertăţilor, spre aisbergurile naţionalismelor dormante în ultima jumătate de secol.

Nu ştim astăzi dacă Uniunea Europeană va trece cu bine peste crucialul an 2017. Alegerile din Olanda, Franţa şi Germania vor fi tot atâtea „teste de stres” pentru supravieţuirea Proiectului European, proiect în care tot mai puţini rămân să creadă. Undeva s-a greşit. Poate abstractizarea şi tehnicizarea în exces a Uniunii Europene, care a ajuns o colecţie imensă şi ternă de regulamente dar şi-a pierdut ideea/emoţia politică la nivelul cetăţenilor de rând, poate eurocraţia cu salariile şi privilegiile ei aproape indecente, tot mai alienată şi ruptă de realităţile de la firul ierbii, poate tocmai dispariţia distincţiei Vest-Est care dădea motivaţia vest-europenilor şi sentimentul reuşitei colective prin comparaţie cu jumătatea comunistă a continentului, poate ideea că Uniunea Europeană înseamnă acum doar venirea unora mai săraci peste liniştea şi bunăstarea occidentală, poate falsa convingere că nu mai există nicio ameninţare la adresa păcii în Europa, poate din alte motive, care ne scapă acum.

La sfârşitul acestui an vom şti mai clar dacă direcţia pe care mergem ne duce sau nu la o inevitabilă dezintegrare europeană sau dacă mai avem speranţe să ieşim din ceaţa în care a intrat, din nou, Europa. Acesta este un an al cristalizării tendinţelor şi perspectivelor politice pe continent, într-un sens sau în celălalt. De la relaţia Statele Unite-Uniunea Europeană la soliditatea NATO (încurajatoare prestaţiile la audierile din Congres ale viitorilor secretari-cheie pentru opţiunea externă a Americii, cel de Stat şi mai ales cel al Apărării), de la discuţiile Trump-Putin şi deznodământul Brexitului până la clarificarea direcţiei guvernării la Paris şi la Berlin, şi nu în ultimul rând poziţionările şi prestaţia României, deopotrivă internă şi externă, toate ne vor da indicii esenţiale în 2017 despre cum ne va fi viaţa în anii următori şi ne vor ajuta să înţelegem cum vor arăta Europa şi lumea în care vom trăi, cel puţin pe durata unui nou ciclu politic.

1https://www.fxstreet.com/news/markets-under-pricing-dutch-political-risk-natixis-201701120803

2 http://www.bbc.com/news/world-europe-38511058

3 http://www.rizopoulospost.com/grexit-toso-konta/

4http://www.express.co.uk/news/world/751028/Greece-regrets-joining-Eurozone-fears-European-Union-collapse-Grexit

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 13.1.2017

3 comentarii

  1. Caliman Eugen-consultant dezvoltare economica
    15.1.2017, 6:43 pm

    Dezintegrarea UE este de neoprit, deoarece tot ceeace este beneficiu economic pentru Stat si Capital, are efecte sociale profund negative pentru populatia tarilor dezvoltate.Prin vot nu Statul sau Capitalul se pronunta pro sau contra exiturilor, ci populatia care trage ponoasele cunoscute ale integrarii…

  2. George
    19.1.2017, 8:33 am

    “Nu știu ce spun alții,  dar eu când ma gândesc la casa părintească…” Asa ne spunea Creanga cu un secol și ceva în urma. Spusele lui se potrivesc foarte bine și la situația actuala a UE. Venim de departe cu acest vis care a ajuns sa se vrea a fi acaparat de unii (Fr, Ge,  UK) sau folosit în mod discreționar  de alții care și-au tras sume fabuloase și s-au dezvoltat,  profitând de credulitatea membrilor și a instituțiilor UE – idee cu care ne baga și pe voi marii nostri conducători în UE. Dar la noi n-a mai mers chichirezul și am luat-o în bot de nu ne-am vazut . Acest Great Dream este acum în fata unui moment dezastros: DEZINTEGRAREA.  Si-a făcut-o UE cu mana ei? A fost prea exagerata în pretenții,  vrând chiar sa iasă de sub tutela americana (care i-a sărit în ajutor printr-un Marshall la finele R2M)? Sau a devenit (poate deveni) prea puternica și obliga la un joc în trei sau în patru pentru putere? Oricare din explicații s-ar da, ea (UE) este în prezent complet nepregătită pentru acest rol, fiind manipulata de cel mai mare și puternic prieten al ei prin cele doua mari “iscoade”  ale sale în interiorul Uniunii: UK și Hollande. Oare nu e clar, ca sa fii puternic, nu e suficient numai sa vrei, trebuie sa și poți și sa te vrea și alții.  Este ca un dans, de unul singur dacă vrei să-l faci te fransformi în bufon.

  3. vlad
    3.2.2017, 9:15 pm

    Mie mi se pare ca o dezintegrare a UE ar fi un dezastru pentru Romania si toate statele slabe din est.
    Cred ca o eventuala dezintegrare a UE va fi un cutremur asemanator cu dezintegrarea Imperiului Roman (poate chiar urmat de 1000 de ani de intuneric).
    Daca mai fac astia ceva reforma,daca ii mai obliga cineva la prudenta fiscala (deficit bugetar maxim 3% in Pib,grad de indatorare maxima in Pib de 60% vor disparea ) este urmare a presiunilor externe diverse UE,FMI… Nu mai spun nimik de justitie,MCV,derapaje de la democratie gen vara lui 2012, cand practic apartenenta la UE si NATO nu ne-au lasat sa alunecam.
    Ce se va intampla cu multinationalele care au venit in Ro urmare a apartenentei la UE respectiv la piata comuna,daca aceste multinationale se retrag din Romania cine va mai alimenta banii la buget?
    Dar cu securitatea nationala?
    Nu-mi dau seama cum scriu unii consultanti in dezvoltare economica” despre dezintegrarea UE nonsalant asa cam cum ar ar chibitza pe marginea unui meci fara sa le treaca un fior rece ca permafrostul Siberiei pe sira spinarii?

Lăsați un comentariu


Stiri

BNS, despre creșterea cu 8% a salariului minim: Nesemnificativă faţă de creşterea preţurilor la energie

Vladimir Ionescu

Propunerea de majorare a salariului minim brut cu 8% ar avea un impact „absolut nesemnificativ” asupra venitului net al unui angajat plătit cu salariul minim,… Mai mult

Stiri

Comisia Europeană: Alegerile din Rusia s-au desfășurat într-o „atmosferă de intimidare”

Razvan Diaconu

Alegerile parlamentare desfăşurate de vineri până duminică în Rusia au fost „libere şi corecte”, a apreciat luni Kremlinul. Observatorii şi opoziţia manifestă îngrijorări majore privind… Mai mult

Stiri

Premierul l-a demis pe unul din cei mai eficienți funcționari guvernamentali: Octavian Berceanu, șeful Gărzii Naționale de Mediu

Vladimir Ionescu

Octavian Berceanu (foto), membru USR PLUS, a fost revocat de la conducerea Gărzii Naționale de Mediu. Decizia premierului Florin Cîțu a fost publicată luni în… Mai mult

Stiri

În Capitală nu mai există niciun pat liber la secțiile ATI pentru Covid – la nivel național mai sunt doar 19

Vladimir Ionescu

În Capitală și mai multe orașe mari – printre care Timișoara, Cluj și Craiova – nu mai exista luni niciun pat liber în secțiile de… Mai mult

Europa

Olanda vrea să interzică bancnota de 500 de euro și plățile în numerar de peste 5.000 de euro

Vladimir Ionescu

Ministrul olandez de Finanţe, Wopke Hoekstra, conduce o mişcare europeană pentru interzicerea folosirii bancnotei de 500 de euro şi a plăţilor în numerar de până… Mai mult

Stiri

Klaus Iohannis a plecat la New York la Adunarea Generală a ONU – SUA au cerut liderilor mondiali să nu participe fizic

Razvan Diaconu

Președintele Klaus Iohannis a plecat luni în Statele Unite, Administrația Prezidențială anunțând că șeful statului participă la ”la segmentul de nivel înalt al celei de-a… Mai mult

Europa

Polonia, obligată de CJUE să plătească Comisiei 500.000 euro zilnic, până închide mina de la Turow

Razvan Diaconu

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis luni că Polonia trebuie să plătească o penalitate zilnică de 500.000 de euro către Comisia Europeană… Mai mult