miercuri

28 februarie, 2024

2 aprilie, 2023

Moralitatea este o componentă a culturii care se schimbă – nu întotdeauna în bine – ca urmare a modificărilor din sfera tehnologică, politică, socială, familială etc.

Astfel, valorile morale din secolul XIX (perioada de avânt a burgheziei) sunt diferite de valorile morale din secolul XX (perioada de avânt a proletariatului, atât în democrațiile occidentale, cât și în dictaturile comuniste) și diferite de valorile morale din secolul XXI (perioada de avânt a marilor corporații și a consumerismului mondial).

Moralitatea în schimbare, de la epocă la epocă, influențează, la rândul său, modul în care sunt concepute și implementate politicilor monetare și fiscale. Setul de interacțiuni este prezentat, schematic, în Figura 1 de mai jos:


La rândul lor, politicile monetare și fiscale exercită un feed-back prin care influențează moralitatea unei epoci, care la rândul său își pune pecetea pe aspectele tehnologice, politice, sociale, familiale, adică pe întreg comportamentul uman.

Cadrul temporal în care ne vom desfășura analiza cuprinde trei perioade, determinate în mare măsură de acest feed-back, exercitat de politica monetară asupra celorlalte aspecte menționate.

Cele trei perioade sunt înfățișate, pe scurt, în continuare:

1, Perioada etalonului-aur (gold standard)


Oficial, această perioadă se întinde între 1880 și 1914, cu precizarea că unele țări au adoptat etalonul-aur mult mai devreme. De exemplu, Marea Britanie a adoptat de facto etalonul-aur în 1717 (când șeful Monetăriei era Isaac Newton) și de jure în 1819 (după victoria din războaiele napoleoniene). Statele Unite ale Americii au adoptat etalonul-aur de facto în 1834 (prețul fixat atunci, de 20,67 dolari/uncie, rămânând nemodificat până în 1933) și de jure în 1900 (când Congresul a adoptat Gold Standard Act). Franța a cochetat mai mult timp cu bimetalismul aur-argint (care stătea la baza Uniunii Monetare Latine), dar Germania a adoptat etalonul-aur în 1871-1873 (imediat după victoria din războiul franco-prusac). În ce privește România, aceasta a adoptat etalonul-aur în 1892, menținându-l (fără devalorizări) până în preajma Primului Război Mondial.

Etalonul-aur avea un rol disciplinator asupra întregii politici economice. Astfel, o țară care suferea o pierdere de competitivitate (exporta mai puțin/importa mai mult), își vedea diminuate rezervele de aur și, odată cu ele, cantitatea de monedă (convertibilă în aur) din economie. Aceasta ducea la o scădere a prețurilor (deflație) și la o scădere a salariilor, până la un punct în care economia își recâștiga competitivitatea externă, creștea exporturile, reducea importurile, refăcea rezervele de aur și, odată cu ele, cantitatea de monedă din economie. După cum se poate vedea, acest etalon-aur avea, prin definiție, un puternic caracter anti-inflaționist. Nu este de mirare, așadar, că în perioada 1880-1914 inflația medie anuală s-a situat în jurul valorii de 0,1 la sută în SUA. În același timp, dobânda medie de politică monetară (taxa scontului) s-a situat în jur de 5 la sută pe an, un nivel considerat normal din punct de vedere istoric. O explicație pentru acest nivel mediu relativ ridicat al dobânzii este că, atunci când un stat pierdea rezerve, banca centrală putea crește taxa scontului, atrăgând astfel capital în țara cu deficit, chiar cu riscul de a adânci recesiunea economică (manifestată prin deflație și scăderea salariilor).

O altă trăsătură importantă a etalonului-aur este aceea că orice persoană fizică sau juridică deținătoare de bancnote avea posibilitatea legală de a le preschimba în echivalentul în aur, o caracteristică ce avea să se piardă în perioadele următoare.

2, Perioada intermediară (gold exchange standard)

Această perioadă, cuprinsă între 1914 și 1971, include cele două războaie mondiale – în care convertibilitatea în aur a fost complet suspendată; un interval în care s-a încercat revenirea la etalonul-aur, dar numai pentru organismele de stat, nu și pentru persoanele fizice sau companii (gold exchange standard), între 1925 și 1931; o perioadă de devalorizări competitive (“beggar-your-neighbour”) între 1931-1939; Sistemul Bretton Woods, între 1945 și 1971. În cadrul Sistemului Bretton Woods, dolarul avea paritatea fixată față de aur, la 35 dolari/uncie, iar toate celelalte monede naționale aveau paritatea fixată față de dolar (și astfel  – indirect – față de aur). Fluxurile de capital erau strict reglementate/îngrădite, iar atunci când o țară pierdea competitivitatea, își putea revizui/deprecia paritatea față de dolar, în vederea recâștigării competitivității. Sistemul Bretton Woods a funcționat doar atâta timp cât puterea dominantă (SUA) a avut asigurată acoperirea dolarului cu rezerve de aur, prin politici fiscale austere și prin ne-tolerarea de deficite externe mari. În momentul în care aceste condiții nu au mai fost îndeplinite (din cauza expansiunii fiscale generate de programul “Great Society” al președintelui Lyndon Johnson și de războiul din Vietnam), întregul sistem s-a prăbușit. Decizia formală – de suspendare a convertibilității dolarului în aur – a fost luată de președintele Richard Nixon în data fatidică de 15 august 1971.

3, Perioada banilor fiduciari (fiat money)

Această perioadă, începută în 1971 și continuată până în ziua de astăzi, se caracterizează prin emisiunea de către băncile centrale a unor bani care nu mai au în contrapartidă un bun fizic (aur; argint etc.), ci doar încrederea deținătorilor de bani că valoarea acestora va fi păstrată de autorități.

S-a deschis astfel o adevărată „Cutie a Pandorei”, multe țări emițând bani „fără număr”, în încercarea de a acomoda politicile fiscale din ce în ce mai expansioniste (mai generatoare de deficite) ale guvernelor. Nu este de mirare că rata medie anuală a inflației din SUA, care între 1951 și 1971 a fost de 2,2 la sută, aproape că s-a dublat între 1971 și 2015, la 4,1 la sută.

***

Acum, că avem fixate cele trei perioade de referință, să vedem cum au variat valorile morale din cadrul lor, sub influența factorilor tehnologici, politici, sociali și familiali.

(Citiți și: ”Valentin Lazea / Legile Universale ale Economiei și joaca globală de-a le rescrie”)

A- Moralitatea din perioada etalonului-aur

  • Caracteristici: moralitate burgheză
  • Motto 1: „Datoriile se plătesc întotdeauna”
  • Motto 2: „Atât profiturile, cât și pierderile rămân private/aparțin celui care le-a făcut”

Din punct de vedere tehnologic, perioada 1880-1914 se caracterizează prin desfășurarea celei de a doua revoluții industriale. Au loc progrese în domeniile electrice și electrotehnice, datorate unor genii precum Thomas Alva Edison sau Nikola Tesla (becul electric, telefonul, gramofonul etc.) De asemenea, mari progrese au loc în domeniul materialelor de construcții (Turnul Eiffel, zgârie-norii americani etc.) În domeniul aviatic, frații  Wright, Aurel Vlaicu și alții dezvoltă primele aparate de zbor mai grele decât aerul, iar în domeniul automobilistic Benz și alți întreprinzători produc primele automobile. Practic, pe parcursul unei generații, au loc tot atâtea descoperiri și invenții cât în toată perioada scursă de la Egiptul Antic până atunci.

În ce privește politica internă, burghezia în ascensiune înlătură ultimele vestigii ale aristocrației, iar bogăția trece de la deținătorii de pământuri la deținătorii de capital (uneori, prin căsătorii cu fiicele aristocraților scăpătați). Meritocrația începe să ia locul privilegiului dobândit prin naștere. În materie de politică externă, se consolidează imperiile coloniale, sursă de materii prime și forță de muncă ieftine, dar și debușee pentru investițiile de capital. Puterea dominantă, Marea Britanie, are interesul de a promova comerțul global și, ca atare, o lume a păcii, în care interesele adverse să se contrabalanseze reciproc. Are loc prima globalizare a economiei (a doua avea să aștepte până în 1991).

(Citiți și: ”Valentin Lazea / ”De data asta va fi altfel”: când stafia politicii bântuie politicile bunăstării)

Din punct de vedere social, clasa muncitoare își cere tot mai apăsat drepturile. Votul rămâne cenzitar (bazat pe avere), ducând la o slabă reprezentativitate politică a clasei muncitoare. Totuși, condițiile de viață ale acesteia se îmbunătățesc considerabil, infirmând pronosticurile lui Karl Marx, privind pauperizarea constantă. Astfel, în unele țări, precum Germania, câștigă adepți curentul social-democratic, susținător al unor schimbări evoluționare (în cadrul sistemului parlamentar burghez), în detrimentul curentului comunist, susținător al unor schimbări revoluționare.

Din punct de vedere familial, familia clasică constituie celula de bază a societății, femeia fiind – de regulă – menținută în statutul de casnică și împiedicată de a practica profesii considerate „bărbătești”. Totuși, acest fapt are o influență pozitivă în privința educației copiilor, cărora mama le poate aloca mai mult timp. În paralel, au loc primele mișcări feministe, pentru emanciparea femeilor.

Ansamblul factorilor prezentați succint are o influență asupra moralității (pe care am putea să o denumim „burgheză”) și care are ca principală caracteristică ideea că „datoriile se plătesc întotdeauna”. Ce înseamnă acest fapt din punct de vedere economic?

a- din perspectiva individului, cel care nu își plătește datoriile (față de bancă, față de stat, față de indivizi privați) riscă să meargă la închisoarea datornicilor. Acolo, el va presta munci a căror remunerație va merge, parțial, pentru acoperirea costurilor întreținerii sale în închisoare, iar parțial, pentru achitarea datoriei până la stingerea acesteia;

b- din perspectiva firmei, în prima parte a secolului al XIX- lea se aplica conceputul de răspundere nelimitată („unlimited liability”), conform căruia proprietarii firmei falimentare răspundeau în fața creditorilor cu întreaga lor avere (iar, după caz, și cu libertatea);

c- din perspectiva statelor dezvoltate, bugetele trebuiau să fie,  în principiu, echilibrate sau cu un ușor surplus. Singura circumstanță în care se accepta un deficit (finanțat prin împrumuturi) era în caz de război major. Dar, chiar și atunci, după încheierea războiului, datoria contractată trebuia achitată cât mai rapid pentru recâștigarea onorabilității statului. Iar modalitatea de achitare consta în practicarea de surplusuri bugetare consistente (venituri bugetare mult mai mari decât cheltuielile bugetare), care să permită nu doar achitarea dobânzilor, ci și – prin intermediul unui surplus primar – achitarea principalului datoriei. Vom vedea cât de mult a influențat această atitudine politicile fiscale.

Din perspectiva statelor în curs de dezvoltare, neonorarea datoriilor contractate putea duce la pierderea controlului asupra propriilor finanțe publice, acestea intrând direct sub controlul creditorilor, așa cum s-a întâmplat cu Egiptul în 1875, cu Imperiul Otoman în 1882, cu Serbia în 1895 și cu Grecia în 1898. La limită, neonorarea obligațiilor putea duce chiar la pierderea independenței statului, așa cum s-a întâmplat cu Egiptul în 1882, când a fost ocupat de trupele britanice.

Din toate exemplele arătate se poate vedea că, în perioada 1880-1914, orice neonorare a plății datoriei era considerată o ofensă morală gravă, purtătoare de penalități aspre. Întreaga viață economică era modelată în jurul conceptului onorării datoriilor, inclusiv politicile monetare și fiscale. Un corolar important al acestei idei este conceptul că atât profiturile, cât și pierderile rămân private (aparțin entității care le-a generat). Cu alte cuvinte, nici o persoană fizică sau juridică nu putea spera ca statul să intervină în favoarea sa, preluându-i pierderile și socializându-le, adică atribuindu-le publicului larg. Astfel, era satisfăcut spiritul echității și, în același timp, era prevenit hazardul moral.

B- Influența moralei burgheze asupra politicilor fiscale sub etalonul-aur

Așa cum am arătat, statele dezvoltate, care se îndatoraseră excesiv în perioade de război, se străduiau să plătească cât mai repede respectivele datorii, practicând politici fiscale conservatoare, generatoare de surplusuri primare (adică de surplusuri chiar și după plata dobânzii la datorie), astfel încât să poată rambursa și principalul.

(Citiți și: ”Valentin Lazea / Iarna nemulțumirii noastre: între libertate și prosperitate”)

Vom ilustra cum s-a desfășurat acest proces în cazul Marii Britanii, al SUA și al Franței în perioada etalonului-aur, utilizând date din studiul „Public Debt Through the Ages” de Barry J. Eichengreen, Asmaa El-Ganainy, Rui Pedro Esteves și Kris James Mitchener (IMF WP/19/6).

Atât Marea Britanie (după războaiele napoleoniene, în perioada 1822-1913), Statele Unite (după Războiul Civil, în perioada 1867-1913), cât și Franța (după războiul franco-prusac, în perioada 1896-1913) și-au plătit datoriile în totalitate, fără a recurge la nici unul din „subterfugiile” care fac, astăzi, obiectul practicii internaționale:

  • o creștere a inflației (care să scadă costul în termeni reali al datoriei)
  • o forțare a creșterii economice peste potențial (care să maximizeze factorul g din diferențialul g-i, unde g este ritmul de creștere economică, iar i este rata dobânzii);
  • o reducere sub rata inflației a ratei dobânzii (așa-numita represiune financiară);
  • o restructurare a datoriei.

De exemplu, în cazul Marii Britanii, filozofia finanțelor serioase (sound finances) îmbrățișată de guvernele Peel și Gladstone, punea accentul pe surplusuri bugetare, pe impozite reduse și pe cheltuieli guvernamentale minime. Ca rezultat, Marea Britanie a reușit să mențină un surplus primar de 1,6% din PIB, în medie, timp de aproape un secol, fără a recurge la nici unul din trucurile contabile prezentate mai sus și fără a limita exportul  de capital.

Desigur, această performanță (aproape inimaginabilă astăzi) s-a bazat pe câțiva factori favorizanți:

  • faptul că majoritatea datoriei era deținută de rezidenți (la fel ca în Italia și Japonia de astăzi), ceea ce o punea la adăpost de umorile finanțatorilor externi;
  • faptul că acești finanțatori interni erau bine reprezentați în Parlamentul britanic, deci aveau tot interesul să promoveze bugete excedentare pentru a-și recupera datoria;
  • faptul că exista  un imperiu colonial extins, care, prin resursele sale, făcea mai ușoară plata datoriei;
  • faptul că, până la Primul Război Mondial, clasa muncitoare și interesele ei erau slab reprezentate politic, ceea ce a făcut posibile bugete de austeritate;
  • nu în ultimul rând, faptul că, pe perioada plății datoriilor, țara nu a fost implicată în alte conflicte majore (cu excepția războiului burilor).

Aceleași lucruri se pot spune, cu unele nuanțe, și despre achitarea datoriilor de către SUA și Franța (în cazul acesteia din urmă a existat, ce-i drept, o restructurare a unei mici părți din datorie).

C- Influența moralei burgheze asupra politicilor monetare sub etalonul-aur

Atâta tip cât etalonul-aur a funcționat, politica monetară a fost pe „pilot automat”, fără vreo  ingerință  din partea factorului politic, care să solicite relaxări pro-ciclice etc.

În cadrul unei morale burgheze în care se considera de la sine înțeles că datoriile trebuie întotdeauna plătite și că fiecare este răspunzător pentru pierderile/profiturile sale, fără posibilitatea de a le socializa, tot ce avea de făcut politica monetară era de a se asigura că rezervele sale de aur nu scad sub un nivel minim.

Trucuri, de genul devalorizărilor, erau considerate nedemne de țările dezvoltate și apanajul țărilor slab dezvoltate. Nu degeaba, sub domnia regelui Carol I, România a ținut să păstreze neschimbată paritatea leu/aur, pentru a-și dovedi apartenența la lumea civilizată.

(Citiți și: ”Valentin Lazea / „Leviathanul de hârtie”: Modelul de stat pe care-l construim”)

Politicile fiscale conservatoare nu generau inflație și nici datorie publică care să necesite monetizarea acesteia. Astfel, din punctul de vedere al bancherilor centrali, etalonul-aur (1880-1914) a reprezentat cea mai bună din lumile posibile.

De dragul obiectivității, va trebui să amintim și câteva trăsături negative ale etalonului-aur:

  • el nu a reprezentat, cu certitudine, cea mai bună dintre lumile posibile pentru țările coloniale unde – cu excepția unei mici pături privilegiate – binefacerile sale nu au pătruns;
  • nici pentru clasa muncitoare, subreprezentată politic, bugetele de austeritate nu au reprezentat cea mai bună din lumile posibile;
  • deși inflația medie anuală a rămas constant la un nivel scăzut, au existat episoade (de exemplu, la descoperirea de noi mine de aur) când inflația a cunoscut creșteri și scăderi abrupte. De exemplu, coeficientul de variație a inflației (raportul dintre deviația standard și media anuală a acesteia) a fost de 17, pentru SUA, între 1879 și 1913, dar avea să scadă la 0,88 între 1946 și 1990;
  • cea mai mare critică ce se aduce etalonului-aur, din punct de vedere economic, este că nu poate nivela șocurile în materie de creștere economică. Astfel, pentru SUA, coeficientul de variație al creșterii PIB a fost de 3,5 între 879 și 1913, dar de numai 0,4 între 1946 și 2003;
  • de asemenea, șomajul a fost mai mare (nu cu mult) în perioada etalonului-aur: 6,8 la sută în SUA între 1879 și 1913, față de 5,9 la sută între 1946 și 2003.

Toate acestea au făcut imposibilă menținerea etalonului-aur, atunci când modificările tehnologice, sociale, politice etc au dus la o nouă formă de moralitate.

D- Întrebarea-provocatoare nr.1: A reprezentat epoca etalonului-aur o perioadă a exploatării nemiloase a forței de muncă?

Îndeobște – sub influența școlilor  de gândire marxistă – se consideră că perioada „La belle epoque” (1880-1914) a reprezentat o epocă a exploatării nemiloase a forței de muncă din metropole și că drepturile sociale și politice au fost cucerite de clasa muncitoare doar după Primul Război Mondial, odată cu câștigarea dreptului la vot universal (pentru bărbați). Un studiu mai aprofundat al istoriei ne arată o imagine mult mai nuanțată:

  • în ce privește votul universal, acesta a fost introdus pentru prima dată în Noua Zeelandă (pe atunci, colonie britanică), în anul 1893 și includea și femeile (dar fără dreptul acestora de a fi alese). A continuat cu o altă colonie britanică, statul South Australia, în anul 1902 (inclusiv femeile, care puteau alege și a fi alese, dar fără aborigeni). A urmat, în anul 1906, Marele Ducat al Finlandei – pe atunci, în componența Imperiului Rus (inclusiv femeile, fără restricții);
  • egalitatea în fața legii a bărbaților a fost inaugurată în anul 1867, în statul american Nebraska. Ea îi includea și pe bărbații de culoare, ca o răsplată adusă acestora pentru victimele din Războiul Civil;
  • concediul de odihnă plătit, inițial de 3-6 zile pe an, a fost introdus prima dată de Germania (statul cu cea mai puternică mișcare muncitorească) în 1903, urmată la scurt timp de Austro-Ungaria și de țările scandinave (în 1910);
  • pensiile pentru limita de vârstă aufost introduse de Marea Britanie în 1908. Inițial, ele erau de 10-25 penny pe săptămână, pentru persoanele de peste 70 de ani și de „bun caracter”;
  • impozitul progresiv a fost inițial introdus de Marea Britanie, în 1799 pentru finanțarea războiului cu Napoleon. Abrogat în 1802, el a fost reintrodus în 1842. SUA au introdus impozitul progresiv în timpul Războiului Civil, în 1862.

Din toate exemplele de mai sus se poate observa că perioada etalonului-aur Nu a fost incompatibilă cu progresul social. Doar catastrofa declanșată de Primul Război Mondial avea să pună capăt acestei lumi dinamice, dar bazată pe reguli și pe o morală burgheză sănătoasă.

(Va urma)

(Citiți și: ”Valentin Lazea / O istorie morală a politicilor monetare și fiscale (II)”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Excelentă sinteză ! Adevărată lecție de economie pentru publicul larg dar mai ales pentru cei care cu aroganță îsi asumă conducerea societății ( clasa politică , administrația centrală si locală , sistem judiciar , etc.) . Puțini stiu și mai puțini inteleg. Acum au ocazia , cel puțin , să ințeleagă noțiuni de bază.
    Aștept continuarea .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Excelentă sinteză ! Adevărată lecție de economie pentru publicul larg dar mai ales pentru cei care cu aroganță îsi asumă conducerea societății ( clasa politică , administrația centrală si locală , sistem judiciar , etc.) . Puțini stiu și mai puțini inteleg. Acum au ocazia , cel puțin , să ințeleagă noțiuni de bază.
    Aștept continuarea .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

(Textul de mai jos e preluarea integrală a editorialului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: