miercuri

7 decembrie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

26 noiembrie, 2020

(Textul de mai jos reprezintă fragmente din analiza făcută de Valentin Lazea în nr. 92 (proaspăt apărut) al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, sub coverul ”România Über Alles – interesele economiei românești în UE în deceniul care va schimba lumea”.

Analiza lui Valentin Lazea e o viziune asupra noii paradigme economice globale, care a glisat dinspre  decizia rațional-economică spre abordarea excesiv  (poate chiar brutal, uneori) de electorală a decidenților, cu costuri pe care le plătesc, până la urmă, tot electoratele.

Detalii despre acest număr al CRONICILOR:


AICI- Sumarul numărului 92 al CRONICILOR (și locul de unde poate fi cumpărată online)

AICI- Ce sunt CRONICILE (și locul de unde poate fi cumpărată online toată colecția)

Redacția)

***

Noua paradigmă economică globală pare să se bazeze pe trecerea peste liniile roșii care au asigurat până acum echilibrele atât în piețele interne, cât și în cele externe. Orice ieșire în decor are în spate un argument de bună intenție – fapt care face să treacă neobservat un lucru: statele acumulează datorii și deficite ca în timpul marilor războaie, iar problemele nu mai sunt prevăzute și cu soluții de viitor.


*

Timp de câteva secole, stabilitatea macroeconomică și microeconomică s-a bazat pe respectarea cu strictețe a trei principii de bază:

  1. Banii au o acoperire într-un metal prețios (aur/argint)
  2. Datoriile trebuie plătite
  3. Banii sunt emiși și garantați de o entitate statală (bancă centrală).

În ultimele decenii am asistat la abandonarea primului dintre acestea, la erodarea celui de-al doilea și la punerea sub semnul întrebării a celui de-al treilea. Rezultatul nu putea fi altul decât deteriorarea stabilității economice.

Paradoxal este faptul că respectivele relaxări au fost făcute în numele democrației și promovării egalității, dar riscă să aibă ca rezultat exact opusul lor, respectiv o recrudescență a regimurilor autoritare pe fondul creșterii inegalității. Se poate spune că „drumul spre iad este pavat cu intenții bune”.

Primul principiu amintit, „Banii au o acoperire într-un metal prețios”, a fost respectat până în 1971, anul abandonării Sistemului Bretton Woods. În acel an, președintele american Nixon, având în față campania electorală din 1972 și trebuind să sprijine concomitent cheltuielile generate de Războiul din Vietnam și cheltuielile sociale crescute moștenite de la predecesorul său democrat Lyndon Johnson, în cadrul programului „Great Society”, s-a văzut confruntat cu o trilemă:

fie respecta paritatea aur/dolar, cu prețul creșterii deficitelor gemene fără a afecta nivelul de trai al americanilor;
fie respecta paritatea aur/dolar și impunea sacrificii populației, în vederea diminuării deficitelor;
fie abandona complet paritatea aur/dolar și începea să finanțeze inflaționist (prin tipărire de dolari) deficitele în creștere.

A fost aleasă a treia soluție, cea mai ușoară, dar și cea mai plină de consecințe pe termen lung. Toate statele lumii au trecut la politica tipăririi de fiat money (bani bazați pe încredere), cu consecința creșterii inflației în anii ’70 și ’80. Or, după cum se știe, inflația este un fel de taxă care afectează cel mai mult categoriile cele mai vulnerabile. Astfel că măsura luată inițial cu cele mai bune intenții (a nu supăra publicul votant) a sfârșit, pe termen lung, prin a crea inegalitate, frustrare și nemulțumire.

Unde se scurg banii tipăriți în exces

Totuși, după 1990, odată cu nou-dobândita independență a băncilor centrale, inflația a părut a fi învinsă pentru totdeauna. Chiar și după ce s-au injectat în economie cantități uriașe de bani, ulterior crizei financiare din 2008, inflația nu a dat semne de recrudescență, ceea ce constituie o mare enigmă pentru economiști.

Dar poate că de vină este modul în care măsurăm noi inflația, prin indicele prețurilor de consum. Într-adevăr, bunurile și serviciile de primă necesitate (alimente, îmbrăcăminte, utilități, transport etc.) par a avea o tendință de stagnare pe termen lung.

În schimb, alte clase de active, necuprinse în definiția uzuală a inflației (acțiunile de pe bursă, bunurile imobiliare, echipele de fotbal etc.), par a se inflata continuu, fără nicio legătură cu valoarea intrinsecă, arătând că acestea sunt locurile spre care se scurg banii tipăriți în exces.

Datoriile statului și voturile cetățenilor

Al doilea principiu, „Datoriile trebuie plătite”, pare a fi pus în discuție nu de câțiva ani, ci dintotdeauna. În definitiv, au existat mereu intrări în incapacitate de plată ale statelor, ale firmelor sau indivizilor. Ceea ce se pune sub semnul întrebării mai nou nu este atât capacitatea, cât dorința de a-și plăti datoriile, ale statelor mari, importante.

(Citiți și: ””Suntem deja prea bogați pentru a putea rămâne competitivi prin prețul producției” – interviu cu Mateusz Walewski, economist-șef și director de cercetare la Banca națională de Dezvoltare din Polonia”)

De exemplu, datoria publică a Statelor Unite a depășit recent recordul de 106 la sută din PIB, înregistrat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Și în timp ce nimeni nu pune la îndoială capacitatea SUA de a-și plăti pe termen lung datoriile, sunt comentatori care chestionează disponibilitatea lor de a o face. Analog stau lucrurile în Japonia și în unele state ale Uniunii Europene, unde datoriile publice înregistrează maxime istorice, nemaiîntâlnite nici în vremuri de război.

Din nou, de vină pare a fi inapetența guvernelor de a propune electoratelor politici nepopulare, de reducere a datoriei prin „strângerea curelei”.

(…………………………………………..)

Deloc întâmplător, perioadele de creștere a datoriei publice corespund, în cazul democrațiilor, cu perioadele războaielor convenționale și/sau ale „războaielor reci” (rivalitatea Vestului cu URSS în anii dinainte de 1989, rivalitatea cu China din ultimii ani etc.).

Astfel că există două motive pentru creșterea necontenită a datoriilor, ambele destinate să mulțumească – pe termen scurt – publicul votant:

Pe plan intern, este vorba de competiția electorală (ceea ce partidul la putere nu oferă ar putea fi exploatat electoral de partidele din opoziție), iar pe plan extern este vorba de competiția între sisteme politice (democratic versus autoritarist), în care primul pornește mereu cu un dezavantaj, fiind obligat să își mulțumească în permanență electoratul (lucru de care regimurile autoritariste nu se preocupă).

Fluxurile de monede electronice și lipsa de garanție din spatele lor

Al treilea principiu, „Banii sunt emiși și garantați de o entitate statală (bancă centrală)”, este astăzi tot mai contestat de emițătorii de monede private. A se vedea în acest sens moneda „libra” emisă de Facebook și altele asemenea.

Atunci când un stat stă în spatele unei monede, el îi garantează stabilitatea cu toate activele sale prezente și viitoare, bazându-se pe puterea sa de a colecta taxe în viitor. Nicio companie privată nu poate oferi garanții similare, oricare ar fi puterea ei economică. Iată de ce banii emiși privat pot fi considerați mai degrabă ca niște active (puternic) speculative, inadecvați pentru a îndeplini una sau toate funcțiile banilor: mijloc de păstrare a valorii, unitate de cont, mijloc de plată.

Informaticienii care sunt entuziasmați de acest nou domeniu o fac în numele unor idealuri precum eliberarea individului de sub dominația statului sau asigurarea anonimității tranzacțiilor.

(……………………………………………….)

Aici trebuie făcută distincția între monedele emise privat (având neajunsurile amintite mai sus) și tehnologiile tip blockchain, care sunt din ce în ce mai explorate de băncile centrale, în încercarea lor de a nu fi depășite de evenimente. Numai că banii electronici, fie ei emiși de băncile centrale, nu pot și nu trebuie să elimine complet din circulație banii clasici (materializați), deoarece:

-, banii electronici sunt foarte vulnerabili la atacurile cibernetice, așa cum au avut prilejul să constate autoritățile suedeze, care și-au revizuit planul de a renunța cu totul la numerar;

-, banii electronici sunt nedemocratici, în sensul că o mare parte a populației fie nu are competențele digitale, fie nu dispune de infrastructura fizică necesară pentru a-i folosi.

Iată cum o altă idee născută dintr-un impuls generos, de a elibera omul, sfârșește prin a accentua inegalitățile și frustrările.

Este ușor, citind rândurile de mai sus, să devii pesimist cu privire la sustenabilitatea sistemului economic într-o democrație, care este permanent tentată de forțe interne și externe să recurgă la slăbirea regulilor și la nerespectarea principiilor, alunecând încet-încet în populism.

Remediul – dificil – la aceasta îl constituie educația civică a publicului, care trebuie învățat din fragedă copilărie că „nu există prânz gratuit” și că un corolar al libertății este responsabilitatea.

(…………………………………………………)

***

Analiza integrală poate fi citită în nr. 92 al revistei CRONICILE Curs de Guvernare – revistă exclusiv print – 208 pagini în format A4.

Detalii despre titlurile și autorii acestui număr al CRONICILOR:

AICI- Sumarul numărului 92 al CRONICILOR (și locul de unde poate fi cumpărată online)

AICI- Ce sunt CRONICILE (și locul de unde poate fi cumpărată online toată colecția)

(CRONICILE Curs de guvernare: un ghid de navigare prin istoria vremii tale)

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. In lipsa aurului că garant a monedei tipărite, e clar că oricare logica , morala financiara a fost eliminată.
    – Sint zeci de ani că banii se tipăresc ” după necesități”.
    – unii evita inflația generată de tipărirea banilor ” după necesități” deoarece exportă inflația. Prin vânzarea masivă de titluri de stat către alte națiuni. Exemplu USA.
    – alții nu pot evita inflația deoarece moneda lor națională nu e ceruta in străinătate + au politici economice unde importul depășește cu mult exportul. Astfel foamea de valuta se vede in inflație și devalorizarea monedei naționale. Exemplu Romania.
    – cînd capitalismul stabilește ” too big to fail” oricare regulă financiar- economica e aruncata peste bord. Doar socialismul și comunismul neaga falimentul firmelor. Prin lege. Restructurări, ploaie de subvenții, salvări prin incorporare in alte firme. Destul că sint mari. Foarte mari că falimentul lui Ion sau Vasile nu interesează pe nimeni.

    La astfel de ” strategii” financiare pasul următor e logic. Dorit și asteptat. Ștergere de datorii suverane. Au fost deja efectuate de n. ori și pentru n. națiuni. Sarace. Și atunci : „pentru saraci da și pentru bogați nu ? ” 😄

    Viitorul e acesta. Bani după necesități. NU tuturor. Doar celor aleși , mai de încredere. Care coincidenta , cotizează din greu la alegeri pentru partidul x sau politicianul y. Restul omenirii ? Plati electronice tovarăși. Sa nu mai aibă bani gheață în saltea. Așa devine total dependent de moneda electronica. Astfel democrația se sinucide singura. Deschizând strada dictaturii. Soft sau dura , depinde de decidenți dar negata vehement.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. In lipsa aurului că garant a monedei tipărite, e clar că oricare logica , morala financiara a fost eliminată.
    – Sint zeci de ani că banii se tipăresc ” după necesități”.
    – unii evita inflația generată de tipărirea banilor ” după necesități” deoarece exportă inflația. Prin vânzarea masivă de titluri de stat către alte națiuni. Exemplu USA.
    – alții nu pot evita inflația deoarece moneda lor națională nu e ceruta in străinătate + au politici economice unde importul depășește cu mult exportul. Astfel foamea de valuta se vede in inflație și devalorizarea monedei naționale. Exemplu Romania.
    – cînd capitalismul stabilește ” too big to fail” oricare regulă financiar- economica e aruncata peste bord. Doar socialismul și comunismul neaga falimentul firmelor. Prin lege. Restructurări, ploaie de subvenții, salvări prin incorporare in alte firme. Destul că sint mari. Foarte mari că falimentul lui Ion sau Vasile nu interesează pe nimeni.

    La astfel de ” strategii” financiare pasul următor e logic. Dorit și asteptat. Ștergere de datorii suverane. Au fost deja efectuate de n. ori și pentru n. națiuni. Sarace. Și atunci : „pentru saraci da și pentru bogați nu ? ” 😄

    Viitorul e acesta. Bani după necesități. NU tuturor. Doar celor aleși , mai de încredere. Care coincidenta , cotizează din greu la alegeri pentru partidul x sau politicianul y. Restul omenirii ? Plati electronice tovarăși. Sa nu mai aibă bani gheață în saltea. Așa devine total dependent de moneda electronica. Astfel democrația se sinucide singura. Deschizând strada dictaturii. Soft sau dura , depinde de decidenți dar negata vehement.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

În timp ce România negociază cu Austria  – prin vizita ministrului Bode la Viena  –  un vot favorabil pe 8 decembrie pentru primirea în spațiul Schengen, nici compania

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: