joi

8 decembrie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

11 octombrie, 2022

În ultima perioadă, discuțiile despre rata înaltă a inflației (generată în proporție de  70-80% de creșterea prețurilor la energie) au ocultat aproape în întregime discuțiile despre două vulnerabilități majore ale economiei românești: un deficit bugetar care tinde spre 7% din PIB, respectiv un deficit extern (de cont curent) care tinde spre 9% din PIB.

Săptămânal, revista The economist publică prognoze privind evoluția celor mai importante 42 de economii ale lumii (România nu este printre ele). Dar este important de menționat că nici una din aceste 42 de economii nu are un deficit de cont curent atât de mare ca al României – „recordurile” le dețin Chile cu 7,1% din PIB și Grecia cu 6,6% din PIB – iar în ce privește deficitul bugetar, doar trei entități egalează contraperformanța României: Filipine cu 7,7% din PIB, Pakistan cu 7% din PIB, Hong Kong cu 6,8% din PIB. În cele ce urmează, vom arăta că deficitul extern este, în mare parte, o rezultantă a deficitului bugetar. Iar acesta – cel puțin în cazul României – este, în bună măsură, un rezultat al confuziei privitoare la mărimea dezirabilă a statului în economie.

O întrebare – la care nimeni nu se grăbește să răspundă – este „ce fel de stat ne dorim?” Partidele de centru-dreapta și mediul de afaceri din România își doresc un stat minimal, finanțat de impozite și taxe cât mai mici. În același timp, partidele de centru-stânga, pensionarii și salariații își doresc un stat maximal, pe modelul statelor bunăstării din Europa continentală, cu cheltuieli sociale cât se poate de mari.


Situația se agravează atunci când, din considerente electorale, partidele își abandonează ideologia. Se ajunge la situația în care partidele de centru-dreapta ajung să promoveze creșteri nesustenabile de pensii și salarii (precum PNL în 2006-2008), iar partidele de centru-stânga să impună reduceri substanțiale de taxe și impozite (precum PSD începând cu 2015).

Rezultatul este o „struțo-cămilă”: un stat cu venituri bugetare foarte mici (circa 29% din PIB) și cu cheltuieli bugetare semnificative (circa 36% din PIB), rezultând un deficit bugetar de aproximativ 7% din PIB, mult peste normele europene.

În cele ce urmează,  ne vom folosi de un tabel – elaborat pe baza datelor Eurostat – care se regăsește în studiul „Consolidarea bugetară și creșterea veniturilor fiscale – necesitate vitală pentru stabilitatea și securitatea economică a României”, elaborat de un grup de 20 de economiști de orientări ideologice diferite în aprilie 2022 și accesibil pe website-ul www.consiliulfiscal.ro

Impozite și taxe – comparații internaționale (2020)

 RomâniaUE 27BulgariaCehiaPoloniaUngaria
PIB/loc. la PPC7210055937674
Total impozite și taxe26.340.230.636.035.736.3
din care:      
Impozite directe4.713.36.18.58.06.8
din care:      
Impozit pe venit2.49.93.55.25.35.3
Impozit pe profit1.92.42.23.12.31.2
Alte impozite directe0.41.00.50.20.40.3
Impozite indirecte10.513.415.311.614.218.3
din care:      
TVA6.16.99.27.48.09.8
Taxe pe importuri (excl. TVA)0.20.50.21.50.40.2
Taxe pe produse (excl. TVA, importuri)3.33.44.62.03.76.2
Alte taxe pe producție0.82.61.40.72.22.2
Contribuții sociale11.113.59.215.913.611.2
din care:      
Contrib. Angajatori1.07.45.610.25.25.3
Contrib. Angajați10.26.03.65.78.45.9
Sursa: Eurostat (https://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation-1/economic-analysis-taxation/data-   taxation_en)

Tabelul de mai sus are darul de a demonta cinci mituri legate de fiscalitatea din România, mituri la care atât mediul de afaceri, cât și guvernele succesive au contribuit din plin. O notă metodologică: în tabel apar doar veniturile fiscale (care în România sunt de 26,3% din PIB), iar la acestea ar trebui adăugate și veniturile bugetare nefiscale, care fac ca veniturile bugetare totale să fie de circa 29% din PIB.

Mitul nr.1:” România ar avea venituri fiscale optime având în vedere gradul său (redus) de dezvoltare”.


Fals: Așa cum se vede din tabel, România avea, în anul 2020, un PIB/locuitor (exprimat la paritatea puterii de cumpărare, PPC) de  72% din media UE, similar cu Ungaria (74%) sau Polonia (76%), dar colecta  venituri fiscale de numai 26,3% din PIB, față de 36,3% din PIB (Ungaria) sau 35,7 din PIB (Polonia). Chiar și Bulgaria, aflată la doar 55% din media UE în materie de PIB/locuitor (la PPC), așadar cu un grad mai scăzut de dezvoltare, reușea să colecteze 30,6% din PIB ca impozite și taxe.

  • Mediul de afaceri este parțial răspunzător de această stare de lucruri, întrucât, folosind  un pretext care poate era valabil acum 10 ani, dar nu în prezent (subdezvoltarea relativă a României) a reușit să obțină o serie de privilegii fiscale care nu se mai justifică în actualele condiții.
  • Guvernele au achiesat la această narațiune, în loc să informeze opinia publică de faptul că nu pot oferi servicii publice decente cu venituri bugetare de țară în curs de dezvoltare.

Mitul nr. 2: „Reducerea deficitului bugetar s-ar putea face prin reducerea de cheltuieli bugetare.”

Fals: Doar salariile și pensiile  reprezintă peste 75% din totalul cheltuielilor bugetare, ceea ce lasă foarte puțin loc pentru investiții și cheltuieli curente.  A se vedea în acest sens starea  precară a școlilor, spitalelor, infrastructurii energetice, infrastructurii de transport, sistemului de irigații etc. Este neîndoielnic faptul că schema de personal bugetar poate fi raționalizată, dar la fel de neîndoielnic este că respectivele economii vor trebui relocate spre destinații ecologice, militare, sanitare etc.

  • Guvernele ar trebui să își respecte partea lor din contractul social, nemaiangajând personal bugetar pe criterii politice și nemaicrescând salariile bugetarilor fără corelație cu productivitatea. De asemenea, creșterea în continuare a pensiilor speciale ar trebui ținută în frâu.
  • Mediul de afaceri, în timp ce solicită – în mod justificat – o  eficientizare  a aparatului bugetar, ar trebui să conștientizeze faptul că nu există loc de reducere a cheltuielilor bugetare totale, date fiind multiplele provocări cu care se confruntă toate statele.

Mitul nr. 3: „Dacă este ca ajustarea să se facă pe partea creșterii de venituri bugetare, este suficientă o colectare mai bună, fără alte măsuri fiscale.”

Fals: Acesta pare a fi un mit adânc înrădăcinat și greu de demontat. Se poate vedea din tabel  cum România colectează doar 6,1% din PIB sub formă de Taxă pe Valoare Adăugată (TVA). Acest fapt se datorează, pe de o parte, numeroaselor scutiri și exceptări de la plata TVA prevăzute în Codul Fiscal (dar nu despre acestea vorbesc adepții unei colectări mai bune), iar pe de altă parte, evaziunii pe scară largă practicată în economia gri sau în economia neagră. La modul teoretic, dacă România ar colecta în totalitate TVA (adică ar avea un gap de colectare = zero), ar putea adăuga circa 3% din PIB la veniturile fiscale. Întrucât media europeană este un gap de colectare de 10 la sută, adică nici un stat nu colectează 100% TVA, România ar putea colecta circa 2% din PIB în plus. Dar, există state europene precum Italia, unde gap-ul de colectare este de 20 la sută. Având în vedere gradul de evaziune și de corupție similar din România, aceasta ar echivala cu o colectare îmbunătățită cu circa 1% din PIB, la modul realist.

  • Guvernul ar trebui să întreprindă nu numai un efort de informatizare a ANAF, ci și o automatizare a procedurilor, prin care să nu mai existe „negocieri” cu evazioniștii. De  asemenea, sunt zone ale economiei paralele (alcool, tutun, defrișări ilegale, gestionarea deșeurilor etc.) a căror destructurare și aducere „la lumină” necesită un efort concertat al instituțiilor statului și o voință politică pe măsură.
  • La rândul său, mediul de afaceri ar trebui să renunțe la iluzia că doar o colectare mai bună (cu 1-2% din PIB) ar rezolva problema deficitului bugetar, care ar avea nevoie, în realitate, de o ajustare de 3,5-4,5% din PIB, pentru a se conforma normelor europene și pretențiilor piețelor financiare.

Mitul nr. 4: „Impozitarea muncii este foarte mare în România”.

Fals: Un alt mit bine înrădăcinat în România. În realitate, dacă ne referim la impozitul pe venit, vedem că acesta generează venituri bugetare de numai 2,4% din PIB, față de 5,3% din PIB în Polonia și Ungaria (state care practică impozitarea progresivă), dar chiar și față de 3,5% în Bulgaria (stat care practică cota unică de impozitare).

În ceea ce privește CAS, nu este suficient să ne uităm doar la contribuția angajatului, un „artificiu” introdus în anul 2017, ci este necesar să ne uităm la totalul contribuției (angajatori plus angajați), care este de 11,2% în România, față de 9,2% în Bulgaria, dar 13,6% în Polonia și 11,2% în Ungaria. Așadar, nici măcar în materie de CAS nu putem vorbi de o supra-impozitare în România.

  • Atât  mediul de afaceri, cât și guvernul ar face bine să nu mai folosească acest argument falacios.

Mitul nr. 5: „În România, impozitarea se bazează pe cota unică de impozitare”.

Acesta este cel mai mare Fals dintre toate.  Începând din 2015, Codul Fiscal a fost făcut „șvaițer” de nenumărate exceptări și scutiri, care au privilegiat tipuri de activități (IT, construcții, HORECA, agricultură), clase de întreprinderi (microîntreprinderile, definite în sens foarte generos), tipuri de tranzacții (imobiliare), bunuri și servicii (cărți, insecticide, tichete de vacanță) etc. Astăzi în România, cota unică mai există doar cu numele, dar este o ficțiune convenabilă pentru toată lumea. În practică, în România fiscalitatea este regresivă, adică cei mai bogați sunt impozitați mai puțin.

  • Guvernul ar trebui să aibă un dialog onest cu mediul de afaceri, prin care să se închidă cât mai multe „portițe” legale de evaziune fiscală, acestea nefiind compatibile cu principul cotei unice de impozitare.
  • Unii reprezentanți ai mediului de afaceri, confruntați cu datele prezentate mai sus, sunt de acord cu închiderea excepțiilor și facilităților fiscale, dar…..nu în ceea ce îi privește. Acestă atitudine, de tip NIMBY (Not in My BackYard) reprezintă o culme a ipocriziei, deoarece nu poți să soliciți aplicarea cotei unice de impozitare și – în același timp –să te lupți pentru un regim de taxare preferențial pentru firma ta.
  • O taxare  echitabilă (revenirea la cota unică în practică, nu doar în teorie) ar trebui – în vremuri de război – să constituie o problemă de interes propriu a mediului de afaceri, dat fiind că un buget public dezechilibrat – și tot mai greu de finanțat – va sfârși prin a afecta toate afacerile din România.

***

Din cele prezentate rezultă că România nu ar trebui să își propună să devină un stat maximal (cu venituri bugetare și cu cheltuieli bugetare de peste 40% din PIB), dar nici nu își permite să rămână un stat minimal (cu venituri bugetare de sub 30% din PIB).

Soluția ar fi un stat mediu, cu cheltuieli bugetare de circa 36% din PIB – la fel ca în prezent, dar într-o structură care să țină seama de noile provocări – și cu venituri bugetare crescute la 33-34% din PIB (față de 29% în prezent), pentru a respecta criteriul european de deficit bugetar. Nimeni nu va finanța la infinit deficitele bugetare uriașe ale României – sau o va face la un cost exorbitant.

Se poate ajunge la o asemenea structură a bugetului prin creșterea veniturilor bugetare, urmare a unei combinații de colectare mai bună, închidere a excepțiilor și scutirilor fiscale, plus creșterea anumitor impozite (pe proprietate, pe mediu etc.)

În lucrarea „Consolidarea bugetară și creșterea veniturilor fiscale…..”, amintită mai sus, cei 20 de autori – de orientări ideologice diferite – au căzut de acord că veniturile fiscale ar trebui să crească, în câțiva ani, cu  aproximativ 3,7-4,7% din PIB, din care circa o treime printr-o colectare mai bună, circa o jumătate – prin  închiderea excepțiilor și scutirilor (loopholes) și circa o șesime prin creșterea unor impozite.

Guvernul, prin reforma fiscală propusă în vara anului 2022, va genera venituri fiscale noi de circa 0,7-0,8% din PIB, dar acestea vor fi aproape în totalitate anulate de noi facilități fiscale prevăzute pentru anul 2023 (circa 0,5% din PIB), astfel încât, pe ansamblu, restrângerea deficitului bugetar se va baza, în continuare, pe creșterea economică susținută și pe o inflație înaltă.

Cineva ar putea obiecta spunând că nu se poate face reformă fiscală în condiții de multiple crize suprapuse. Din păcate, experiența ultimilor 32 de ani ne arată că, în România, reformele (fiscale sau de orice fel) se fac numai în condiții de criză, deoarece în timpurile bune toată lumea este adepta relaxării pro-ciclice.

Mai rămâne să demonstrăm un singur punct și anume legătura strânsă dintre deficitul bugetar și deficitul contului curent  al balanței  de plăți. În tabelul de mai jos se observă evoluția în tandem a acestor doi indicatori. Parțial, este vorba de o identitate contabilă, deficitul extern fiind definit ca suma dintre deficitul bugetar și deficitul sectorului privat. Din punct de vedere conceptual, un deficit bugetar mărit înseamnă recurgere la finanțare prin împrumuturi, mai degrabă decât prin impozite și taxe, fapt care lasă la dispoziția agențiilor economici (firme și gospodării) o putere de cumpărare mai mare (cerere excedentară): dacă această cerere excedentară nu este satisfăcută cu bunuri și servicii autohtone, atunci se recurge la importuri și astfel deficitul extern este o consecință logică a deficitului (bugetar) intern.

% PIB

An2009201020112012201320142015201620172018201920202021
Deficit bugetar ESA-9,1-6,9-5,4-3,7-2,1-1,2-0,6-2,6-2,6-2,8-4,3-9,3-7,1
Deficit cont curent-4,6-5,3-5,1-5,0-0,9-0,3-0,8-1,6-3,1-4,6-4,9-5,0-7,3
Sursa: calcule BNR

De fapt, tabelul de mai sus răspunde la o altă întrebare fundamentală: “ce fel de economie ne dorim?”

Dacă răspunsul la această întrebare ar fi fost:”o economie bazată pe export și în care investițiile să fie orientate spre satisfacerea  pieței externe” – așa cum s-a petrecut în 2010-2014, în condițiile unui program cu FMI, atunci deficitele bugetare mici ale României ar fi putut conduce la o creștere economică bazată pe exporturi, similar cu cea din Cehia, Polonia, Ungaria și chiar Bulgaria.

Dacă răspunsul la întrebare este însă: “o economie bazată pe consum, bazat pe import și finanțat prin împrumuturi, care cândva vor trebui plătite” – așa cum se întâmplă din 2015 încoace, atunci nu ar trebui să ne mire că acest model de creștere, atractiv din punct de vedere socio-politic, dar periculos din punct de vedere economic, ne-a adus în situația deficitelor gemene pe care le avem în prezent.

Deocamdată, Comisia Europeană și piețele financiare au alte priorități decât focalizarea pe finanțele României. Dar timpul se scurge inexorabil și lipsa corecțiilor benevole va duce pe termen mediu la corecții impuse și dureroase.

*

Valentin Lazea este economistul-șef al Băncii Naționale a României

***

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. Poate se analizeaza si diferenta uriasa intre impozitele si taxele locale si contributia lor, comparativ cu alte state.De aia se doreste acum cresterea taxelor locale.

  2. Oare citeste cineva astfel de analize. Fara sa fii specialist in economie , iti dai seama cat de pertinente sunt argumentele autorului.
    Pe de alta parte , nu sunt de acord cu definitia stat minimal , mediu sau maximal.
    Personal sunt pentru statul minimal , respectiv o implicare cat mai mica a acestuia in economie. Reglementari clare , aplicabile fara exceptii si supraveghere . Implicarea statului in actuala criza energetica ne arata cat de incompetent este si ce efecte grave produce.
    Doua intrebari pentru autor ( daca citeste acest comentariu si are bunavointa ) :
    – In aceasta suprapunere de criza , aplicarea unei terapii de soc este recomandata ?
    – Avand in vedere importul de inflatie, cresterea dobanzii de referinta este eficienta ?

    Pe de alta parte reducerea cheltuielilor bugetare cu bunuri si servicii , in actuala criza , este o masura care trebuie aplicata imediat.
    Apropo de cumpararea a 600 de BMW- uri pentru politie. Si altele asemenea.

    In rest numai de bine.

  3. Am citit tot analiz si sunt de acord cu ‘impartial’ despre definitie corect statului minimal <> In afara de asta, mi-se pare un pic arbitrar ca un stat minimal ar fi „(cu venituri bugetare de sub 30% din PIB).” In acest caz, sunt multi tari destul de reusiti care ar califica ca stat ‘minimal’, cum Taiwan, Corea de Sud, si Singapur.

    Tot de acord cu impartial aici <>

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. Poate se analizeaza si diferenta uriasa intre impozitele si taxele locale si contributia lor, comparativ cu alte state.De aia se doreste acum cresterea taxelor locale.

  2. Oare citeste cineva astfel de analize. Fara sa fii specialist in economie , iti dai seama cat de pertinente sunt argumentele autorului.
    Pe de alta parte , nu sunt de acord cu definitia stat minimal , mediu sau maximal.
    Personal sunt pentru statul minimal , respectiv o implicare cat mai mica a acestuia in economie. Reglementari clare , aplicabile fara exceptii si supraveghere . Implicarea statului in actuala criza energetica ne arata cat de incompetent este si ce efecte grave produce.
    Doua intrebari pentru autor ( daca citeste acest comentariu si are bunavointa ) :
    – In aceasta suprapunere de criza , aplicarea unei terapii de soc este recomandata ?
    – Avand in vedere importul de inflatie, cresterea dobanzii de referinta este eficienta ?

    Pe de alta parte reducerea cheltuielilor bugetare cu bunuri si servicii , in actuala criza , este o masura care trebuie aplicata imediat.
    Apropo de cumpararea a 600 de BMW- uri pentru politie. Si altele asemenea.

    In rest numai de bine.

  3. Am citit tot analiz si sunt de acord cu ‘impartial’ despre definitie corect statului minimal <> In afara de asta, mi-se pare un pic arbitrar ca un stat minimal ar fi „(cu venituri bugetare de sub 30% din PIB).” In acest caz, sunt multi tari destul de reusiti care ar califica ca stat ‘minimal’, cum Taiwan, Corea de Sud, si Singapur.

    Tot de acord cu impartial aici <>

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

În timp ce România negociază cu Austria  – prin vizita ministrului Bode la Viena  –  un vot favorabil pe 8 decembrie pentru primirea în spațiul Schengen, nici compania

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: