vineri

5 iulie, 2024

20 octombrie, 2023

USR şi-a lansat vineri candidaţii la alegerile europarlamentare de anul viitor. Lansarea s-a produs în cadrul Consiliului ALDE Europa (familie politică a USR), desfăşurat în premieră la Bucureşti.

Lista este deschisă de Elena Lasconi, actual primar al Câmpulung Muscel.

Biroul Naţional al USR a decis, în septembrie, primele patru locuri de pe această listă, restul fiind completate în urma unor alegerilor interne organizate online, tot septembrie.

Lista USR se va integra în lista unui viitor ”pol de dreapta”

Este foarte probabil ca USR să intre în alegerile europarlamentare din 2024 ca parte a unei alianțe cu Forța Dreptei (partid înființat de Ludovi Orban) și cu PMP, situație în care va trebui să intercaleze în lista sa persoane din aceste două formațiuni politice.


De altfel, potrivit Agerpres, preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat vineri că negocierile pentru formarea unui pol de dreapta, cu PMP şi Forţa Dreptei, sunt în stadiu avansat, iar obiectivul este o listă comună pentru alegerile europarlamentare.

Lista anunțată de USR:

  • Elena Lasconi
  • Dan Barna
  • Vlad Voiculescu
  • Vlad Botoș
  • Cristina Prună
  • Radu Mihail
  • Corina Atanasiu
  • Adriana Cristian
  • George Gima
  • Teodora Stoian
  • Ramona Goga
  • Alina Gîrbea
  • Geta Daniela Drăghici
  • Alina Totti
  • Nicolae Mihai Șvab
  • Emilia Mateescu
  • Ion Belu
  • Gabriela Ferguson
  • Lucia Hang
  • Dan Adrian Pop

Cătălin Drulă: Trimitem la Bruxelles oameni cu experiență

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat că lista partiddului este „cea mai bună listă pe care o propune vreun partid din România”, cu „oameni cu experienţă, care au dovedit, cărora le pasă de această ţară”.

„USR va trimite la Bruxelles oameni cu experienţă în administraţie, fonduri europene, politică externă şi negociere. Lista de candidați pentru europarlamentare este încă o dovadă că USR oferă României o alternativă onestă și profesionistă pe scena politică.

Alegerile europarlamentare din iunie vor fi primul test electoral al anului 2024, iar rezultatul USR va fi pe măsura angajamentului nostru continuu pentru modernizarea și dezvoltarea României pe principii europene”, a spus Cătălin Drulă.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Trimitem la Bruxelles oameni cu experienta ca sa faca ce…? Mai bine ii pastrezi acasa pentru ca sunt mult mai multe lucruri de facut si mult mai importante aici decat sa fii figurant la Bruxelles unde contributia noastra la politica europeana este minima sau chiar zero.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Trimitem la Bruxelles oameni cu experienta ca sa faca ce…? Mai bine ii pastrezi acasa pentru ca sunt mult mai multe lucruri de facut si mult mai importante aici decat sa fii figurant la Bruxelles unde contributia noastra la politica europeana este minima sau chiar zero.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: