Socialiștii europeni au avertizat-o pe Ursula von der Leyen că nu o vor sprijini pentru un al doilea mandat ca președinte al Comisiei Europene dacă va continua să sugereze că ar putea lucra cu europarlamentarii de dreapta aliniați cu premierul italian Giorgia Meloni.
Socialiștii, verzii și stânga europeană cataloghează partidul Georgiei Meloni, aflat la putere în Italia, ca unul de extrema dreapta.
Un nume apare tot mai insistent: Mario Draghi
Poate mai important, scrie Politico, chiar și cancelarul Olaf Scholz și Partidul Social Democrat semnalează că sunt dispuși să torpileze un al doilea mandat al Ursulei von der Leyen.
Nu este clar în acest moment dacă Olaf Scholz și socialiștii germani au decis de fapt să nu o mai susțină pe Ursula von der Leyen pentru un al doilea mandat și dacă au în vedere pe cineva care să o înlocuiască. Un potențial competitor pentru poziția de președinte al Comisiei Europene este Mario Draghi, fostul șef al Băncii Centrale Europene, un nume din ce în ce mai vehiculat în mediile europene.
Val de avertismente ale stângii din Germania
În mai multe comentarii din ultimele zile, socialiști de rang înalt au amenințat că vor renunța să mai sprijine candidatura Ursulei von der Leyen dacă aceasta acceptă sprijinul dreptei dure pentru a-și asigura o majoritate în Parlamentul European. „Nu vom lucra cu extrema dreaptă”, a spus Katarina Barley, cap de listă al socialiștilor germani la europarlamentare, în podcastul Berlin Playbook.
Ea a reiterat angajamentul făcut de socialiști, Renew Europe, Verzi și stânga de a „nu coopera și a nu forma niciodată o coaliție cu extrema dreaptă și partide radicale la orice nivel.”
Comentariul a fost cel mai recent semn al nemulțumirii partidelor de stânga față de poziția Ursulei von der Leyen față de partidul lui Meloni – Frații Italiei, care aparține grupului de dreapta Conservatori și Reformiști europeni (ECR) din Parlamentul European.
Vineri, săptămâna trecută, chiar cancelarul Olaf Scholz a avertizat-o pe Ursula von der Leyen: „Când se va forma următoarea Comisie, aceasta nu trebuie să se bazeze pe o majoritate care are nevoie și de sprijinul extremei drepte”.
El a adăugat că „singura modalitate de a stabili o președinție a Comisiei va fi bazarea acesteia pe partidele tradiționale”. Nicolas Schmit, principalul candidat al socialiștilor la alegerile UE, a declarat într-un interviu publicat duminică: „Von der Leyen vrea să credem că există extremiști de dreapta buni și alții răi”.
***
.