luni

22 aprilie, 2024

15 februarie, 2019

Michael Calvey (foto), unul dintre cei mai importanţi investitori americani în Rusia, a fost reţinut la Moscova într-o anchetă cu privire la o „fraudă la scară mare”, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a unui tribunal de la Moscova pentru CNN.

Michael Calvey este fondatorul societăţii de investiţii Baring Vostok capital Partners, înfiinţată în 1994, cun un capital de cel puţin 3,7 miliarde de dolari, potrivit site-ului companiei.

Alţi cinci angajaţi ai Baring Vostok au fost de asemenea reţinuţi, potrivit agenţiei ruse de stat RIA Novosti. „Ei sunt arestaţi, nu putem face alte declaraţii. Fac obiectul unei anchete”, a declarat pentru CNN o purtătoare de cuvânt a Tribunalului Basmani, Iunona Ţariova.


Ea nu a confirmat nici numărul persoanelor arestate şi nici identitatea acestora.

CEO-ul Fondului rus de investiţii directe Kiril Dmitriev, un consilier apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, i-a luat apărarea lui Calvey după ce a aflat că acesta a fost arestat. „Îl cunosc pe Michael Calvey şi pe echipa sa de la Barings Vostok ca investitori profesinişti, care respectă cele mai înalte standarde morale. Sunt pregătit să garantez personal pentru Michael Calvey şi cred că a făcut multe pentru a atrage investitori străini în Rusia şi a ajutat multe întreprinderi ruse să crească şi să se maturizeze”, a declarat Dmitriev.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: