miercuri

24 aprilie, 2024

14 ianuarie, 2021

Institutul Rega al renumitei Universităţi Catolice din Leuven a anunțat că dezvoltă un vaccin anti-Covid ce se administrează într-o singură doză și oferă imunitate și pentru febra galbenă.

Serul se află în faza testelor clinice, după ce s-a dovedit de succes pe animale, șoareci și maimuțe, conform studiului științific publicat în decembrie în revista Nature, potrivit Eurekalert.

Dacă testele clinice vor decurge conform așteptărilor, produsul dezvoltat de virusologii de la Institutul Rega va putea fi comercializat din toamnă.


De asemenea, vaccinul Universității Catolice din Leuven, RegaVax, se depozitează la temperaturi de 2 – 8 grade Celsius, ceea ce reprezintă un alt avantaj semnificativ, comparativ cu cele două seruri autorizate deja în UE: cel produs de BioNTech/Pfizer ( minus 70 de grade) și cel al companiei americane Moderna (minus 20 de grade Celsius).

KU Leuven, din Belgia, a fost declarată în mai multe ediții ale clasamentului Reuters drept cea mai inovativă universitate din Europa.

KU Leuven, Flandra, a fost înființată în urmă cu aproape 600 de ani, de către Papa Martin ale V-lea, dar acum a ajuns mai cunoscută pentru realizările sale în domeniul tehnologiei, decât în teologie, scrie Reuters.

Bonusul acestui vaccin: va ajuta la eradicarea febrei galbene

„Suntem singura echipă din lume care folosim vaccinul împotriva febrei galbene ca vector, ca punct de plecare pentru vaccinul nostru. Alte companii precum Astra Zeneca şi Johnson&Johnson folosesc virusuri comune de gripă pe care-i pun în ARN mesager. Avantajul vaccinului nostru este că protejează şi împotriva febrei galbene, iar pentru America Latină şi Africa poate fi un bonus. În momentul în care China a pus codul genetic al lui SARS-COV-2 online, pe 11 ianuarie 2020, noi am început să dezvoltăm în două săptămâni, să iniţiem vaccinul”, susține Johan Neyts, şeful Institului Rega-UCL Louvain.


Faptul că se folosește ca bază vaccinul împotriva febrei galbene, utilizat deja de 80 de ani, oferă o siguranță în plus, consideră experții.

Vaccinul RegaVax oferă imunitate la 7 – 10 zile după administrare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: