cursdeguvernare

sâmbătă

5 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Universitatea București pregătește retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta

19 ianuarie, 2016

ponta gabriel opreaGuvernul a aprobat marți ordonanța prin care plagiatele din tezele de doctorat ale demnitarilor nu vor mai verificate de Consiliul Național de Etică, ci de universitățile care le-au acordat.

O primă consecință: Rectorul Universității București a declarat pentru cursdeguvernare.ro că instituția așteaptă să apară și metodologia privind retragerea titlului de doctor și apoi va declanșa imediat procedura pentru retragerea titlului deținut Victor Ponta.

***


Modul de retragere a titlului de doctor în cazul celor care au plagiat va fi reglementat în viitor, probabil la începutul lunii februarie, printr-un act normativ care va modifica Legea educației naționale nr.1/2011 și va conține procedurile.

Modificarea s-a făcut prin abrogarea art. 4^2 (3) din Legea 206/2004, care excepta de la analizarea de către comisiile de etică de la nivelul universităților “sesizările sau contestaţiile care vizează conducători de instituţii şi unităţi de cercetare-dezvoltare ori de instituţii publice, membri ai consiliilor de administraţie, ai comitetelor de direcţie, ai consiliilor ştiinţifice sau ai comisiilor de etică ale instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare ori persoane cu funcţii de demnitate publică”.

Prevederea crea o discriminare, potrivit declarațiilor repetate ale ministrului Educației, Adrian Curaj.

Universitățile care au acordat aceste titluri vor avea curând și posibilitatea de a retrage titlurile obținute incorect.


Autonomia universitară, menționează nota de fundamentare a ordonanței, se exercită numai cu condiţia asumării răspunderii publice, sens în care instituțiile de învățământ superior sunt obligate să emită și să respecte Codul de etică şi deontologie profesională, aprobat de senatul universitar.

Situația fostului premier Victor Ponta ar putea fi lămurită curând, imediat după ce se va reglementa modul de retragere a titlului de doctor și a calității de conducător de doctorat şi/sau a atestatului de abilitare.

Din declarațiile de până acum ale ministrului Curaj, titlurile vor fi retrase simetric, de universitățile care le-au acordat.

mircea dumitru rector universitatea bucurestiMircea Dumitru (foto), rectorul Universității București, a declarat pentru cursdeguvernare.ro că instituția așteaptă să apară și metodologia privind retragerea titlului de doctor și apoi va declanșa imediat procedura pentru retragerea titlului de doctor în cazul lui Victor Ponta: “Pe baza analizei făcute de Comisia de Etică a Universității în urmă cu aproape patru ani, vom face ceea ce ne permite legea. Comisia de etică și-a terminat treaba atunci, trebuie doar să avem și metodologia”.

Un plagiat protejat politic timp de aproape 4 ani

În anul 2012, premierul a fost acuzat că și-a plagiat teza de doctorat, diligențele pe care le-a făcut la acea vreme Comisia de Etică a Universității fiind blocate la ministerul Educației, controlat de partidul premierului.

În raportul de expertiză științifică de la acea dată al Universității, trimis la minister, Comisia de Etică stabilise că premierul plagiase 115 pagini din cele 297, cât avea teza sa de doctorat, susținută în anul 2003, pe când era șef al Corpului de Control al lui Adrian Năstase.

Până la acest raport, în luna iunie 2012, Comisia de Atestare a Titlurilor a fost desființată pe când aceasta delibera asupra acuzațiilor de plagiat, de către ministrul interimar de la acea dată, Liviu Pop. Ministrul pe care-l înlocuise Liviu Pop (Ioan Mang) demisionase cu o lună înainte tot în urma unor acuzații de plagiat.

Odată cu desființarea Comisiei, s-au modificat atât regulamentul alcătuirii acesteia, cât și raportul dintre deciziile Comisiei și ministerul Educației, astfel încât protejarea tezei de doctorat a premierului să aibă un suport politic impenetrabil.

Toate încercările de atunci încoace, întreprinse de Universitatea București, de-a anula teza de doctorat a premierului în baza reportului Comisiei de Etică au fost zădărnicite de ministerul Educației.

Același Consiliu a dat verdict de non-plagiat și lucrării fostului vicepremier Gabriel Oprea, și el acuzat de comunitatea științifică de plagierea doctoratului.

Șeful Comisiei de Etică de la Universitatea din Bucureşti, Marian Popescu, a transmis Consiliului Naţional de Etică, anul trecut, o scrisoare deschisă în care spunea că a studiat pe cont propriu teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, iar verdictul este fără dubiu: „Punctul meu de vedere este clar: este vorba de un plagiat clasic, dar şi de alte forme de malpraxis academic privind acurateţea, veridicitatea, corectitudinea citării şi atribuirii surselor”.

În decembrie, CNE trebuia să analizeze teza de doctorat a actualului ministru de Interne, petre Tobă, și el acuzat în presă că ar fi plagiat.

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a revocat însă Consiliul și a anunțat schimbările de legislație care au demarat cu această ordonanță aprobată marți de Guvern.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: