26 aprilie, 2018

După ce guvernele PSD – ALDE au luat măsuri care au afectat grav instituțiile de învățământ superior, Universitatea București lansează un apel către oficialii europeni.

Documentul, aprobat de Senatul UB, cere Bruxellesului să elaboreze un sistem european de clasificare obiectivă a universităților, un set de principii privind autonomia universitară la nivel european și să recomande statelor un procent minim din PIB alocat educației.

Prezentăm integral Apelul care a fost transmis preşedintelui Comisiei Europene – Jean-Claude Juncker, comisarului european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport – Tibor Navracsics, comisarului european pentru cercetare, ştiinţă şi inovare – Carlos Moedas şi tuturor instituţiilor europene cu atribuţii în educaţie şi cercetare.


APEL

pentru creșterea calității învățământului superior și a cercetării, întărirea autonomiei universitare și consolidarea ariei europene a educației

La fel cum, în democrațiile europene, independența justiției și independența presei sunt adevărate bastioane pentru garantarea drepturilor și a libertăților individuale, autonomia universitară este esențială pentru ca generațiile tinere, cetățenii europeni și elitele viitoare culturale, științifice, economice și politice să fie formate într-un spirit liber, independent de ideologiile de partid, în acord cu valorile fundamentale continentale.

Universitățile trebuie să formeze elite politice, dar elitele politice trebuie să rămână apoi la porțile universităților, nu la conducerea lor. Elitele politice au datoria de a promova și susține libertatea mediului universitar în educarea generațiilor, în cercetare și în implicarea acestora în problemele societale. Marile erezii politice promovate de partidele totalitare se pot întoarce oricând, dacă nu securizăm mediul universitar de controlul politic.


Universitatea din București, instituție fondatoare a statului modern român, a luat act de constituirea, la nivelul Uniunii Europene, a unui spațiu european comun al învățământului superior caracterizat de circulația liberă a studenților în interiorul UE, a unui spațiu european al calificărilor ce presupune echivalarea și circulația diplomelor universitare în toată Europa şi a unei pieţe europene comune a muncii.

În același timp,  în unele state foste comuniste s-a dezvoltat și întărit o dependență a universităților de controlul guvernelor naționale, care atentează grav la principiul autonomiei universitare, principiu sine qua non pentru funcționarea unor instituții în care adevărul științific, meritul, echitatea, drepturile omului să triumfe și să fie transmise noilor generații, independent de interesele politice ale partidelor și guvernelor.

Dimensiunea europeană comună a învățământului superior, a cercetării și a pieței muncii impune stabilirea unor criterii minimale pentru a asigura o autonomie universitară reală în spațiul european, care să genereze societăți puternice, indivizi educați, autonomi, rezilienți în fața provocărilor actuale și a celor viitoare.

De aceea, noi, reprezentanții studenților și cadrelor didactice din Universitatea din București, facem un apel public de susținere a următoarelor propuneri:

  • 1.      Elaborarea unui set de principii privind autonomia universitară la nivel european, care să nu poată fi încălcate de autoritățile naționale, asociată cu auditarea anuală a autonomiei universitare în fiecare stat membru.
  • 2.      Elaborarea unui sistem european de clasificare a universităților care să asigure o ierarhizare obiectivă a programelor de studii pe domenii și a universităților în ansamblu, spre o corectă informare a celor interesaţi.
  • 3.      Asigurarea unui mecanism de finanțare din fonduri europene a evaluării externe încrucișate a universităților și a programelor de studii din țările membre ale UE, care să se constituie într-o garanţie suplimentară a acestui proces.
  • 4.      Încurajarea, la nivel european, a alocării unor cuantumuri minimale din PIB, de către fiecare stat membru UE în construcția bugetelor naționale finanțării educației și a cercetării științifice.
  • 5.      Stabilirea unor niveluri minimale (ajustate la paritatea puterii de cumpărare) ale finanțării pe student, pe care fiecare stat membru să le asigure în mod obligatoriu, în vederea consolidării unui cadru economic stimulativ pentru mobilitățile academice.
  • 6.      Înființarea unui sistem de împrumuturi bancare pentru studenții la învăţământul cu taxă, garantate din fonduri europene.
  • 7.      Inițierea unor dezbateri privind includerea în viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene a unor linii de finanțare distincte pentru creșterea atractivității și a calității mediului academic european, accesate în baza unor criterii de performanță;
  • 8.      Înființarea, prin intermediul Eurostat, a unui sistem de monitorizare a traseelor ocupaționale ale absolvenților de programe universitare din toate țările UE, pentru o mai bună adaptare a sistemelor de educație la piața europeană a muncii.
  • 9.      Inițierea unor dezbateri privind creșterea corelării dintre angajabilitatea – mobilitatea internațională și calificările din mediul superior, în vederea includerii ca prioritate în strategiile pe tema educațieim, în contextul Strategiei Education & Training Post-2020.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: