Aproape 5 milioane de copii – două treimi din toți copiii ucraineni – și-au părăsit casele în cele șase săptămâni de la invazia Rusiei, a anunțat agenția ONU pentru copii.
Manuel Fontaine, directorul programelor de urgență al UNICEF, a declarat că 4,8 milioane dintre cei 7,5 milioane de copii din Ucraina strămutați într-un timp atât de scurt este „incredibil”. El a spus că este ceva ce nu a văzut să se întâmple atât de repede în 31 de ani de muncă umanitară.
„Au fost forțați să lase totul în urmă – casele, școlile și, adesea, membrii familiei lor”, a spus el în Consiliul de Securitate al ONU. „Am auzit povești despre pașii disperați pe care părinții îi fac pentru a-și duce copiii în siguranță, iar copiii sunt întristați că nu pot să se întoarcă la școală.”
Agenția a spus că a verificat și decesele a 142 de tineri, deși numărul este aproape sigur mult mai mare. Ambasadorul Ucrainei la ONU, Sergiy Kyslytsya, a susținut că războiul declanșat de Rusia a scos din țară peste 121.000 de copii din Ucraina.
Datele UNICEF sunt confirmate de Statele Unite, care avansează o statistică chiar mai sumbră. Ambasada SUA la Kiev a postat marți pe Twitter următoarea statistică: 183 de copii au fost uciși și alți 342 au fost răniți de la începutul invaziei ruse din 24 februarie.
Ambasada a transmis: ”După fiecare moarte a unui copil – mama, tatăl, familia au viețile schimbate pentru totdeauna. Fiecare asasinat a fost comis de un soldat rus, de un comandant și de Vladimir Putin. Aceste crime nu vor fi uitate.”