23 octombrie, 2022

Ungaria va include împrumuturile cu dobândă variabilă pentru întreprinderile mici şi mijlocii într-o schemă de limitare a dobânzilor, a anunțat sâmbătă ministrul Dezvoltării Economice, Marton Nagy (foto).

Băncile vor putea ”cu uşurinţă” să suporte costul măsurii, a spus Marton Nagy citat de Reuters.

Cu o inflaţie de peste 20%, aflată pe un trend ascendent, în timp ce economia încetineşte, guvernul premierului Viktor Orban se confruntă cu provocarea de a stopa creşterea preţurilor, încercând în acelaşi timp să prevină o recesiune.

Subvenții pentru compani ce investesc în eficiență energetică


Guvernul a plafonat deja preţurile combustibililor şi al alimentelor de bază, precum şi dobânzile ipotecare.

Facturile pentru energie sunt, de asemenea, plafonate pentru majoritatea gospodăriilor.

Sâmbătă, guvernul a anunţat subvenţii în valoare de 150 de miliarde de forinţi (362 de milioane de dolari) pentru companiile mari care investesc în îmbunătăţirea eficienţei energetice şi şi-a extins schema de dobânzi plafonate pentru împrumuturi.

Marton Nagy a spus că dobânzile împrumuturilor pentru companii vor fi plafonate la o dobândă interbancară din 28 iunie, care a fost de 7,77%. Dobânda actuală este de 16,69%.


Măsura va fi în vigoare până la 1 iulie 2023, similar cu plafonul existent pentru dobânzile ipotecare plătite de populaţie.

Băncile au fost ”sesizate” despre măsurile guvernului

Costul acestei scheme, care va totaliza aproximativ 80 de miliarde de forinţi până la 1 iulie, va fi suportat de bănci, a spus Nagy, adăugând că este o sumă pe care acestea ar putea să o suporte cu uşurinţă.

”Creşterea ratelor dobânzilor aduce profituri suplimentare pentru bănci”, a adăugat ministrul Nagy.

Întrebat dacă guvernul a purtat discuţii cu băncile înainte de a lansa noul plafon, el a spus că ”a sesizat” Asociaţia Băncilor despre această măsură.

Marton Nagy a spus că portofoliul de împrumuturi cu dobândă variabilă se ridică la aproape 2.000 de miliarde de forinţi, fiind aferent unui număr de aproximativ 60.000 de firme mici, iar măsura urmăreşte să evite ca aceste companii să plătească dobânzi de 20% sau mai mari pentru împrumuturile lor.

”Am dori să evităm ca economia să intre în recesiune anul viitor şi avem toate şansele să avem o creştere de 1%. Prin acest plafon de împrumut, dorim să prevenim încă un şoc pentru sectorul corporativ, rezultat din creşterea rambursărilor acestora”, a spus ministrul Nagy într-o conferință.

 În mai, guvernul a anunţat taxe excepţionale în valoare de 800 de miliarde de forinţi pe ceea ce a numit ”profituri suplimentare” obţinute de bănci, companii energetice şi alte firme. Aceste taxe, concepute pentru a acoperi deficitul bugetar, au lovit acţiunile din Budapesta şi au afectat investitorii.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: