8 august, 2022

Ungaria speră să încheie până la fârșitul anului un acord cu Bruxelles cu privire la fondurile UE blocate din cauza preocupărilor legate de independența instituțiilor statului și de corupție.

Potrivit The Guardian, dacă Budapesta nu reușește să ajungă la un acord cu Comisia Europeană până la sfârșitul anului 2022, va pierde 4,64 miliarde de euro din fondurile de recuperare post-pandemie, iar accesul la cele 24,3 miliarde de euro alocate PNRR maghiar va rămâne în continuare sub semnul întrebării.

În timp ce prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, anunță public că nu are nevoie de fondurile UE, el a trimis oficiali de rang înalt la Bruxelles într-o ofensivă de a debloca aceste fonduri.

Ministrul dezvoltării negociază deblocarea fondurilor UE


”Negociatorul-șef” al Ungariei, Tibor Navracsics (foto), a declarat pentru The Guardian că este optimist cu privire la un acord privind fondurile de redresare post-Covid. El a exprimat și speranța că Ungaria poate ajunge la un „acord de parteneriat” la începutul toamnei pentru a putea avea acces și la fondurile Mecanismului de Redresare și Reziliență.

Ambele acorduri sunt blocate de un proces disciplinar fără precedent lansat împotriva Ungariei în aprilie, care ar putea duce la suspendarea fondurilor UE din cauza încălcării statului de drept.

Bruxelles a cerut Guvernului maghiar ca până la data de 22 august să răspundă Comisiei cum înțelege să răspundă solicitărilor de consolidare a statului de drept.

Tibor Navracsics – fost comisar european care a fost numit ministru pentru dezvoltare regională în mai, a fost trimis la Bruxelles pentru a convinge oficialii să deblocheze fondurile Ungariei.

Ce promite Ungaria, ce vrea Comisia Europeană


Înalți oficiali europeni cred însă că Viktor Orbán are nevoie de bani europeni, în timp ce se confruntă cu inflația în creștere, cu o scădere a forintului maghiar și cu amenințarea unei recesiuni severe.

În aceste condiții, Tibor Navracsics a anunțat că Ungaria va face importante „schimbări instituționale”, inclusiv modificarea regulilor de achiziții publice – o preocupare esențială a UE în condițiile în care deoarece aliații premierului Orbán au obținut contracte neobișnuit de profitabile finanțate de UE prin procese necompetitive.

Comisia Europeană ar dori ca în Ungaria să fie înființată o autoritate specializată în protecția fondurilor UE și a solicitat întărirea organismelor anticorupție și posibilitatea ca ONG-urile să controleze politica guvernamentală.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: