Uniunea Europeană a dat joi un ultimatum Ungariei pentru a rezolva problemele din noua lege a educaţiei, despre care afirmă că nu ar respecta valorile blocului comunitar.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans (foto), a cerut Guvernului ungar să răspundă în termen de o lună criticilor Bruxelles-ului potrivit cărora Legea Studiilor Superioare ar putea duce la închiderea unei unversităţi finanţare de George Soros.
Executivul UE este preocupat de mult timp de ceea ce percepe drept ”tendinţele autoritariste” manifestate de premierul Viktor Orban.
“Aşteptăm o reacţie din partea autorităţilor ungare în termen de o lună. Dacă răspunsul nu este satisfăcător, Comisia poate decide să meargă în instanţă”, a precizat Frans Timmermans într-un comunicat
Într-un „aviz motivat” emis joi, al doilea pas în procedura de infringement în cazul unui stat membru, Comisia afirmă că legea „contravine dreptului la libertate academică, dreptului la educaţie şi libertăţii de desfăşurare a afacerilor”.
De asemenea, Comisia a trimis o scrisoare Ungariei în care a afirmat că noua lege privind ONG-urile finanţate din străinătate nu respectă legislaţia europeană – primul pas către deschiderea unei acţiuni judiciare.
Deşi Bruxelles-ul poate deschide cazuri împotriva statelor UE care încalcă normele comune, procedurile sunt de lungă durată şi adesea au un impact minim.
Viktor Orban a criticat în repetate rânduri UE şi a intrat în conflict adesea cu organizaţii neguvernamentale sponsorizate de George Soros, care promovează globalizarea şi liberalismul.