26 august, 2022

Autoritatea pentru Energie Atomică din Ungaria a acordat licenţă de construcţie pentru două noi reactoare la centrala atomică de la Paks, care vor fi construite de grupul rus Rosatom, transmite Reuters.

Extinderea centralei nucleare de la Paks a făcut obiectul unui contract semnat în 2014 de guvernul maghiar cu Rosatom. În 2015, parlamentul de la Budapesta a secretizat detaliile contractului pentru o perioadă de 30 de ani.

Centrala de la Paks va fi extinsă cu două noi reactoare ruseşti VVER, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawaţi. Un credit de 10 miliarde de euro a fost fost acordat de Rusia pentru finanţarea acestui proiect ce are o valoare totală de 12,5 miliarde de euro.


Rambursarea creditului este prevăzută pe o durată de 20 de ani. Anul trecut, Rusia a anunțat că va acorda Ungariei o perioadă de graţie de cinci ani pentru rambursarea creditului. Rambursarea creditului va începe din anul 2031, în loc de 2026, cum era prevăzut inițial.

Proiectul, care va fi implementat de compania rusă Rosatom, dublează practic capacitatea de producție a Paks.

Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii ’80 de sovietici şi furnizează în prezent aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei.

Comisia Europeană și-a dat acordul final pentru proiectul ungar în martie 2017, după ce Budapesta a dat asigurări că va veghea ca regulile de competiție să nu fie îngrădite. O procedură incipentă de infringement, care urmărea să verifice dacă etapele proiectului, atribuit fără o licitație, au respectat reglementările comunitare, a fost închisă în 2016 cu concluzia că Ungaria nu a încălcat aceste reguli.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: