Rusia va acorda Ungariei o perioadă de graţie de cinci ani pentru rambursarea creditului contractat de guvernul ungar pentru extinderea centralei nucleare de la Paks. Rambursarea creditului va începe din anul 2031, în loc de 2026
Pe de altă parte, proiectul este întârziat de faptul că societatea rusă Rosatom, responsabilă pentru acesta, încă nu corespunde criteriilor de securitate cerute de Ungaria şi de Comisia Europeană, relatează agenţiile Reuters şi MTI, citate de Agerpres.
Ungaria doreşte să extindă centrala de doi Gigawaţi cu două noi reactoare ruseşti VVER, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawaţi. Un credit de 10 miliarde de euro a fost fost acordat de Rusia pentru finanţarea acestui proiect ce are o valoare totală de 12,5 miliarde de euro şi va fi implementat de compania rusă Rosatom, rambursarea creditului fiind prevăzută pentru o durată de 20 de ani.
(Citiți și: „Ungaria a secretizat pe 30 de ani acordul cu Rusia privind centrala nucleară”)
”În urma unor discuţii reuşite, acordul de finanţare pentru Paks 2 poate fi modificat într-un mod favorabil pentru Ungaria: va fi suficient să începem plata creditului în 2031”, afirmă într-o declaraţie Ministerul de Finanţe al Ungariei.
Principalul motiv al acestei amânări este desfăşurarea investigaţiilor europene asupra proiectului, a adăugat oficialul maghiar.
Dificultățile ruse cu normele europene
Rosatom are dificultăţi în a îndeplini normele de securitate ale UE şi ale Ungariei, ceea ce a întârziat cu câţiva ani proiectul de extindere a centralei de la Paks. Prin urmare, compania rusă încearcă să evite penalităţile generate de amânarea dării în folosinţă a celor două noi reactoare.
Acest contract, acordat fără licitaţie grupului rus Rosatom în anul 2014, este dat drept exemplu al legăturilor strânse între premierul ungar, Viktor Orban, şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Însă implementarea lui are nevoie şi de avizul Comisiei Europene.
Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii ’80 de sovietici şi furnizează în prezent aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei.