marți

23 aprilie, 2024

16 februarie, 2016

senatSenatul a decis, marţi, la propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu, să-l cheme pe premierul Dacian Cioloș în fața senatorilor pentru a da explicaţii cu privire la acţiunea ANAF din Dosarul ICA.

Fiscul a somat luni instituțiile media care au sediul în șoseaua București-Ploiești, printre care Antena 1 și Antena 3, să evacueze locațiile ocupate în termen de 5 zile.

Situația juridică a imobilelor în care își desfășoară activitatea posturile deținute în trecut de Dan Voiculescu era clară din data de 8 august 2014, când Curtea de Apel a condamnat definitiv inculpații din Dosarul ICA și a menținut decizia ca statul să confiște imobilele dobândite de Dan Voiculescu prin privatizarea frauduloasă.

Cum au justificat senatorii convocarea premierului


„În baza articolului 111 al Constituţiei, Senatul are dreptul să ceară Guvernului să dea explicaţii şi vreau să fiţi de acord ca, în numele Senatului, să cerem primului ministru al României, mâine, să vină de urgenţă în faţa Senatului să dea explicaţii referitoare la acţiunea unor instituţii din subordinea Guvernului, care nu pot fi puse în registrul economic al unor sume de bani”, a spus preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

El a spus că acţiunea sa nu se referă la recuperarea unor sume de către ANAF, ci la faptul că aceasta ar fi „un plan bine pus la punct de suspendare a democraţiei, iar capitolul anihilării presei şi al libertăţii de exprimare”.

Toate formațiunile politice reprezentate în Senat s-au raliat acțiunii lui Călin Popescu Tăriceanu, propunerea fiind aprobată cu 70 de voturi pentru, 3 abţineri, 2 voturi împotrivă.

Declarațiile politice înainte de vot au fost:

  • liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, a spus: „PSD nu poate asista nepăsător la această tentativă de suprimare a unui post de televiziune din România – stat European, România membru al UE”.
  • reprezentantul UDMR, Verestoy Attila: „Nu putem fi bănuiţi că iubim Antena 3, nu putem fi acuzaţi că suntem partizani pentru a susţine o cauză a unui post de media. (…) În concepţia noastră democraţia înseamnă să asigurăm dreptul de a spune părerile celor care nu sunt de acord cu noi, de aceea considerăm că e un precedent periculos de a introduce pe cale administrativă o măsură care, în consecinţă, înseamnă suprimarea dreptului de expunere a unor opinii în media din ţara noastră”.
  • senatorul liberal Marius Obreja a spus că PNL încurajează şi sprijină acţiunile instituţiilor statului „de la cap şi până la coadă”, dar „nici PNL şi nici eu nu putem însă să fim de acord cu momentele sau acţiunile în care instituţiile îşi depăşesc atribuţiunile sau intră într-o zonă a abuzului”.

Premierul: Voi răspunde invitației de a merge în Senat, dar nu am ce explicații să dau


Dacian Cioloş a confirmat că miercuri va merge în plenul Senatului, dar a precizat că nici el, şi nici ministrul de finanţe, nu au fost întrebaţi de ANAF în cazul Antenelor şi, mai mult, nu are ce explicaţii să dea pentru deciziile pe care le ia un responsabil al unei agenţii „care e în subordinea guvernului, dar care nu trebuie să ceară aprobarea guvernului pentru anumite decizii”.

„Să nu cerem guvernului independent, în câteva luni de zile, să rezolve probleme care au fost lăsate în aşteptare de ani de zile, inclusiv chestiunea cu Antena 3 (…) E o decizie judecătorească acolo şi ANAF-ul s-a trezit fix acuma să o scoată, pe ultima sută, fără să întrebe pe nimeni. Eu nu am fost întrebat. Nici eu, nici doamna ministru de finanţe, nu că trebuia să fim informaţi formal, preşedintele ANAF decide cum aplică legea. Trebuia să o aplice mai demult (…) a decis să o aplice fără să mă informeze, aşa încât nu am eu ce explicaţii să dau pentru deciziile pe care le ia un responsabil al unei agenţii care e în subordinea guvernului, dar care nu trebuie să ceară aprobarea guvernului pentru anumite decizii”, le-a explicat premierul, la Bruxelles, jurnalaiștilor prezenți.

Întrebat de ce se mai duce la Senat, în aceste condiţii, Dacian Cioloş a răspuns: „Mă duc pentru că preşedintele Senatului m-a invitat. Am cerut o informare şi din partea ANAF-ului legat de contextul în care s-a luat decizia asta.(…) Eu pot să înţeleg că în 5 zile e greu să-ţi muţi lucrurile, pe de altă parte, nu am decis eu lucrul ăsta şi nu eu am pus în lege termenul acela de 5 zile”.

Cum s-a tărăgănat punerea în aplicare a deciziilor instanței în cazul Dan Voiculescu

În data de 2 februarie 2916, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și nerespectarea hotărârilor judecătorești de către funcționari din ANAF și alte instituții, precum și de către persoane condamnate.

Surse judiciare declarau la momentul respectiv că procurorii efectuează cercetări cu privire la neexecutarea de către ANAF a hotărârii judecătorești în cazul lui Dan Voiculescu, fiind anchetate însă și neexecutarea altor hotărâri definitive în cazul altor dosare.

În ianuarie 2016, ANAF a cerut Curții de Apel București lămuriri privind interpretarea deciziei din 8 august 2014, când Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani în dosarul privatizării frauduloase a ICA.

Tot în ianuarie 2016, portalul România Curată scrie că, potrivit ANAF, judecători de la TMB ar fi recunoscut, într-unul dintre numeroasele procese deschise de firme din grupul controlat de familia lui Dan Voiculescu, dreptul Antenei 3 de a rămâne în sediul închiriat de la ICA și dreptul de preempțiune al televiziunii la cumpărarea sediului scos la licitație de Fisc.

Publicația mai susține că, în momentul de față, chiria plătită de Antena 3 ajunge tot la familia Voiculescu, din cauza recunoașterii contractului de închiriere.

Contractul Antenei 3 cu Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii – CCAI (fosta ICA) este valabil până la 1 august 2016, potrivit unei sentințe de anul trecut a Tribunalului Municipiului București care a recunoscut valabilitatea acestui act.

Valabilitatea contractului i-a permis Antenei 3 să facă o nouă mutare – să solicite în instanță și recunoașterea dreptului de preempțiune la vânzarea sediului respectiv, fapt ce s-a întâmplat în noiembrie 2015.

Pe 21 octombrie 2015, mai scrie România Curată, Fiscul a evaluat în vederea scoaterii la licitație blocul turn de pe malul lacului Băneasa, sediul Antenelor şi terenurile aferente. Suma totală rezultată este de aproape 146 de milioane de lei, adică peste 32 de milioane de euro.

În decembrie 2015, potrivit unui comunicat ANAF, bunurile confiscate în ICA – Voiculescu nu pot fi valorificate, deocamdată, întrucât proprietățile respective fac obiectul mai multor procese deschise de firme din grupul Grivco – trustul Antena.

Până când nu se va lămuri situația juridică a acestor imobile și dreptul de proprietate al statului, afirma ANAF, vor exista puțini doritori care să înainteze o ofertă pentru ele.

Statul a recuperat până acum doar aproximativ 1% din prejudiciul privatizării ICA, apreciat de magistrați la peste 60 de milioane de euro:

  • o vilă din Predeal a Cameliei Voiculescu, vândută pentru suma de aproape 400.000 de euro
  • un apartament din Kiseleff al lui Dan Voiculescu, vândut pentru aproape 350.000 euro
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: