Conservatorul Andrzej Duda a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia cu 53% din voturi, învingându-l pe preşedintele în exerciţiu, Bronislaw Komorowski (centru dreapta), care şi-a recunoscut înfrângerea şi obţine 47%, potrivit exit poll-urilor, în lipsa unor rezultate oficiale, transmit agenţiile de ştiri internaţionale.
Victoria juristului în vârstă de 43 de ani, care urmează să fie confirmată oficial luni, ar putea deschide calea revenirii la putere a mentorului său, Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator şi populist Dreptate şi Justiţie (PiS), cu ocazia legislativelor prevăzute în toamnă.
Bronislaw Komorowski şi-a recunoscut imediat înfrângerea şi l-a felicitat pe adversarul său.
„Dragi prieteni, nu am reuşit de această dată. Cetăţenii unei Polonii libere şi democrate au decis astfel. Pentru aceasta îl felicit pe adversarul meu. Îl felicit pentru rezultat şi îi doresc un mandat prezidenţial bun, pentru că doresc binele Poloniei”, a declarat actualul preşedinte.
La sediul de campanie al lui Andrzej Duda, anunţul rezultatului a fost primit cu o explozie de bucurie a simpatizanţilor care i-au scandat numele. Învingătorul i-a mulţumit lui Bronislaw Komorowski pentru cuvintele sale, precum şi celor care au votat pentru el, dorindu-le „să fie şi mai numeroşi la viitoarele alegeri”.
Andrzej Duda, un eurodeputat din partea PiS practic necunoscut în ajunul campaniei, a fost candidatul partidului său, în timp ce Bronislaw Komorowski, 62 de ani, a fost susţinut de partidul liberal platforma Civică (PO), la putere de aproape opt ani.
Noul preşedinte urmează să îşi preia atribuţiile pe 6 august. Prerogativele preşedintelui sunt relativ limitate în Polonia, însă coabitarea tânărului conservator cu guvernul PO condus de premierul Ewa Kopacz s-ar putea dovedi dificilă, cele două partide promovând politici divergente.
Schimbarea preşedintelui ar putea atrage schimbări semnificative în politica externă. Premierul Kopacz şi fostul premier Tusk sunt aliaţi puternici ai Germaniei în UE şi sunt jucători luaţi în seamă în Bruxelles. În schimb, noul preşedinte are opţiuni proamericane şi mai eurosceptice şi este mai puţin înclinat să promoveze relaţii foarte strânse cu Germania, arată politico.eu.
O victorie surprinzătoare
La începerea cursei electorale, toate sondajele îl dădeau câştigător pe actualul preşedinte Bronislaw Komorowski. Andrzej Duda era puţin cunoscut înainte să devină candidatul PiS, propus de fostul premier Jarosław Kaczyński. Şi părea că nu va avea nicio şansă în faţa bine-cunoscutului preşedinte în funcţie. Însa campania pe care a dus-o, în care a bătut Polonia în lung şi-n lat, l-a adus la un grad de notorietate care l-a ajutat să câştige.
Acestui efort i s-a adăugat şi campania lipsită de vlagă a preşedintelui Komorowski, ce pare să fi accelerat abia în ultimele două săptămâni.
Andrzej Duda a fost o prezeţă energică, este mai tânăr decât contracandidatul său cu 20 de ani, are 43 de ani şi a fost o figură proaspătă pe o scenă politică dominată cam de aceiaşi oameni politici care s-au succedat de la căderea comunismului.
Duda este primul preşedinte care s-a format în principal după căderea comunismului. Iar sondajele de la ieşirea de la urne arată că a reuşit să obşină în jur de 60% din voturile tinerilor de până în 30 de ani.
Victoria sa pare însă paradoxală, având în vedere că partidul aflat la putere a reuşit să facă astfel încât Polonia să aibă cea mai prosperă şi sigură perioadă din istoria sa tumultuoasă: a evitat criza economică, PIB-ul pe locuitor a crescut de la 16.877 de dolari în 2007 la 23.649 de dolari în 2013, iar şomajul a scăzut şi este acum la 9%.
Totuşi, în oraşele mici vaniturile sunt insuficiente, iar locuriloe de muncă puţine. Se vorbeşte foarte mult despre o Polonie de categoria B în care trăiesc mai mult de 2 milioane de oameni, departe de oraşele prospere poloneze.
Victoria la prezidenţiale poate propulsa partidul PiS în algerile parlamentare din toamnă. Ca preşedinte, va putea bloca iniţiativele legislative ale guvernului Kopacz, refuzând să le ratifice, dar poate propune şi legislaţie.
Un Viktor Orban polonez
Andrzej Duda a promis că va urma politicile lui Viktor Orban, în privinţa politicilor premeirului ungar referitoare la creditele în franci elveţieni. Iar o jumătate de milion de polonezi au credite în franci elveţieni, polonezi din mediul urban, educaţi – de obicei votanţi ai Platformei Civice – însă pentru care o decizie a preşedintelui ales ar ptuea schimba opţiunea politică.