30 martie, 2014

Un militar a decedat şi alţi cinci au fost răniţi duminică dimineaţă în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, în Afganistan, informează MApN. Ministerul precizează că militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost transportaţi cu un elicopter la spitalul din Kandahar.

“Un militar a decedat şi alţi cinci au fost răniţi în dimineaţa zilei de duminică, 30 martie, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, în Afganistan. Militarii români executau o misiune de patrulare în comun cu forţele de securitate afgane, pe autostrada A1 (Kabul-Kandahar), la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall”, precizează MApN.

Conform Ministerului roman al Apărării, militarul român decedat este plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu, care avea 41 de ani, era angajat al MApN din 2001, era căsătorit şi avea un copil. Claudiu Constantin Vulpoiu a mai participat la 6 misiuni externe, în Afganistan şi Irak.


“Sublocotenentul Ionuţ Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu şi caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen Valentin Pătru au fost răniţi, în Afganistan, în dimineaţa zilei de duminică, 30 martie, în urma unui atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv care a intrat direct în maşina de luptă”, informează suplimentar MApN.

Un convoi românesc din provincia afgană Zabul a fost vizat de un atac sinucigaş, care a provocat moartea unui militar. Atacul a avut loc la ora 10.00 (08.30 ora României), în districtul Shar-i-Safa din provincia Zabul, a declarat guvernatorul districtului. Atacul nu a fost revendicat pentru moment. Zabul se învecinează cu provincia Kandahar, în apropiere de graniţa cu Pakistanul.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a plutonierului-major Claudiu-Constantin Ştefan Vulpoiu, căzut la datorie duminică, în timpul unei misiuni de patrulă în Afganistan, menţionând că acesta şi-a servit ţara cu devotament şi curaj.

Numărul militarilor români care şi-au pierdut viaţa în misiunile României desfăşurate sub comanda NATO este de 26, cea mai mare parte a acestora fiind victimele dispozitivelor explozive improvizate care au fost declanşate în timpul misiunilor de patrulare cu transportoarele amfibii blindate.


În primii zece ani de apartenenţă la Alianţa Nord-Atlantică, România a participat la operaţii în Balcanii de Vest, în Afganistan, în Irak şi în nordul Africii. În cadrul acestor misiuni, Armata României a avut o prezenţă materializată într-un număr de 40.000 de militari rotiţi în aceste teatre. În Afganistan şi Kosovo se desfăşoară în continuare operaţiuni.

Numărul total al militarilor români răniţi în aceste operaţiuni este de peste 140. De asemenea, un diplomat român şi-a pierdut viaţa în Afganistan.

Prima misiune la care România a participat în Afganistan a avut loc în iunie 2002, cu câteva luni înainte chiar de a fi invitată să adere la NATO. Cel mai mare număr de militari români aflaţi simultan într-un teatru a fost de 2.000, în anul 2011, la misiunea ISAF (Forţa de Asistenţă de Securitate în Afganistan).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: