sâmbătă

20 aprilie, 2024

24 octombrie, 2016

accident-aviaticUPDATE: Niciun funcționar al agenției europene de control al frontierelor Frontex nu se afla la bordul avionului de mici dimensiuni care s-a prăbușit luni dimineață în Malta, a anunțat Frontex, citată de Reuters.

Responsabili aeroportuari au afirmat inițial că avionul transporta oficiali ai Frontex. Agenția a emis ulterior un comunicat în care preciza că nu a desfășurat avionul respectiv.

Cotidianul The Times of Malta informase că aparatul ar fi fost închiriat din Luxemburg pentru a fi utilizat de oficiali ai Frontex, însă oficialii agenției au dezmințit informațiile.


Știrea inițială:

Un avion de mici dimensiuni care transporta 10 oficiali ai agenției europene Frontex s-a prăbușit în Malta, la puțin timp după decolare, scrie The Guardian.

Avionul se îndrepta spre Misrata, în Libia.

Potrivit presei locale, și-au pierdut viața în accident cel puțin 5 persoane. Aaccidentul este cel mai grav produs pe timp de pace în Malta și a avut loc luni dimineața, la 05.30 GMT.


Salvatorii caută eventualii supraviețuitori.

Încă nu se cunoaște naționalitatea oficialilor aflați al bord.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: