marți

14 mai, 2024

19 februarie, 2024

Benny Gantz, ministru fără portofoliu în guvernul de uniune națională condus de Benjamin Netanyahu, a anunțat duminică, la Iersusalim, că Hamas trebuie să elibereze toţi ostaticii deţinuţi în Gaza până la 10 martie, în caz contrar va fi lansată o ofensivă la Rafah.

Este pentru prima dată când Israel anunță când ar putea intra trupele sale în oraşul din sud aflat în apropierea graniței cu Egipt, anunță BBC.

„Hamas are de ales. Se poate preda, poate elibera ostaticii, iar civilii din Gaza pot celebra sărbătoarea Ramadanului. Dacă ostaticii nu vor fi acasă până la Ramadan, luptele vor continua peste tot, inclusiv în regiunea Rafah”, a spus duminică Benny Gantz.


Ramadanul începe în jurul datei de 10 martie.

În timpul atacului asupra Israelul comis de comandourile mişcării islamiste Hamas la 7 octombrie, aproximativ 250 de persoane au fost răpite şi duse în Gaza. Potrivit Israelului, 130 de ostatici sunt încă reţinuţi acolo, dintre care 30 ar fi morţi.

Îngrijorări în Occident legate de o ofensivă terestră în Rafah

În întreaga lume, inclusiv la Washington, aliatul Israel, au fost exprimate serioase îngrijorări în legătură cu perspectiva unei ofensive împotriva Rafah, pe care Benjamin Netanyahu se arată hotărât să o lanseze.

„Oricine vrea să ne împiedice să desfăşurăm o operaţiune la Rafah ne spune, de fapt, să pierdem războiul. Nu am de gând să cedez în faţa acestui lucru”, a declarat sâmbătă premierul israelian, înainte de a reafirma duminică faptul că vizează o „victorie totală” împotriva Hamas.


Potrivit lui Benny Gantz, o ofensivă ar urma să se desfăşoare în mod coordonat şi în cadrul unui dialog cu „partenerii americani şi egipteni”, „facilitând evacuarea civililor” pentru a „minimiza (…) pe cât posibil” numărul de victime în rândurile lor.

Israelul nu a oferit încă în mod oficial detalii despre cum şi unde vor fi evacuaţi civilii.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sissi şi-au exprimat „opoziţia fermă” faţă de o ofensivă şi „faţă de orice deplasare forţată a populaţiilor” spre Egipt, a precizat Parisul într-un comunicat duminică.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: