joi

15 august, 2024

27 martie, 2019

Comisarul european pentru Buget, Günther Oettinger, a cerut marţi Uniunii Europene să îşi utilizeze dreptul de veto în cazul Iniţiativei Noul Drum al Mătăsii, la care Italia s-a alăturat, scrie Mediafax.

„Extinderea legăturilor de transport dintre Europa şi Asia este, în sine, un lucru bun”, dar Italia trebuie să ţină cont şi de interesele UE, a explicat oficialul european.

Comisarul german a spus că observă „cu îngrijorare cum în Italia și în alte țări europene infrastructurile de importanță strategică precum rețelele de energie, liniile ferate sau porturile rapide nu mai sunt în Europa, ci în mâinile Chinei”.

Și ministrul german de Externe, Heiko Maas, a criticat participarea Italiei la megaproiectul Noul Drum al Mătăsii.

“Ţările care consideră că pot face afaceri inteligente cu chinezii vor fi surprinse când se vor trezi că ajung să fie dependente”, a declarat Maas într-un interviu cu publicaţia germană Welt Am Sonntag.

Eforturile profitabile pe termen scurt vor produce în curând un gust amar, a adăugat el.

Italia s-a alăturat oficial Iniţiativei chineze, devenind prima ţară din grupul G7 care a făcut acest pas. Acordul semnat cu Beijingul include investiţii chineze în valoare de 7 miliarde de euro în porturile strategice italiene Genova şi Trieste. De asemenea, au fost încheiat alte acorduri în domeniile energetic, al oţelului şi al gazoductelor.

UE şi-a exprimat temerile că proiectele de construcţii chineze utilizează practici de afaceri neadecvate, în care majoritatea firmelor implicate sunt susţinute de guvernul comunist. De asemenea, UE critică faptul că Beijingul forţează firmele străine să renunţe la secrete comerciale pentru a putea face afaceri în interiorul Chinei.

Vineri, la un summit UE, blocul a declarat că pregăteşte propria strategie pentru a contracara influenţa Beijingului, numind China un “rival sistemic”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. A fost incheiat si un acord prin care „Cassa depositi e prestiti” Spa (CDP) italiana va emite (in premiera mondiala) titluri de imprumut in moneda chineza . Si exclusiv pe piata chineza . Initial sub echivalentul de 1 miliard euro (in renminbi ) dar e primul pas .
    Italienii nu mai gasesc finantiatori straini sa le cumpere titlurile de stat si atunci aplica „finanta creativa”. Deoarece CDP fiind o firma de stat dar cu statul de privata , tot ce imprumuta (datoriile ei ) nu intra in calculul datoriei suverane nationale .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

România continuă să accelereze consumul – ca factor esențial de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: