Franța și German solicită revigorarea politicii industriale europene pentru a contracara creșterea prețurilor la energie, consecințele războiului din Ucraina și efectele negative ale măsurilor protecționiste luate de țări terțe, potrivit Euractiv.
Ministrul german al economiei, Robert Habeck, și omologul său francez Bruno Le Maire au anunțat că sunt „hotărâți să lucreze împreună pentru a oferi un răspuns adecvat celor mai vulnerabile sectoare economice”. Franța și Germania vor face „achiziții comune de gaze […] pentru a reduce prețurile pentru consumatori și industrie” și spun că sunt în favoarea unei „reforme structurale a pieței de energie electrică” pentru a obține un control durabil al prețurile energiei.
Cei doi aliați au mai anunțat lansarea cooperării franco-germane în sectoare strategice precum hidrogenul, inteligența artificială, securitatea cibernetică, politica spațială, calculul cuantic și aprovizionarea cu materii prime.
De ce sunt supărați europenii
Translatate la nivel european, toate acestea ar trebui să permită „companiilor noastre să prospere în competiția globală” să consolideze „suveranitatea strategică europeană” și „să revină efectele negative ale măsurilor protecționiste luate de țări terțe”, precum Statele Unite.
Parisul și Berlinul sunt din ce în ce mai nemulțumiți de faptul că administrația președintelui american Joe Biden nu manifestă interes în abordarea preocupărilor lor cu privire la Legea de reducere a inflației, un pachet de subvenții și reduceri fiscale de 369 de miliarde de dolari pentru a stimula afacerile ecologice americane.
Din perspectivă europeană, legea are un puternic caracter protecționist, deoarece încurajează companiile să-și transfere investițiile din Europa în SUA și încurajează clienții să „cumpere produse americane” atunci când vine vorba de achiziționarea unui vehicul electric.
O „provocare existențială” pentru UE
UE ar pregăti, în regim de urgență, un răspuns care să asigure competitivitatea industriei europene în fața concurenței americane, măsurile vizând introducerea de ample subvenții pentru anumite sectoare, potrivit unor surse Politico.
Temerea oficialilor europeni este că multe companii se vor confrunta cu presiuni de a transfera investițiile noi în SUA, în defavoarea Europei. Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a avertizat că noul pachet de subvenții al lui Biden reprezintă o „provocare existențială” pentru economia europeană.
UE lucrează la o schemă de urgență pentru a canaliza bani în industriile cheie de înaltă tehnologie.
Soluția la care lucrează oficialii europeni vizează contracararea subvențiilor SUA cu un fond propriu al UE. Acesta ar fi un „Fond european de suveranitate”, care a fost deja menționat în discursul privind starea Uniunii de către președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, în septembrie, și ar urma să ajute întreprinderile să investească în Europa și să îndeplinească standarde ambițioase de climă ale Uniunii.
Contracronometru
Oficialii citați de Politico au precizat că UE trebuie să acționeze extrem de rapid, deoarece companiile iau deja decizii cu privire la unde să-și construiască viitoarele fabrici pentru producția de orice, de la baterii și mașini electrice la turbine eoliene și semiconductori.
Un alt motiv pentru care Bruxelles-ul trebuie să răspundă rapid este acela de a evita ca statele UE să acționeze unilateral și să genereze haosul creat, exemplu, pe piața energiei, au avertizat oficialii.
Răspunsul haotic la criza prețului gazelor, în care țările UE au reacționat cu tot felul de măsuri naționale de sprijin care amenințau să submineze piața unică, nu a fost pe placul Bruxellesului.
***