miercuri

27 martie, 2024

24 octombrie, 2013

Uniunea Europeană va relua negocierile de aderare cu Turcia, cu o nouă rundă de convorbiri în 5 noiembrie, după trei ani de pauză, scrie Euronews.

Decizia a fost luată după ce Germania a renunţat la opoziţia sa faţă de Ankara, opoziţie provocată de înăbuşirea revoltelor antiguvernamentale la începutul acestui an.

Michael Link, ministru de stat la Ministerul german de Externe, a declarat: „Credem este este un semnal potrivit pe care îl transmitem, de a accelera negocierile pentru aderarea la UE. Doar prin presiuni făcute în progresul negocierilor putem înainta, pentru a discuta punctele dificile cu Turcia. Şi cred, de asemenea, că acest lucru le va arăta turcilor că UE chiar doreşte o deschidere către ţara lor”.


La începutul acestui an, Comisia Europeană a lăudat recentele reforme judiciare luate de Turcia şi anunţul făcut de guvernul turc, luna trecută, referitor la adoptarea unui pachet de legi privind procesul de pace cu insurgenţii kurzi.

CE a acuzat însă Turcia şi poliţiştii turci de folosirea excesivă a forţei împotriva protestatarilor, la începutul acestui an. Şase oameni au murit şi alţi 8.000 au fost răniţi în cele două săptămâni de ciocniri violente, care au avut loc în luna iunie.

Turcia a început negocierile de aderare în 2005, la 18 ani după ce a solicitat acest lucru, dar o serie de obstacole politice, în special în ceea ce priveşte Ciprul şi rezistenţa din partea Germaniei şi Franţei, au încetinit progresele.

Capitolul ce urmează a fi deschis, unul din cele 30 ce trebuie negociate, se referă la modul în care o ţară cheltuieşte banii UE destinaţi regiunilor sărace, respectiv capitolul privind dezvoltarea regională.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: