Uniunea Europeană cere Regatului Unit al Marii Britanii o datorie de 47,5 miliarde de euro ca parte a aranjamentului financiar post-Brexit, peste așteptările părții britanice.
Datoria este prevăzută de mai multe prevederi ale acordului de retragere a Marii Britanii din UE, potrivit raportului privind bugetul consolidat al UE pe 2020, citat de Reuters.
Pe de altă parte, Trezoreria Regatului Unit susține că rezolvarea aspectelor financiare legate de Brexit se situează în intervalul cuprins între 40,74 miliarde de euro și 45,40 miliarde euro, potrivit Financial Times.
O datorie peste așteptări de mare
Altfel spus, suma de 47,5 miliarde de euro este mai mare decât se aștepta partea britanică. Biroul pentru Responsabilitate Bugetară al Marii Britanii, instituția însărcinată cu supravegherea execuției bugetare, estima că suma urma să se ridice la 41,4 miliarde de euro, în raportul său de perspectivă economică și fiscală din martie 2018.
O parte din datorie, de 6,8 miliarde de euro, este scadentă în 2021, iar suma totală de 47,5 miliarde de euro este înregistrată în raportul bugetului consolidat al UE ca o „creanță netă a Regatului Unit”.
Saga irlandeză – neîncheiată
Uniunea Europeană a cerut Londrei, marți, să ia în considerare un acord veterinar în stil elvețian cu Bruxelles privind sectorul agroalimentar, pentru a pune capăt așa numitului „război al mezelurilor” post-Brexit, privind schimburile de anumite mărfuri dintre Marea Britanie și provincia Irlandei de Nord.
(Citiți și: „Irlanda de Nord cere anularea acordului post-Brexit după ce UE a încercat să controleze importurile Londrei de vaccin anti-Covid”)
Tensiunea privind acordurile comerciale referitoare la Irlanda de Nord au crescut, în special pentru carnea refrigerată, pentru că granița deschisă a provinciei cu Irlanda, membru al UE, este singura frontieră terestră a Marii Britanii cu UE și vasta sa piață unică.