sâmbătă

20 aprilie, 2024

29 iunie, 2021

Uniunea Europeană a efectuat luni primele plăţi din fondul de redresare economică, sub formă de granturi destinate să creeze locuri de muncă şi să susţină companiile din economiile devastate de pandemie, transmite Reuters.

Cele 27 de ţări ale UE vor putea cheltui în următorii 6 ani până la 800 miliarde de euro, granturi şi împrumuturi, prin Mecanismul de recuperare, care este finanţat prin împrumuturi contractate de Comisia Europeană în numele statelor membre.

Comisia Europeană a debitat luni primii bani din fond, granturi în sumă de 800 de milioane de euro, către 16 ţări ale UE care au în acest moment planurile naționale aprobate, printre care Franţa, Germania, Danemarca, Estonia şi Republica Cehă.


România nu se află în acest grup, guvernul cerând Comisiei, la începutul lunii iunie, o amânare de 30 de zile pentru aprobarea PNRR.

„Sunt foarte fericit că am reuşit să începem emisiunile de obligaţiuni NextGenerationEU aşa cum era programat”, a declarat comisarul pentru bugetul UE, Johannes Hahn, într-un comunicat.

Fondul de recuperare din criza provocată de Covid-19, supranumit NextGenerationEU, va finanţa 41 de programe naţionale şi regionale care vizează reducerea decalajului dintre măsurile de intervenţie de urgenţă şi investiţiile pe termen lung, prin măsuri de consolidare a sistemelor de sănătate, crearea de locuri de muncă sau oferirea de sprijin pentru investiţiile întreprinderilor.

Acesta va sprijini proiectele care contribuie la reducerea disparităţilor în ceea ce priveşte puterea economică a diferitelor regiuni – cunoscute în jargonul UE ca ”finanţare de coeziune”.


Ţările pot utiliza banii şi pentru finanţarea proiectelor mai vechi în derulare. Pentru a beneficia de bani de la UE, fiecare guvern a trebuit să respecte regula: cel puţin 37% alocați pentru combaterea schimbărilor climatice şi cel puţin 20% pentru a adapta economia la era digitală.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: