cursdeguvernare

duminică

6 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Ucraina respectă integrtatea teritorială a R. Moldova şi interesul locuitorilor transnistreni

11 iulie, 2011

Ucraina continuă să sprijine rezolvarea conflictului transnistrean în interesul locuitorilor Transnistriei, dar cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, se arată într-o declaraţie comună a preşedintelui de la Kiev, Viktor Ianukovici, şi a liderului interimar de la Chişinău, Marian Lupu, care s-au întâlnit duminică la reşedinţa de vară din Crimeea a preşedintelui ucrainean.

”Conflictul transnistrean trebuie rezolvat exclusiv prin mijloace politice, în formatul existent de negocieri 5 +2, în baza principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în interesul locuitorilor Transnistriei”, se arată în declaraţia remisă de agenţiile de presă moldoveneşti.

De asemenea, Ianukovici a salutat soluţionarea problemei privind recunoaşterea definitivă a jurisdicţiei Ucrainei asupra unui tronson din autostrada Odesa-Reni în apropierea satului Palanca – dispută care a tensionat relaţiile dintre cele două ţări.


În schimb, Ucraina şi-a exprimat disponibilitatea de a elimina obligativitatea plăţii unei sume de bani pentru intrarea cetăţenilor moldoveni pe teritoriul său.

Întâlnirea dintre cei doi şefi de stat a fost prilejuită de ziua de naştere a lui Viktor Ianukovici, care împlineşte 61 de ani.

Formatul 5+2 de negociere a soluţionării diferendului transnistrean cuprinde Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Republica Moldova Transnistria, Ucraina şi Rusia ca negociatori, precum şi Uniunea Europeană şi SUA în calitate de observatori.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: