17 ianuarie, 2020

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins vineri seară demisia prezentată în cursul dimineţii de premierul Oleksi Honcearuk (foto, stânga), care a luat această decizie după ce publicarea unei înregistrări audio a provocat o criză politică la Kiev, potrivit AFP, citată de Agerpres.

”Am decis să vă dau o şansă dumneavoastră şi guvernului”, a spus Zelenski în timpul unei întâlniri cu Honcearuk, conform imaginilor difuzate de preşedinţia ucraineană.

Şeful guvernului îi trimisese anterior preşedintelui cerea de demisie, la două zile după ce pe YouTube a fost postată o înregistrare audio a unor presupuse conversaţii la care alături de el ar mai fi participat ministrul de finanţe Oksana Markarova, şeful Băncii Naţionale a Ucrainei, Iakov Smoli, şi adjuncta acestuia, Iekaterina Rojkova.


O parte a media de la Kiev a acreditat ipoteza că ar fi vorba de interceptări făcute ilegal în timpul unei întâlniri de lucru cu miniştri şi responsabili ai Băncii Centrale. În înregistrare, o voce asemănătoare cu cea a premierului spune că el este ‘profan’ în probleme economice şi totodată îl acuză pe preşedintele Zelenski de incompetenţă. Participanţii discută despre cum să-i explice deciziile lor economice preşedintelui Zelenski, fost actor de comedie, un novice în politică. Conform înregistrării, Oleksi Honcearuk spune că aceste explicaţii trebuie să fie simple, întrucât ‘Zelenski are o înţelegere cu adevărat primitivă a economiei’.

Cu toate că şi-a prezentat demisia, Oleksi Honcearuk a calificat această înregistrare drept o ‘manipulare’, un montaj din fragmente ale unor înregistrări făcute în cursul unor şedinţe de guvern. ”Conţinutul său creează artificial ideea că eu şi echipa mea nu-l respectăm pe preşedinte’, adaugă premierul, care l-a descris pe Zelenski drept ‘un om în care ucrainenii au o încredere fără precedent’


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: