vineri

19 aprilie, 2024

1 iulie, 2014

În primele ore ale zilei de marţi, atunci când a expirat ultimatumul acordat separatiştilor, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a ordonat forţelor armate “să înainteze şi să zdrobească forţele separatiste pro-ruse” din estul ţării.

Într-o apariţie televizată imediat după miezul nopţii, preşedintele ucrainean a afirmat: “Repetatele încălcări ale acordului de încetare a focului, care a durat 10 zile, au contribuit la eşuarea negocierilor de pace. Vom înainta şi vom elibera întreg teritoriul.”

Declaraţia preşedintelui Poroşenko

În declaraţia sa, Petro Poroşenko a făcut referire la eforturile depuse de Kiev şi de oficiali europeni pentru a-l convinge pe Vladimir Putin să oprească fluxurile de arme şi combatanţi dirijate către zone din estul Ucrainei.


“Timp de 10 zile, am demonstrat regiunii Donbass, Ucrainei şi lumii întregi că dorim o soluţie paşnică în acest conflict alimentat de forţe externe. Din nefericire, acest lucru nu a fost posibil din cauza unor acţiuni criminale ale rebelilor. Au spus că sunt de acord cu încetarea focului dar au încălcat acest acord de peste 100 de ori.”

Petro Poroşenko a promis, din nou, amnistierea celor care predau armele şi nu se fac vinovaţi de “crime capitale”. Preşedintele Poroşenko a făcut apel la sprijinul cetăţenilor din zonele aflate sub controlul separatiştilor, promitându-le acestora că legea şi prosperitatea vor fi reinstaurate.

Potrivit publicaţiei Financial Times, în teritoriile ocupate de separatişti în estul Ucrainei se desfăşurau, luni, confruntări violente.

“Nu vreau să deformez realitatea- nu va fi simplu, nu ne va fi uşor”, a afirmat preşedintele Ucrainei, confirmând indirect îngrijorarea Kievului în legătură cu eventualele reacţii ale Rusiei la ofensiva declanşată în estul Ucrainei.

Ce au solicitat Kievul şi UE, ce a oferit Rusia


Anunţul preşedintelui Ucrainei vine la câteva ore după ce, luni seara, Moscova a cerut extinderea acordului de încetare a focului, a invitat grănicerii ucraineni şi observatorii internaţionali să constate că trupele ruse nu efectuează manevre la graniţă şi a cerut UE să nu impună Rusiei noi sancţiuni.

Oficiali europeni au avertizat Rusia, la sfârşitul săptămânii trecute, că noi sancţiuni economice vor fi impuse dacă nu acţionează rapid pentru descurajarea separatiştilor din regiunile Donetsk şi Lugansk.

UE a stabilit şi ziua de 30 iunie ca dată-limită pentru acţiuni concrete:

  • trecerea sub control ucvrainean a trei puncte de frontieră cu Rusia (Izvarino, Dolzhanskiy şi Krasnopartizansk)
  • încetarea completă a focului
  • demararea tratativelor de pace

Concesiile Moscovei, după ce Vladimir Putin a avut convorbiri telefonice cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi cu cancelarul german, Angela Merkel, au fost anunţate de ministrul de externe rus Serghei Lavrov.

“Preşedintele Putin a propus ca grănicerii ucraineni să permită accesul dinspre Rusia al observatorilor ruşi şi al observatorilor OSCE. Sperăm ca această iniţiativă să conducă la decizia extinderii acordului de încetare a focului.”, a fost declaraţia ministrului Serghei Lavrov.

Reuniune de urgenţă la Bruxelles

Ambasadorii statelor membre UE vor analiza marţi, la Bruxelles, dacă poziţia Rusiei satisface solicitările europene.

Foarte probabil, este concluzia Financial Times, se va organiza o reuniune de urgenţă a miniştrilor de externe, posibil cu participarea şefilor de state, înainte de impunerea de noi sancţiuni la adresa Rusiei.

Acordul de 10 zile de încetare a focului a fost anunţat de Petro Poroşenko în data de 20 iunie şi a fost extins, vineri, cu 72 de ore.

Acordul a încetat luni, la ora 19.00 GMT.

Populaţia Ucrainei exercită presiuni crescânde asupra autorităţilor de la Kiev să reacţioneze la provocările separatiştilor şi să pună capăt rebeliunilor din estul ţării.

Forţele separatiste au continuat luni atacurile asupra trupelor ucrainene, omorând un soldat, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei, Oleg Dmitraşkovski.

Cel puţin 25 de soldaţi ucraineni au fost omorâţi pe parcursul celor 10 zile de armistiţiu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: