joi

25 aprilie, 2024

26 ianuarie, 2014

FOTO: Kyiv Post

UPDATE: Casa Ucraineană, a şasea clădire ocupată de masele de protestatari, este acum sub controlul organizaţiei Spilna Sprava (Cauza comună), cea care a reuşit să pună stăpânire, zilele trecute, şi pe clădirea Ministerului Agriculturii. 

În centrul expoziţional Casa Ucraineană s-a organizat deja un spaţiu pentru dormit, o bucătărie şi un loc unde sunt primite haine groase donate pentru protestatarii care rămân zi şi noapte în Piaţa Independenţei. 

Centrul a fost curăţat imediat ce s-a făcut lumină, iar geamurile sparte au fost înlocuite cu placaje, până când vor fi puse din nou geamuri. 


UPDATE: „Ucrainenii şi-au apărat democraţia şi viitorul în urmă cu 10 ani, în timpul Revoluţiei Portocalii, şi s-au ridicat din nou, acum, pentru a apăra aceleaşi valori. În timp ce europenii sunt tot mai dezamăgiţi de ideea unei Europe unite, poporul Ucrainei luptă pentru această idee şi pentru locul acestei ţări în Europa. Apărarea Ucrainei de tentaţiile autoritariste ale liderilor săi corupţi este în interesul întregii lumi”, se spune în scrisoarea intelectualilor europeni. 

Apelul a fost semnat deja de zeci de oameni de cultură, directori de instituţii, profesori universitari de renume. 

Printre semnatari se numără Timothy Garton Ash – profesor de studii europene, Oxford, filosoful francez André Glucksmann, Bernard Kouchner – fost minsitru de Externe al franţei, Adam Michnik – fost disident, editor-şef al cotidianului „Gazeta Wyborcza”, Polonia, Uffe Ellemann-Jensen – fost ministru de Externe al Danemarcei, Lluís Bassets – director adjunct al publicaţiei spaniole „El País”. 

UPDATE: Protestatarii din Kiev au reuşit, duminică dimineaţa, să preia controlul Casei Ucrainiene. Ministrul de Interne a declarat că autorităţile au preferat să-şi retragă din clădire forţele, pentru a nu avea loc ciocniri ce ar fi produs victime.


De asemenea, ministrul a spus că va negocia cu reprezentanţii mulţimii pentru eliberarea clădirii.

Manifestanţii au declarat că pe acoperişul clădirii au descoperit mai multe cartuşe, dovadă că de acolo s-ar fi tras asupra demonstranţilor, în zilele precedente.

Liderii opoziţiei ucrainiene au refuzat sâmbătă propunerea de preluare a conducerii Guvernului, propunere făcută de preşedintele Viktor Ianukovici în încercarea de a dezamorsa situaţia din ţară.

Sâmbătă seara, preşedintele le-a propus lui Arseni Iaţeniuk (de la partidul Batkivşcina, al fostului premier Iulia Timoşenko) şi lui Vitali Kliciko (foto), liderul partidului Udar (Lovitura) să preia conducerea Guvernului. Cei doi au refuzat, însă au explicat mulţimii adunate în EuroMaidan (Piaţa Independenţei) că vor continua negocierele.

Postul de premier i-a fost oferit lui Arseni Iaţeniuk, iar lui Vitali Kliciko i s-a propus funcţia de vicepremier.

A fost a treia întâlnire dintre Viktor Ianukovici şi liderii Opoziţiei, de pe 19 ianuarie 2014, când au început ciocnirile violente din stradă.

„Ianukovici a acceptat multe din cererile noastre. Asupra altora vom continua să căutăm un compromis”, le-a spus Vitali Kliciko,protestatarilor, după încheierea discuţiilor.

Potrivit fostului boxer, preşedintele Ianukovici a acceptat eliberarea tuturor activiştilor închişi, declanşarea procesului de revenirea la Constituţia din 2004 şi demisia Guvernului, dar în anumite condiţii.

Şeful statului a refuzat retragerea legislaţiei care limitează drepturile de exprimare şi asociere, dar a promis amendarea acesteia.

De cealaltă parte, reprezentanţii Opoziţiei au insistat şi pe celelalte trei cereri, fără de care nu se va ajunge la niciun compromis şi oamenii nu se vor retrage de pe străzi: anularea legislaţiei respective (adoptată în Parlament pe 16 ianuarie), organizarea alegerilor prezidenţiale anticipate şi parafarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Protestatarii, tot mai organizaţi

Între timp, revoltele se extind din vestul şi centrul Ucrainei înspre nord, iar opozanţii au preluat controlul clădirilor administraţiei locale în mai multe oraşe, sute de poliţişti au trecut de partea protestatarilor, şi tot mai mulţi oameni pleacă spre Kiev.

La Kiev, mulţimea a luat cu asalt şi sediul Ministerului Energiei, dar nu a reuşit să păstreze controlul ei decât pentru câteva ore.

După încheierea discuţiilor dintre Viktor Ianukovici şi liderii Opoziţiei, protestatarii antiguvernamentali au încercat să adauge colecţiei de clădiri cucerite şi Casa Ucraineană. Este unul dintre cele mai mari centre expoziţionale din Kiev, transformat în adăpost pentru trupele de intervenţie, după 21 noiembrie 2013 când au început protestele, şi aflat în vecinătatea Pieţei Independenţei.

Manifestanţii au spart geamurile cu pietre şi au aruncat sticle incendiare în interior, iar poliţiştii au răspuns cu gaze lacrimogene.

Anatoli Hriţenko, fost parlamentar al partidului Batkivşcina şi fost ministru al Apărării, a lansat un apel către deţinătorii legali de arme – veterani, angajaţi ai firmelor de pază şi securitate etc, să se alăture protestatarilor şi să patruleze pe străzile din jurul Pieţei Independenţei.

Demiteri printre apropiaţii preşedintelui

Daria Chepak, purtător de cuvânt al şefului statului, şi Andrei Yermolayev – director al Institutului pentru Studii Strategice, au fost eliberaţi din funcţie, dar presa ucraineană spune că aceştia îşi dăduseră demisia pe 17 ianuarie, în semn de protestafaţă de adoptarea legislaţiei anti-manifestaţii.

UE: Nu a sosit momentul pentru sancţiuni

Marea majoritate a statelor membre UE consideră că nu a venit momentul pentru a se vorbi de sancţiuni împotriva Ucrainei.

Lituania este singura care a declarat că UE ar trebui să se gândească la o listă de posibile sancţiuni, în rest, toate ţările din Uniunea au preluat poziţia Germaniei, care exclude o astfel de posibilitate, scrie EuObserver.

Continuă însă presiunile la nivel diplomatic din partea statelor occidentale. Stefan Fule, comisarul pentru Extindere, s-a întâlnit vineri cu preşedintele Ianukovici, la Kiev. Întors la Bruxelles, oficialul UE n-a dat detalii, ci s-a rezumat la declaraţii vagi, potrivit cărora s-au discutat paşii necesari reconstruirii încrederii şi reluării dialogului.

De asemenea, după ce joi ambasadorul Ucrainei a fost chemat la discuţii de către ministrul Afaceilor Externe din Germania, o întrevedere similară a avut loc la Roma, unde trimisul Ucrainei s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Italiei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: