miercuri

17 aprilie, 2024

16 aprilie, 2014

Forţele armate ucrainene au lansat marţi o „operaţiune specială” în estul rusofon al ţării şi au reuşit să recupereze de sub ocupaţia separatiştilor aeroportul militar din Kramatorsk.

Potrivit agenţiilor de presă internaţionale, au fost focuri de arme, iar trupele ucrainene au fost aduse la faţa locului de elicoptere

Preşedintele ucrainean Oleksandr Turcinov anunţase anterior că are loc o operaţiune militară pentru a-i îndepărta pe separatişti din clădirile guvernamentale pe care le-au ocupat în ultimele zile, în 10 loaclităţi din estul ţării. De altfel, el le dăduse un ultimatum care a expirat luni dimineaţa, dar operaţiunea militară a fost lansată abia a două zi după expirarea acestuia, când separatiştii au arătat clar că nu părăsesc clădirile ocupate.


După anunţul că trupele ucrainene au recâştigat controlul asupra aeroportului din Kramatorsk, preşedintele Ucrainei a mai spus că se derulează şi o operaţiune antiteroristă împotriva separatiştilor prorusi în apropiere de Slaviansk.

Postul de televiziune Rossiya 24 susţine că patru terorişti ruşi au fost ucişi în timpul acestor operaţiuni. Iar Interfax Ucraina spune că acţiunile trupelor ucrainene au dus la reţinerea mai multor ofiţeri ruşi.

Operaţiunile care au avut loc marţi în estul Ucrainei duc la o escaladare a crizei şi suscită temeri în occident şi în Kiev că Rusia ar putea interveni militar pentru a-i apăra pe rusofonii şi rusofilii din acea regiune a Ucrainei.

Discuţia telefonică de luni dintre preşedinţii american şi rus nu a avut niciun rezultat: Barack Obama i-a cerut liderului de la Kremlin să îşi folosească influenţa asupra separatiştilor proruşi pentru a-i convinge să elibereze clădirile guvernamentale, în timp ce Vladimir Putin a negat orice incitare şi orchestrare a acţiuţilor acestor separatişti.


În acelaşi timp, premierul rus Dmitri Medvedev a spus marţi că Ucraina „se află în pragul unui război civil”.

Raport ONU privind rusofonii din estul Ucrainei

Moscova acuză Kievul că a provoocat criza prin ignorarea drepturilor etnicilor ruşi şi a promis că îi va proteja. Însă în ciuda acestor acuzaţii, un raport al ONU publicat marţi, referitor la încălcarea drepturilor etnicilor ruşi arată că nu există o ameninţare la adresa acestora şi nici încălcări flagrante şi repetate ale drepturilor lor, nici în estul Ucrainei, nici în Crimeea.

„Deşi au existat câteva atacuri împotriva comunităţii ruse, acestea nu au fost nici de anvergură şi nici răspândire”, arată raportul ONU.

Rusia a reacţionat imediat şi a contestat rezultatele acestuia, spunând că documentul este partizan, politizat şi rezultatele „fabricate” pentru a se înscrie unor concluzii deja trase.

Etnicii ruşi au spus, în mod eronat că sunt sub asal astfel încât să se justifice o intervenţie rusă, iar o astfel de propagandă poate vicia şi afecta alegerile prezidenţiale din Ucraina, a avertizat ONU.

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis marţi secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, că vrea ca Natiunile Unite să condamne operaţiunea militară „anti-constituţională” a autorităţilor ucrainene împotriva separatiştilor ruşi.

„Rusia aşteaptă o condamnare clară din partea Naţiunilor Unite şi a comunităţii internaţionale pentru acţiunile Ucrainei”, a spus liderul de la Kremlin, citat de AFP. În opinia sa, acestea au agravat criza din această ţară.

NATO acuză Rusia că se află în spatele acţiunilor separatiştilor din estul Ucrainei

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a acuzat Moscova de implicare în reb eliunea din estul Ucrainei. „Est foarte clar că este mâna rusiei”, a spus el presei în contextul reuniunii miniştrilor Apărării din UE, la care a fost invitat şi oficialul NATO.

El a cerut Rusiei „să facă totul pentru aplanarea crizei, să îşi retragă trupele de la graniţa Ucrainei, să îceteze să destabilizeze Ucraina şi să nu mai susţină acţiunile violente ale separatiştilor pro-rusi”. „Ruşia ar trebui să înceteze ă fie o parte a problemei şi să înceapă să devină o parte a soluţiei”, a spus Anders Fogh Rasmussen.

SUA ameninţă din nou cu sancţiuni împotriva Rusiei

Casa Albă a arătat că acţiunile autorităţilor ucrainene împotriva separatiştilor ruşi din estul ţării sunt pe deplin justificate, pentru că aceştia sunt o ameninţare la adresa ordinii şi a statului, relatează Reuters.

Guvernul de la Kiev a fost sfătuit să avansaze gradual şi responsabil cu operaţiunile militare.

În acelaşi timp, SUA au ameninţat cu noi sancţiuni împotriva Rusiei. Preşedintele Obama i-a spus luni, în discuţia cu Vladimir Putin, că Moscova va avea de plătit costurile acţiunilor ei în Ucraina.

Washingtonul se coordonează cu aliaţii europeni pentru o „nouă etapă” de sancţiuni, în urma intensificarii activităţtilor separatiste în estul rusofon al Ucrainei, a afirmat marti Departamentul american de Stat, citat de AFP

Secretarul de Stat John Kerry a discutat marţi telefonic cu omologii săi francez, german şi britanic noi sancţiuni. Ele nu vor fi însă adoptate înaintea negocierilor prevăzute joi la Geneva, între SUA, UE, Ucraina şi Rusia.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: