3 ianuarie, 2020

Sute de mii de oameni au ieși vineri pe străzi, în Teheran și alte orașe din Iran, pentru a-l plânge pe generalul Soleimani și a promite răzbunare

La câteva ore după uciderea generalului iranian Qasem Soleimani, într-un atac cu dronă ordonat de președintele Donald Trump, majoritatea analiștilor străini avertizează că acțiunea SUA echivalează cu o declarație de război, iar răspunsul Teheranului va fi unul dramatic, chiar dacă nu imediat.

O serie de acțiuni și represalii împotriva soldaților americani și a intereselor americane în regiune vor aduce SUA și Iran, aflate deja în conflict, tot mai aproape de o confruntare deschisă, scrie BBC.

Ar putea fi pusă în discuție chiar prezența americană în Irak, iar „strategia lui Trump în regiune – dacă există vreuna – va fi testată ca niciodată înainte”, mai scrie corespondentul BBC specializat în problemele Orientului Mijlociu și, în special, Iran.

Uciderea generalului Soleimani, criticată de raportorul ONU pentru execuţiile extrajudiciare


Agnes Callamard, raportor special al ONU cu privire la execuţiile extrajudiciare, a scris pe Twitter că Statele Unite vor trebui să demonstreze concret că generalul era un pericol iminent la adresa americanilor. Într-un comunicat emis imediat după atac, Pentagonul a explicat că uciderea generalului iranian a fost ordonată de președintele Trump „pentru a proteja personalul american în străinătate”.

Raportul ONU a mai scris pe Twitter că implicarea în trecut a generalului în acțiuni teroriste nu conferă legalitate atacului de vineri.

Acțiunea comportă mai multe aspecte delicate, atrage atenția dr Jack Watling, cercetător la Royal United Services Institute, pentru că, spre deosebire de uciderea liderilor Abou Bakr al-Baghdadi sau Oussama Ben Laden, şefii grupărilor teroriste Stat islamic (SI) şi Al-Qaïda, Qassem Suleimani era un oficial al unui stat cu care SUA nu se află în conflict armat și a avut loc pe teritoriul unui stat terț.

În atacul aerian de vineri dimineața, desfășurat aupra convoiului aflat în apropierea aeroportului din Bagdad, a fost ucis și Abou Mehdi al-Mouhandis, numărul doi în Hachd al-Chaabi, o coaliţie paramilitară majoritat pro-Iran integrată în Statul irakian


Este cea mai importantă operaţiune de „decapitare” condusă vreodată de Statele Unite, de mai mare amploare decât cele în care au fost ucişi Abou Bakr al-Baghdadi sau Oussama Ben Laden, şefii grupărilor Stat islamic (SI) şi Al-Qaïda, a  explicat vineri Phillip Smyth, specialist american în grupările şiite armate.

Secretarul de stat Mike Pompeo, șir de discuții cu diplomați importanți, pentru a le explica decizia de ucidere a generalului Soleimani

Mike Pompeo a asigurat vineri, într-o serie de tweeturi, că SUA rămân angajate în procesul de deescaladare a tensiunilor cu Iranul.

Potrivit mesajelor sale de pe Twitter, Mike Pompeo a discutat cu ministrul britanic de externe – Dominic Raab, cu diplomatul chinez Yang Jiechi și ministrul de afaceri externe al Germaniei – Heiko Maas, despre decizia SUA de a-l ucide pe Soleimani, comandantul unității de elită Quds.

Donald Trump, invitație la negoceri adresată Teheranului

Un semn de îngrijorare și chiar de pas înapoi, consideră experții, este chiar tweetul transmis de Donald Trump la mai multe ore după asasinare și reacții venite din partea liderilor mondiali.

„Iranul nu a câștigat niciodată un război, dar nu a pierdut niciodată o negociere”, a scris liderul de la Casa Albă, pe Twitter, mesajul fiind considerat cu o invitație la negocieri adresată Teheranului:

Consecințele posibile ale atacului

Potrivit analiștilor, Iranul nu va reacționa imediat, ci va pregăti cu calm acțiuni ce vor viza trupele americane din regiune, dar și cetățenii americani.

Principalele urmări previzibile, în opinia experților consultați de The Guardian și BBC:

  • o lovitură puternică dată celor care sperau că Acordul nuclear cu Iranul ar putea supraviețui până la finalul mandatului lui Donald trump
  • Parlamentul de la Bagdad ar putea încerca expulzarea celor 5.000 de soldați americani aflați în Irak, ceea ce ar avea consecințe impredictibile în regiune, inclusiv asupra luptei împotriva organizației teroriste Stat Islamic
  • vor escalada tensiunile din Golf și ar putea exista efecte economice imprevizibile, dovadă că prețurile la petrol au crescut imediat după apariția știrii privind atacul, după ce au rămas insensibile la toate frământările petrecute în ultimele săptămâni în zonă
  • sunt de așteptat și reacții asimetrice, prin apelarea la ajutoarele de care dispune Iranul în regiune, adică la rețeau creată în timp de generalul Soleimani. S-ar putea relua în forță asediul asupra ambasadei SUA la Bagdad, guvernul irakian fiind pus astfel într-o poziție dificilă și ar aduce în discuție prezența SUA în Irak
  • legăturile cu forțele șiite din Irak, cu Hezbollah și alte organizații de acest fel vor pune în pericol siguranța cetățenilor americani în toate statele din zonă

NATO monitorizează îndeaproape situaţia din Orientul Mijlociu după uciderea generalului iranian

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord monitorizează îndeaproape situaţia din regiunea Orientului Mijlociu după ce influentul general iranian Qassem Soleimani a fost ucis într-un raid american în Irak, țară unde NATO desfăşoară o misiune de instruire.

„NATO monitorizează situaţia din regiune îndeaproape. Rămânem în contact apropiat şi regulat cu autorităţile americane”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Dylan White.

„La cererea guvernului irakian, misiunea NATO în această ţară este menită să întărească forţele irakiene şi să prevină revenirea grupării Stat Islamic. Securitatea personalului nostru din Irak este prioritară. Vom continua să luăm toate precauţiile necesare”, a adăugat el.

În timpul summitului NATO din 2018, liderii ţărilor din alianţa transatlantică şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu „activităţile destabilizatorii ale Iranului în regiunea extinsă a Orientului Mijlociu, inclusiv cu privire la susţinerea acordată de Iran diverşilor actori armaţi nestatali”.

Generalul Soleimani, unul dintre cei mai influenți oameni din regiune

Generalul Soleimani era comandantul unității paramilitare de elită a Gărzilor Revoluţionare Iraniene, Quds, structură specializată în operaţiuni externe clandestine, și era considerat al doilea cel mai puternic om din Iran, după liderul suprem, ayatolahul Ali Khamenei.

Qasem Soleimani răspundea direct în fața ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, având mai multă influență decât președintele Hassan Rouhani și era considerat de statele occidentale ca fiind cel care a conceput și implementat timp de aproximativ două decenii strategia Iranului în regiune.

Unitatea pe care o conducea, Quds, un amestec între CIA și forțe speciale de intervenție ce se ocupa de operațiunile clandestine ale Iranului în străinătate, a fost considerată o grupare teroristă de către SUA și a oferit sprijin pentru regimul președintelui sirian Bashar al-Assad, dar și pentru alte grupări pro-Iran din regiune.

El a devenit șeful Quds în 1998 și, în 2010, îi scria generalului american David Petreus, șeful operațiunilor americane din Irak: „Trebuie să știi că eu, Qassem Soleimani, controlez politica Iranului privind Irakul, Libanul, Gaza și Afganistan.”

A orchestrat mai multe atacuri asupra unor ținte americane, iar o estimare recentă a Pentagonului spune că forțele reprezentative iraniene au ucis cel puțin 608 de soldați americani în Irak între 2003 și 2011.

Tit el s-a fi aflat, în realitate, și în spatele doborârii dronei marinei militare americane în iunie 2018 și a acțiunilor de sabotare a unor petroliere în Golful Persic.

A sprijinit și finanțat organizații șiite din Irak, organizații care au emis vineri comunicate în care promit că durerea morții generalului Soleimani și a liderului Muhandis se va transforma în „entuziasm, furie și revoluție”.

În Iran, zeci de mii de persoane au ieșit pe străzi vineri, pentru a deplânge moartea generalului, arhitectul operațiunilor secrete și militare în străinătate, considerat un erou în țara sa.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: