UPDATE: Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) susține, într-un comunicat de presă, că „achitarea celor responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu este o decizie ce contravine tuturor valorilor pe care se întemeiază statul de drept, precum și ideii de justiție în România”.
Institutul își exprimă „tristețea, stupoarea și revolta în legătură cu decizia achitării, de către judecătorii Curții Supreme, a foștilor lucrători ai aparatului de represiune al statului comunist, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu, în septembrie 1985”.
„Respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de către Ursu Andrei Horia, Ursu Ștefan Olga și Ursu Sorana este un act cu grave implicații în ceea ce privește eforturile instituțiile statului român de restabilire a adevărului și a dreptății în legătură cu crimele regimului comunist din România, o piedică în calea condamnării sistemice a comunismului.
Achitarea celor responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu este o decizie ce contravine tuturor valorilor pe care se întemeiază statul de drept, precum și ideii de justiție în România. Disculparea torționarilor Securității este o palmă dată memoriei tuturor victimelor regimului criminal comunist, o jignire adusă suferinței familiilor acestora și cel mai important, o lovitură dată fundamentelor morale ale societății. În pofida eforturilor instituțiilor statului, inclusiv ale IICCMER, care au pus la dispoziția justiției un material probator mai mult decât solid, ceea ce a prevalat au fost mărturiile interesate ale foștilor membri ai aparatului comunist de represiune, care astăzi se declară patrioți și apărători ai intereselor naționale. Singurele interese pe care aceștia le-au apărat cu adevărat au fost cele personale și pe acelea ale clanului Ceaușescu, pe care l-au servit în fiecare dintre orele petrecute în slujba răului și a minciunii”, se arată în comunicatul IICCMER.
***
Știrea inițială:
Foștii ofițeri ai Securității Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au fost achitați joi, de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procesul în care erau acuzați de torturarea și uciderea disidentului Gheorghe Ursu.
Verdictul vine după 33 de ani de tergiversări și hotărâri controversate în acest caz.
Minuta ședinței în care cei doi ofițeri ai Securității au fost achitați definitiv:
„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de părțile civile Ursu Andrei Horia, Ursu Ștefan Olga și Ursu Sorana și de părțile responsabile civilmente Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței penale nr. 196/F din 17 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I Penală, în dosarul nr. 2500/2/2017 (1030/2017).
Obligă pe fiecare dintre apelantele părți civile și pe apelanta parte responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată prin punerea hotărârii la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 27.07.2023.”
Disidentul Gheorghe Ursu a murit din cauza torturii la care a fost supus
Gheorghe Ursu, inginer de construcţii, poet şi scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii ’80, după ce a trimis scrisori către „Europa Liberă” şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile comuniste.
Procurorii au arătat în rechizitoriul cauzei că, în perioada ianuarie – noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985.
Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun (pentru posesia a 17 dolari), pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la ofițerii de Securitate să îl bată.
Inginerul Gheorghe Ursu a murit pe 17 noiembrie 1985, în arestul Miliţiei Bucureşti, din cauza torturii la care a fost suspus.
Institutul Național de Medicină Legală București a stabilit în 1990 că moartea lui Ursu a fost una violentă și a stabilit că „leziunile interne și externe s-au putut produce prin loviri repetate, cu corpuri dure în regiunea abdominală cu circa 3-4 zile anterior”.
Trei persoane condamnate în cazul uciderii lui Babu
Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col. (r) Tudor Stănică, pe atunci şeful Miliţiei din Capitală, col. (r) Mihai Creangă, adjunctul său, şi Marin Clită, colegul de celulă al disidentului.
În 1995, un procuror militar a început urmărirea penală faţă de Marian Clită, colegul de celulă al lui Ursu, cel care l-a bătut pe fostul inginer. Față de alți șapte ofițeri de Securitate, printre care Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, acuzațiile fiind de abuz în serviciu și cercetare abuzivă.
În 2000, Marin Clită a fost condamnat la 20 ani închisoare pentru omor, pedeapsă redusă la jumătate în urma unui decret de grațiere. După eliberare, pe 1 martie 2010, el a ucis o femeie, într-o cameră de hotel din Copenhaga. A fost condamnat la 14 ani de închisoare și execută pedeapsa în România.
Dosarul în care s-a pronunțat marți ICCJ
Fostul maior de Securitate Marin Pîrvulescu și fostul colonel de Securitate Vasile Hodiş, ambii acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii, au fost trimiși în judecată abia în 2016, fiind acuzați că l-au torturat pe Gheorghe Ursu, provocând astfel decesul acestuia.
În 2019, cei doi ofițeri de Securitate au fost achitați de Curtea de Apel București, după ce o judecătoare a schimbat încadrarea juridică din crime împotriva umanităţii în tratamente neomenoase.
Magistrații din completul de judecată au explicat în motivarea hotărârii că „„opoziția” victimei față de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind și din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată” de regimul comunist.
Paragrafele din motivarea care contestă calitatea de disident a lui Gheorghe Ursu:
- Este totuși dificil de considerat că victima a fost un adevărat „disident politic”. Într-adevăr este de notorietate că în regimul comunist orice părăsire a țării era o adevărată raritate, fiind făcută numai de anumiți cetățeni și sub un control strict, raportând la organele de securitate orice mișcare, etc. De asemenea, este de notorietate la ce presiuni erau supuși cei care urmau să părăsească definitiv țara, precum și rudele acestora, pe de altă parte, celor plecați ilegal, li se confiscau proprietățile, cei care plecau legal, erau obligați să „vândă” statului comunist la o valoare arbitrară stabilită de acesta, toate proprietățile deținute, iar dacă le înstrăinaseră, erau obligați să le răscumpere și să le vândă statului comunist la valoarea precizată mai sus.
- Rudele de gradul I ale acestor persoane erau, ca regulă generală, date afară din serviciu, fiind astfel obligate să presteze munci necalificate pentru a-și câștiga mijloacele de existență. În aceste condiții însă, victima, care avea un fiu stabilit legal și definitiv în S.U.A., nu numai că nu a fost dată afară din serviciu, dar a și făcut toate concediile numai în străinătate, neexistând, practic, țară din Europa nevizitată de acesta, ceea ce este într-o evidentă contradicție cu situațiile descrise mai sus, valabile pentru toți românii de rând.
Cum a încadrat instanța CAB faptele ofițerilor de Securitate Vasile Hodiş și Marin Pârvulescu:
- Față de aceste împrejurări, faptele persoanelor care au contribuit la uciderea victimei nu pot fi tratate decât individual (particular), neexistând o intenție sistematică a autorităților la acea dată de aplicare a acestor tratamente, cu atât mai mult cu cât, după cum s-a arătat, „opoziția” victimei față de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind și din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim.
****
