Direcţia Naţională Anticorupţie va solicitaParlamentului aviz pentru cercetarea ministrului mediului, Laszlo Borbely – transmite TVR. Potrivit postului naţional de televiziune, procurorii DNA Oradea au început în data de 5 iulie urmărirea penală împotriva lui Ciocan Ioan, patronul şi administratorul firmei Lescaci Com SRL din Negreşti Oaş, şi a lui Szepessy Szabolcs, consilier al ministrului Laslo Borbely. Învinuirile se referă la cumpărare-vânzare de influenţă.
Potrivit rechizitoriului din care TVR prezintă extrase, ministrul Mediului ar fi obţinut renovarea apartamentului propriu, în schimbul unor contracte cu Administraţia Naţională Apele Române – aflată în subordinea lui Borbely.
„In cursul anului 2011, invinuitul Ciocan Ioan, in calitate de reprezentant legal al firmei mai sus mentionate, prin intermediul invinuitului Szepessy Szabolcs, consilier personal al ministrului Mediului si Padurilor, a cumparat influenta numitului Borbely Laszlo, ministru al Mediului si Padurilor, prin efectuarea in folosul acestuia de lucrari de amenajare a unui apartament, lucrari in valoare de aproximativ 20.000 euro, pe cheltuiala societatii sale. Lucrarile au fost realizate in scopul obtinerii, prin intermediul influentei de care se bucura ministrul Mediului si Padurilor, de contracte cu Administratia Nationala „Apele Romane” (institutie aflata in coordonarea acestui minister) cat si pentru a obtine cu prioritate plata unor lucrari contractate anterior cu aceeasi institutie publica si aflate deja in executie.Invinuitilor li s-au adus la cunostinta acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 din Codul de procedura penala„, scrie în comunicatul oficial al DNA.
Începerea urmăririi penale împtriva ministrului UDMR are şi o componentă care ţine de politic: va fi nevoie de avizul parlamentului (adică de voturile colegilor de coaliţie – PDL, pentru ca procurorii să se apropie de ministru, întrucât Laszlo Borbely este şi parlamentar.
Ministrul Laszlo Borbely se abţine, deocamdată, de la orice comentariu, potrivit Agerpres. „Deocamdată, ministrul se află la Sopot, în Polonia la reuniunea Consiliului Informal de Mediu al UE, în plin discurs. Până când ministrul nu va analiza situaţia apărută, ministerul nu face nicio precizare pe această temă”- scrie în comunicatul de presă al Ministerului Mediului, trimis agenţiei.
Primul-ministru Emil Boc a afirmat, marţi, că nu a primit nicio înştiinţare de la Direcţia Naţională Anticorupţie referitoare la vreo acuzaţie oficială împotriva ministrului Mediului, Laszlo Borbely.
„Ca prim-ministru, şef al Guvernului, nu am primit nicio solicitare, înştiinţare oficială privind acuzaţii oficiale aduse ministrului Borbely. În acest moment, ministrul Borbely este membru cu drepturi depline al Cabinetului”, a afirmat Boc într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.
Un răspuns