UPDATE // Liviu Dragnea a confirmat, la ieșirea de la DNA, că i s-au adus la cunoștință învinuirile. ”Principala învinuire e că m-am asociat cu mii și cu zeci de mii de persoane pentru a asigura o prezență la vot de 50% plus unu” – a spus Dragnea.
*
Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, s-a prezentat joi la DNA, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă faptul că a fost pus sub învinuire în dosarul fraudelor de la referendum – anunță TVR-info.
Potrivit unor surse judiciare, Dragnea a fost pus sub învinuire în baza articolului 13 din legea 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie – aceeași lege în baza căreia Adrian Năstase a fost condamnat cu executare la doi ani de închisoare.
Procurorii îl acuză pe Dragnea că, în calitate de coordonator al campaniei naţionale a PSD pentru referendumul din 29 iulie, şi-a folosit influenţa şi autoritatea pentru a-i determina pe primarii şi pe şefii de secţii de votare din judeţele din sudul ţării să încalce legea cu scopul de a obţine „foloase electorale”, adică de a atinge, cu orice preţ, chiar cu încălcarea legii, obiectivul de prezenţă la vot de 60 la sută.
În multe zone din judeţele Teleorman, Gorj, Olt şi Mehedinţi acest obiectiv a fost atins, ba chiar în unele localităţi s-au înregistrat prezenţe la vot de peste 100%. Procurorii supectează însă că în aceste zone s-au comis mai multe tipuri de fraude electorale:
- persoane care figurează că au votat atât pe listele electorale permanente cât și pe listele electorale suplimentare;
- persoane care figurează că ar fi votat dar în realitate nu s-au prezentat la vot;
- prezența pe listele electorale suplimentare a unor persoane cu date de identificare nereale;
- prezența pe listele electorale suplimentare a aceleiași semnături în dreptul unui număr mare de persoane