vineri

26 aprilie, 2024

25 august, 2017

Măsurile anunţate sunt doar propuneri, a precizat vineri dimineață ministrul justiţiei, Tudorel Toader, în prima sa explicație oferită după ce miercuri a prezentat mai multe măsuri de modificare a legilor justiției. Unele dintre propunerile sale au provocat critici dure, fiindcă reinstalează controlul politic asupra magistraților, după formule existente înainte de 2005 . 

Tudorel Toader a explicat vineri că proiectul nu pleacă la Parlament înainte de consultarea cu toate părțile interesate.

„Cunosc așteptarea de la CSM, de la DNA, de la DIICOT, de la societate în general. Voi trimite proiectul de lege pentru modificarea legilor justiției după ce se va exprimă toată lumea, toată societatea, toate organizațiile profesionale. Și după ce se vor exprima puncte de vedere, opinii, critici, cu privire la toate probleme pe care le-am enunţat. De ce fac asta?


În primul rând, pentru că legile justiţiei sunt legile care într-un fel sau altul ne vizează pe fiecare. Pentru că legile justiţiei, cu modificările propuse, au ca fundament, ca obiectiv, una dintre puterile statului, puterea judecătorească.

De aceea, ieri, fiind la instanţă şi la penitenciare, nu am văzut toate reacţiile şi conţinutul lor. Azi primesc informarea de presă şi voi vedea azi cine şi ce puncte de vedere a exprimat”, a explicat ministrul justiției, Tudorel Toader.

Ministrul justiţiei a mai spus că nu va trimite proiectul de modificare a legilor justiţiei pentru consultare la DNA, DIICOT şi Ministerul Public, ci doar la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), acesta având atât secţie de procurori, cât şi de judecători. Avizul CSM este doar consultativ, Parlamentul având putere de decizie, a precizat ministrul.

„Avizul CSM e un aviz consultativ. CSM reprezintă atât judecătorii, cât şi procurorii. Nu trimit proiectul de lege şi la Ministerul Public, şi la DNA, şi la DIICOT, ci la CSM, care are şi secţie de procurori, şi secţie de judecători şi coagulează opiniile dânşilor. Probabil afirmaţia că nu cunoşteau anumite chestiuni se referă la cele prezentate de mine miercuri. Iată că le cunosc dintr-o dezbatere publică. Le vor cunoaşte în momentul în care trimit proiectul de lege şi nu uitaţi că este un aviz consultativ, este o propunere de modificare. Propunere cu care mă duc în Guvern, Guvernul poate face modificări. Îl aprobă, apoi pleacă la Parlament şi intră în procedură de legiferare, unde iarăşi sigur vor fi multe modificări. Ministerul Justiţiei propune, Parlamentul decide”, a declarat Tudorel Toader.


Ministrul a susţinut că nu are niciun interes prin promovarea acestor modificări, ci doar îşi doreşte să existe o lege a justiţiei „aşa cum românii şi-o doresc”.

„Dacă reuşim o lege care să coaguleze toate opţiunile din societate, va fi greu să criticăm legea”, a adăugat el.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: