marți

16 iulie, 2024

1 iunie, 2024

Echipa de campanie a lui Donald Trump a anunţat vineri că a strâns peste 50 de milioane de dolari din donaţii online în 24 de ore, după condamnarea penală a fostului preşedinte, subliniind că verdictul i-a amplificat sprijinul „ca niciodată”, relatează AFP, conform Agerpres.

„Asta înseamnă mai mult de două milioane de dolari pe oră”, a transmis echipa sa de campanie într-un comunicat.

”Au trezit mişcarea MAGA”

„În câteva minute de la anunţarea verdictului, sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit de sprijin şi, în ciuda întârzierilor temporare legate de traficul online, preşedintele Trump a strâns 34,8 milioane de dolari în sume mici”, au declarat consilierii de campanie Chris LaCivita şi Susie Wiles, citaţi într-un comunicat vineri dimineaţă.


Vineri seara, suma a urcat la 52,8 milioane de dolari, o valoare uluitoare, comentează AFP.

Numai cifra de dimineaţă era aproape dublă faţă de cea mai bună zi pentru strângerea de fonduri pentru campanie pe WinRed, platforma oficială de donaţii a Partidului Republican.

Iar 30% din aceste donaţii au fost făcute de noi donatori.

„Escrocul Joe şi democraţii, cu vânătoarea lor de vrăjitoare, au trezit mişcarea MAGA (Make America Great Again, sloganul lui Donald Trump – n.r.) ca niciodată până acum”, au spus consilierii de campanie.


Donald Trump a fost găsit vinovat joi, la New York, de toate acuzaţiile împotriva sa într-un proces penal, primul al unui fost preşedinte american, pentru falsificarea de documente pentru a ascunde plăţi menite să cumpere tăcerea unei foste vedete de filme porno.

(Citește și: ”Video / Reacția lui Trump la verdictul ”vinovat”)

Judecătorul Juan Merchan a stabilit data sentinţei pentru 11 iulie.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: