duminică

21 aprilie, 2024

4 iulie, 2020

Un procent de 76,20% dintre candidaţii prezenţi la Evaluarea Naţională (inclusiv etapa specială) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, potrivit rezultatelor  finale  comunicate, sâmbătă, de Ministerul Educaţiei şi Cercetării  (MEC).

„Dintre cei 160.663 de candidaţi prezenţi la Evaluarea Naţională (inclusiv etapa specială), 122.357 de candidaţi (în creştere, raportat la cei 122.252 de candidaţi din etapa iniţială) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, adică 76,20%. Dintre aceştia, 892 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10″, precizează MEC.

Conform sursei citate, rata de participare a fost de 93,10% – 160.663 de candidaţi prezenţi, dintr-un total de 172.543 de elevi înscrişi.


Rezultatele la diferite  materii au fost:

  • Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5 un număr de 135.365 de candidaţi (84%), iar 4.700 au fost notaţi cu 10.
  • Matematică, 112.796 de candidaţi (70,2%) au primit note peste sau egale cu 5, iar 3.335 de candidaţi au obţinut nota 10.
  • Limba şi literatura maternă, 8.906 candidaţi (93,1%) au note peste sau egale cu 5, iar 143 de candidaţi au obţinut nota 10.

Aproape 900 de elevi au obținut media generală 10.

Rezultatele au fost publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat fiecărui candidat.

După finalizarea etapei speciale a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, sâmbătă Comisia naţională de admitere retransmite către comisiile judeţene baza de date cu mediile de admitere şi ierarhia judeţeană prin activarea, în aplicaţia informatică centralizată, a secţiunilor şi rapoartelor specifice. Acest lucru atrage după sine şi actualizarea ierarhiei la nivel judeţean/ al municipiului Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a, menţionează MEC.


Repartizarea computerizată se va desfăşura în data de 10 iulie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: