miercuri

17 iulie, 2024

26 aprilie, 2023

Miniștrii de Intrene ai României și Austriei au semnat miercuri, la București, trei documente:
un plan de acțiune pentru combaterea migrației ilegale, un memorandum pentru cooperare consolidată în punctul de contact Oradea (Austria va putea trimite un ofițer de legătură la Oradea) și un memorandum în baza căruia se vor constitui patrule comune Austria-Ungaria-România în punctul de frontieră Nădlac 2.

Toate acestea sunt menite să reasigure Austria că România își ia în serios rolul de gardian al frontierei externe a UE.

La finalul discuțiilor purtate la București de miniștrii Lucian Bode și Gerhard Karner, cei doi oficiali au făcut declarații de presă.

Lucian Bode: Avem obligații, dar și drepturi, procesul de aderare a României la Schengen trebuie să se finalizeze în anul 2023


Aceste declarații au arătat un ministru român de Intrene foarte hotărât, care a transmis omologului:

”I-am transmis domnului ministru că înțelegem preocupările Austriei față de fenomenul migrației ilegale și ne implicăm în combaterea fenomenului.

Dar o spun deschis: echilibrul dintre drepturi și obligații este esențial. Și nu e firesc ca România să își asume doar obligații, fără a beneficia de drepturile care ni se cuvin. (…)

I-am transmis domnului ministru că procesul de aderare a României la Schengen trebuie să se finalizeze în anul 2023. Nu e doar un deziderat al României, ci un drept instituit prin tratatele UE. Suntem foarte deciși să găsim o soluție în acest an”.

Gerhard Karner: M-am convins că ne sunteți parteneri. Suntem pe calea cea bună, dar mai e cale lungă


Ministrul Gerhard Karner a declarat: ”Am discutat în ultima perioadă de mai multe ori, la telefon, prin videoconferință… Am avut discuțiile necesare, s-au spus inclusiv cuvinte grele, care au trebuit spuse…

Astăzi m-am convins că Lucian Bode și România ne sunt parteneri. Am semnat un plan de combatere a migrației ilegale, dar avem nevoie să punem presiune pe Comisia Europeană pentru o securitate mai mare la frontiere.

M-a impresionat astăzi ce progrese au fost făcute pe proiectul pilot al Comisiei Europene cu România. Îmi asum că și eu voi sprijini România în fața Comisiei pentru a obține tot ce e necesar în acest proiect pilot.

Am făcut progrese, suntem pe calea cea bună, dar mai e cale lungă. Vă mulțumesc pentru colaborarea excelentă”.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Câți kilometri de granita comuna are Romania cu Austria ?
    Zero barat ?
    Pai atunci de ce nu se rățoiesc la unguri sau italieni care sunt vecinii lor dar și în Schengen ?
    Sau sa fie întrebat domnul ministru austriac câți migranți au intrat din Italia și câți din Ungaria.
    Suntem luați de fraieri și adevărul trebuie ascuns sub preș. În pur stil mioritic.
    Halal politica, halal politicieni.
    Austria face jocurile altora. Ca Ungaria.
    Doar la București nu se pricepe.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. Câți kilometri de granita comuna are Romania cu Austria ?
    Zero barat ?
    Pai atunci de ce nu se rățoiesc la unguri sau italieni care sunt vecinii lor dar și în Schengen ?
    Sau sa fie întrebat domnul ministru austriac câți migranți au intrat din Italia și câți din Ungaria.
    Suntem luați de fraieri și adevărul trebuie ascuns sub preș. În pur stil mioritic.
    Halal politica, halal politicieni.
    Austria face jocurile altora. Ca Ungaria.
    Doar la București nu se pricepe.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: