În primul trimestru din 2022 este programată finalizarea tranzacției prin care Romgaz (SNG) preia de la ExxonMobil 50% din concesiunea zacământului gaze Neptun Deep din Marea Neagră. Contractul va fi semnat după adunarea acționarilor SNG din 9 decembrie, potrivit directorului general al Romgaz, Aristotel Jude.
La 26 octombrie doar s-au finalizat negocierile. „Nu a fost semnat nici un contract la acel moment, pentru că tranzacţia se va semna după ce AGA va aproba finalizarea negocierilor. Estimăm că finalizarea tranzacţiei dobândirea acţiunilor să aibă loc în primul trimestru 2022″, a spus Aristotel Jude în conferinţa Focus Energetic, citat de Agerpres.
Din a doua zi după anunțul finalizării negocierilor, acțiunile Romgaz (SNG) au scăzut cu peste 5,5% la Bursa de Valori București (BVB). Costul tranzacției face acțiunile SNG mai puțin atractive, în primă instanță, pentru că reduce capacitatea companiei de a da dividende.
Compania este listată și la Bursa din Londra (LSE), prin intermediul certificatelor globale de depozit (GDR).
Valoarea de piață a SNG (capitalizarea de piață) este de peste 13,547 miliarde de lei la București și de 2,427 miliarde lire sterline la Londra. Ministerul Energiei deține 70% din acțiunile SNG.
O tranzacție mult așteptată și riscantă
Adunarea generală a acționarilor SNG trebuie să aprobe în 9 decembrie tranzacția de cel mult 1,07 miliarde de dolari prin care Romgaz preia 50% din concesiunea Neptun Deep de la ExxonMobil. Cealaltă jumătate este deținută de OMV Petrom (SNP).
Tranzacția expune Romgaz (SNG) la mai multe riscuri, din care se remarcă cel financiar, care impune companiei un management foarte riguros al resurselor financiare, altfel riscă să nu mai poată investi în alte proiecte.
Romgaz (SNG) va trebui să plătească 106 milioane de dolari avans la semnarea contractului și circa 900 de milioane de dolari, într-o singură tranșă, la finalizarea tranzacției.
Compania a cerut deja băncilor oferte pentru credite de 1,6 miliarde de lei.
„Este un proiect strategic, de care depinde sustenabilitatea viitoare a companiei, proiectele geologice sunt din ce în ce mai puţine şi cu mare risc, pe onshore, proiectul duce la creşterea portofoliului de resurse şi rezerve din valorificarea. Un astfel de proiect va aduce securitatea energetică”, a arătat directorul Romgaz, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, un alt risc este cel al întârzierii modificarii Legii Offshore (pe care Exxon a considerat-o inacceptabilă mai ales pe partea de taxe și a plecat).
Modificarea Legii Offshore este promisă de doi ani și orice lună de întârziere sporește incertitudinea privind recuperarea investițiilor.
România are cea mai severă impozitare a gazelor offshore și va crește dependența de importuri a României, potrivit unui studiu PwC
„Dacă modificarea legii offshore este întarziată există riscul amânării adoptării deciziei finale de investiții și începerii investițiilor în dezvoltarea perimetrului Neptun Deep și, implicit, este amânată începerea exploatării zăcământului care ar asigura recuperarea investițiilor”, spune un referat al conducerii Romgaz pregătiti pentru AGA din 9 decembrie.