joi

28 martie, 2024

3 noiembrie, 2021

Romgaz (SNG) va plăti cel mult 1,07 miliarde de dolari pe toate acțiunile ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deţine 50% din proiectul Neptun Deep – a decis consiliul de administraţie al companiei, să propună adunării generale a acționarilor, care va avea loc în 9 noiembrie, conform unui raport trimis la Bursa de Valori Bucureşti.

Prețul inițial de achiziție, de stabilit de 1,06 miliarde dolari „poate fi ajustat pozitiv cu cel mult 10 milioane dolari; ajustarea negativă este nelimitată”, spune raportul citat.

Romgaz va avea obligaţia de a achita vânzătorilor o sumă de 106 milioane dolari, ca avans/depozit, la semnarea contractului de vânzare – cumpărare.


„După îndeplinirea condiţiilor suspensive necesare finalizării tranzacţiei, astfel cum acestea vor fi reglementate în contractul de vânzare – cumpărare, Romgaz va achita suma reprezentând diferenţa dintre preţul de achiziţie şi avansul/depozitul achitat la semnarea contractului”, mai spune documentul citat.

Contractul de vânzare – cumpărare va fi semnat de Romgaz doar după aprobarea tranzacţiei şi a contractului de către acționari. Ministerul Energiei deține 70% din acțiunile SNG.

Încă o șansă pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră

Extragerea gazelor din Marea Neagră este esențială pentru independența energetică a României.

Săptămâna trecută, Romgaz a anunţat finalizarea negocierilor exclusive şi realizarea unui acord cu ExxonMobil Exploration and Production România Holdings Ltd, privind termenii şi condiţiile aferente achiziţiei participaţiei de 50% în proiectul de exploatare a perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă (Neptun Deep), prin preluarea integrală a filialei ExxonMobil care o deține.


Finalizarea tranzacţiei ar putea avea loc în primul trimestru din 2022. Cealaltă jumătate din concesiune este a OMV Petrom (SNP). Explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.

OMV Petrom și mulți specialiști în domeniu avertizaseră că investițiile în exploatarea zăcământului trebuie să înceapă cât mai curând, având în vedere stoparea finanțărilor publice a acestora de către instituțiile UE, ca și politica de tranziție la energia regenerabilă.

Exploatarea gazelor din Marea Neagră va începe în 2 ani sau niciodată, spunea Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), în luna mai.

ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România, după ce România a adoptat în 2018 o  lege a exploatărilor, cu prevederi considerate inacceptabile.

OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul viitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei.

Autoritățile române promit de doi ani că vor modifica legea offshore, ceea ce acum devine foarte probabil să se întâmple, după realizarea achizițieiparticipației ExxonMobil de către compania majoritar de stat Romgaz.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: