30 octombrie, 2020

Operatorul monopolului de stat al transportului de gaze natural prin magistralele naționale, Transgaz Mediaș (TGN) a contractat un împrumut mare, de 360 milioane de lei pe 13 ani, dedicat finanțării a două proiecte de investiții menite să crească volumul de transport în Moldova, dar mai ales să crească și oferta pentru gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău.

Gazoductul Ungheni Chișinău a fost inaugurat în această vară, relativ discret, pentru că nu este utilizat, atât din motive tehnice (presiunea sistemului românesc nu este suficient de mare), cât și din motive comerciale (prețurile de pe piața românească sunt mai mari decât în R. Moldova).


Transgaz (TGN) va folosi banii împrumutați acum pentru construcția unei conducte noi pe traseul Onești –Gherăești –Lețcani, adică tocmai cel care ar trebui să crească volumul ofertei pentru Iași – Ungheni – Chișinău, potruivit unui raport trimis la Bursa de Valori București (BVB).

Planul de Dezvoltare al Transgaz prevede că această conductă va asigura o presiune de 55 de bari, iar din același proiect face parte și construcția a două stați de comprimare.

Finalizarea investiției este prevăzută în 2021, iar valoarea totală a acesteia este de 174 milioane de euro. În iulie Transgaz a mai contractat un împrumut substantial, de 300 de milioane de lei, de la Banca Transilvania.

De asemenea, menit să susțină alimentarea Moldovei este și celălalt obiectiv de investiții pentru care s-a luat împrumutul de acum de la BCR, interconectarea Sistemului National de Transport cu conducta de transport internațional a gazelor naturale T1 (și reverse flow) Isaccea Faza II (Onești –Siliștea).


Desigur, pentru a se îndeplini și cealaltă condiție pentru o ofertă convenabilă pentru Republica Moldova, prețul, va fi nevoie de gazele din Marea Neagră.

(Citiți și: „Finalizat, testat, nefolosit. Otilia Nuțu – o analiză a eficienței investiției în gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău”)

Agenția de evaluare Fitch a confirmat, în iulie, ratingul de credit ”BBB-” cu perspectivă stabilă acordat Transgaz, așteptându-se ca investiția în coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA) să fie „adăugată la Baza Reglementată a Activelor Transgaz (RAB) care stă la baza unor încasări viitoare”,

Profitul net al Transgaz a crescut cu 18% în primul semestru al acestui an, până la 231,1 milioane lei, în ciuda scăderii cifrei de afaceri cu 10% și a cantităților de gaz transportate pe plan intern cu 5%.

Valoarea de piață a Transgaz (TGN), prin capitalizarea rezultată din prețul acțiunilor sale la BVB este de 3,355 miliarde de lei, la un preț de 284 lei / ațiune.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: