23 iunie, 2021

Cu votul majoritar al Secretariatul General Guvernului, a fost aplicată din nou, la Transelectrica (TEL), „Metoda 4 luni” de destituire și înlocuire a conducerilor companiilor de stat, cu persoane numite cu mandat provizoriu, potrivit unui raport al companiei trimis la Bursa de Valori București (BVB).  Transelectrica (TEL) este operatorul sistemului energetic național.

Membrii Consiliului de supraveghere (CS) al Transelectrica (TEL) au fost demiși și înlocuiți cu alții pe o perioadă de 4 luni, o metodă aplicată pe scară largă de guvernele României în ultimii ani, pentru îndepărtarea indezirabililor.

În jurul Transelectrica (TEL) se învârt multe interese legate de avizele de racordare a capacităților noi de producție de electricitate, mai ales din resurse regenerabile.

Contextul politic al numirilor


Membrii demiși ai CS al Transelectrica nu au primit o motivaţie clară pentru revocarea din funcţii.

Au fost discuții cu împărțirea acestuia, dar până la urmă compania a făcut cum a cerut Guvernul, potrivit declarațiilor lui Adrian Goicea, fostul președinte al Consiliului de Supraveghere, pentru Financial Intelligence.

„Nu ni s-a spus nimic, nu a motivat nimeni revocarea noastră. Singurele opoziții au fost atunci când nu s-au aprobat situațiile financiare, referitor la împărțirea profitului. Directoratul a făcut o propunere ca orice administrator, SGG, care este și acționarul majoritar, nu a fost de acord, şi a amendat-o. Până la urmă am transcris-o exact cum a vrut acționarul majoritar”, a declarat Adrian Goicea.

Secretariatului General al Guvernului (SGG) controlează majoritatea, aproape 58,7% din acțiunile TEL, proporție suficientă ca adunarea generală a acționarilor de marți să decidă demiterea președintelui CS de la Transelectrica, Adrian Goicea și a membrilor: Luiza Popescu, Jean-Valentin Comănescu, Oleg Burlacu, Mircea Cristian Staicu, Mihaela Popescu și Ciprian Constantin Dumitru.


Cei demiși au fost numiți de guvernul condus de Ludovic Orban, adversarul actualului prim ministrul Florin Cîțu, într-o luptă agresivă pentru șefia Partidului Național Liberal.

Mandatele celor demiși erau valabile până în septembrie 2024. Secretarul general al Guvernului este Tiberiu Horațiu Gorun, un apropiat al premierului Florin Cîțu.

Cei demiși vor cere despăgubiri.

Mihaela Popescu a primit, tot marți, un nou mandat în Consiliul de Supraveghere, însă provizoriu, începând cu data de 23 iunie 2021 și până la data de 22 octombrie 2021. Au mai primit mandate provizorii Adina-Loredana Dogaru- Tulică, Marius Vasile Morariu, Claudiu Constantin Năstasă și Adrian Nicolae Blăjan.

Actualul guvern nu este la prima aplicare a metodei „4 luni” în domeniul energetic.

(Citiți și: „„Metoda 4 luni”: Directorii interimari, schimbați cu alți interimari, la Romgaz”)

În 2018, fenomenul căpătase dimensiuni anormale. De exemplu, o frumoasă casieră fiind  promovată la cancelaria premierului  și ca reprezentantă a Statului în consiliul de administrație al Rompetrol.

Mult mai serios însă, metoda pune piedici serioase parcursului României spre statutul de țară membră a Organizației pentru Colaborare și Dezvoltare Economică (OCDE).

 

 

 

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: