marți

16 aprilie, 2024

26 februarie, 2013

Președintele Traian Băsescu a ieșit marți seară într-o declarație publică, în care a explicat rostul scrisorii pe care a trimis-o săptămâna trecută premierului Victor Ponta și președintelui Senatului Crin Antonescu.

Intervenția șefului statului s-a concretizat într-un adevărat bilanț al deciziilor politice luate de actuala coaliție de guvernământ, care, în opinia lui Traian Băsescu, sunt dezavantajoase pentru România.

Președintele a catalogat drept minciuni declarațiile din ultima vreme ale celor doi lideri USL și a făcut o lista a problemelor pe care coaliația de guvernământ ezită să le rezolve în interesul țării: păstrarea în guvern a miniștrilor cu dosare penale, tergiversarea numirii șefilor de la Parchetul General și DNA, rezolvarea chestiunilor care țin de dosarul aderării la zona Schengen, modul în care sunt pregătite negocierile, de orice fel, în cadrul Uniunii Europene.

Declarațiile lui Traian Băsescu:

Miniștrii în funcție cu probleme în Justiție


– Am mai cerut îndepărtarea din Guvern a oricărui ministru care se află angajat într-un proces pe rol

– Despre desemnarea lui Fenechiu – Discuţia cu premierul a fost: „Nu îl pune pe Fenechiu, pentru că îl suspend a doua zi după ce se numeşte Guvernul”. A fost eroarea mea, recunosc că nu citisem legea, puteam să îl suspend numai pentru fapte făcute în timpul mandatului de ministru

– Dar vă asigur că, dacă îmi trimite în noaptea asta o propunere de revocare a lui Fenechiu, vă asigur că nu îl găseşte răsăritul soarelui ministru.

-Am văzut ieri o reacţie necinstită, poate specifică modului de a face politică al dlui prim-ministru, spunând ‘dar decretele le-a semnat preşedintele’, uitând să spună că nominalizarea a făcut-o dânsul, că a primit un vot în Parlament dl Fenechiu şi că în această situaţie eu nu am posibilitatea legală să resping un ministru

Despre tergiversarea numirilor șefilor de Parchete:


-Ce interes are puterea de nu găseşte doi procurori care să aibă o bună reputaţie profesională. Avem oameni care au avut curaj să facă dosare grele. Avem trei miniştri după gratii. Este foarte greu să-i faci pe partenerii din UE de ce în România nu poţi să desemnezi cu uşurinţă un procuror general şi un procuror şef DNA

– Despre numirea lui Morar ca procuror general – După eşecul primei desemnări n-am mai pomenit niciun nume

– Îţi trebuie justiţie ca să ai acces la Schengen. Nu ştiu de ce şi domnul Ponta şi domnul Antonescu fac ochii mari când se vorbeşte despre asta. Minciuna trebuie să înceteze. Declaraţiile de zilele acestea au fost urmărite de toate ambasadele

– Despre o eventuală întâlnire cu liderii USL, faţă în faţă, înainte de consiliul JAI: Sunt sătul de feţele lor de la televizor

Alte declarații: ”Ideea negocierii cu fiecare stat e copilărească – nu așa funcționează Uniunea Europeană”:

– In scrisoare eu subliniez că nu-mi însusesc punctul de vedere al relației sau al corelării raportului MCV cu Schengen

– La consiliul din iunie 2012 am stabilit discutarea în septembrie 2012

Din păcate, aceiași lideri foarte vocali de azi au organizat lovitura de stat din iulie – august și în septembrie nu a mai acceptat nimeni să discute intrarea României în Schengen pe fondul unui raport MCV dezastruos

– De aceea, cunoscând cutumele în interiorul UE, am sugerat întâi public, pe urmă în scris, premierului si presedintilor celor doua Camere, care sunt și conducătorii alianței care deține 70% in Parlament, câteva măsuri care erau posibile și care puteau fi făcute cunoscute premierilor înainte de raportul din decembrie, dar care ar fi netezit multe din asperități

– Atenţie la Oltchim, aţi promis multe acolo, încercaţi să găsiţi măsuri pentru angajaţii de acolo şi atenţie la Mechel că s-ar putea să vă treziţi cu industria tăiată şi vândută la fier vechi

– Mi-aş dori mult ca Guvernul să valorifice ceea ce am obţinut la ultimul consiliu şi anume utilizarea asistenţei tehnice pentru absorbţia fondurilor. Aş vrea ca Guvernul să valorifice unul dintre succesele consistente ale ultimului Consiliu legat de faptul că a fost însărcinată comisia să ia măsrurile necesare pentru ca anul acesta să nu aibă loc alte dezangajări

– Ideea lansată public şi de premier şi de preşedintele senatului să negociem cu fiecare stat cu zonele sensibile este copilărească, nu aşa funcţinează Uniunea Europeană, funcţionează pe criterii şi pe principii

– Sunt unele state care în momentul de faţă spun: „să vedem raportul din luna decembrie”. Asta înseamnă automat împingerea momentului de discutare a accesului în Schengen în 2014

– În luna decembrie, la Consiliul de iarnă din 2012, am reuşit să obţin în Consiliul European decizia ca accesul României în Schengen să fie discutat la consiliul JAI din mai anul acesta

– Interesele de partid nu pot fi puse deasupra intereselor naţionale

– Aceşti oameni pun mai presus de ţară interesele de partid, lucru pe care niciodată nu l-am tolerat

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: