18 august, 2014

Torţionarul Ion Ficior (foto) a fost trimis în judecată luni, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ion Ficior este acuzat de crime împotriva umanităţii, comise în perioada în care a condus colonia de muncă de la Periprava, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul instituţiei.

Ion Ficior este al doilea torţionar trimis în judecată ca urmare a cercetărilor şi demersurilor efectuate de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului (IICCMER).


Primul a fost Alexandru Vişinescu, fost comandant al închisorii comuniste de la Râmnicu Sărat, trimis în judecată în iunie 2014.

În cadrul unui proiect comun al IICCMER şi gândul.info au fost identificaţi 35 de comandanţi de penitenciare care, în perioada ’47-’65, au condus temniţele comuniste unde au fost încarceraţi liderii partidelor istorice.

Peste 100.000 de deţinuţi consideraţi de regimul comunist inamici ai statului au decedat în închisorile din România comunistă.

Actual preşedinte de asociaţie de locatari

Procuroriii au constatat prin rechizitoriu că Ion Ficior, comandant al lagărului de muncă silnică de la Periprava, este responsabil pentru moartea a 103 deţinuţi.


IICCMER a denunţat anul trecut crimele lui Ion Ficior şi a deschis un şantier arheologic, confirmând relatările supravieţuitorilor cu privire la existenţa unei gropi comune în care erau aruncaţi deţinuţii politici morţi la Periprava. Datele IICCMER fac parte din probatoriul dosarului.

Potrivit relatărilor gândul.info, Ion Ficior este preşedintele asociaţiei de locatari a unui bloc din zona Gării de Nord. Locuieşte într-un apartament de 4 camere şi are o pensie de 5.100 de lei.

Câteva date din rechizitoriu

Parchetul General reţine în rechizitoriu:

“Conform declaraţiilor supravieţuitorilor, deţinuţii politici erau bătuţi chiar şi fără să încalce vreo regulă sau vreun ordin. Corecţiile fizice erau parte a programului zilnic şi nu se făceau excepţii nici măcar în cazul celor inapţi de muncă.

Ficior Ioan a pus la punct un adevărat sistem de investigare şi sancţionare a celor care nu respectau ordinele sale. Aşadar, deţinuţii înfometaţi, bolnavi şi osteniţi erau pedepsiţi cu bătaia dacă mâncau din recoltă, iar după aplicarea pedepsei erau lăsaţi să zacă pe o pătură.

În mărturiile supravieţuitorilor, tema lipsei hranei este una recurentă. Foştii deţinuţi prezintă în detaliu alimentele pe care le primeau şi care erau insuficiente. Lipsa hranei adecvate se reflecta în starea de sănătate a deţinuţilor. Documentele aflate în dosarele personale atestă faptul că aceştia sufereau de numeroase afecţiuni şi că toate erau agravate de faptul că erau foarte slabi. Deţinuţii erau anemici şi sufereau de mai multe afecţiuni ale sistemului gastro-intestinal, asociate cu o alimentaţie proastă.

Una dintre afecţiunile cel mai des întâlnite la formaţiunea Periprava era enterocolita provocată de consumul apei nepotabile direct din Dunăre. Deţinuţii care se îmbolnăveau nu primeau medicamente, ci apă caldă cu cloramină care părea să le amelioreze simptomele. Totuşi, la un moment dat, inculpatul Ficior Ioan a interzis administrarea acestui „tratament” deţinuţilor sub formă de sancţiune pentru consumarea de porumb crud direct de pe câmp.

În ceea ce priveşte asistenţa medicală, aceasta era deficitară, nu răspundea nevoilor variate ale deţinuţilor. Astfel, deţinuţii se confruntau cu afecţiuni care puteau fi ameliorate prin tratamente adecvate, dacă acest lucru ar fi fost permis de conducerea coloniei. Deşi Ficior Ioan era obligat în virtutea legilor în vigoare la acel moment să asigure aceste servicii medicale pentru deţinuţi, acesta a rămas în pasivitate.

Toate elementele prezentate mai sus au fost elaborate de Ficior Ioan cu ocazia organizării regimului de exterminare a deţinuţilor politici. Luate împreună, privite ca un tot, aceste elemente au dus la anihilarea lentă a deţinuţilor politici.”

Parchetul a audiat peste 30 de supravieţuitori şi o parte dintre aceştia au decis să se constituie şi parte civilă în dosar. Dacă instanţa îl va condamna pe Ion Ficior acesta va fi obligat să plătească şi daune supravieţuitorilor încarceraţi la Periprava în perioada în care acesta a condus colonia de muncă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: